Străvechea cultură elenă a renăscut dintr-odată, ca la o comandă venită de la un pupitru necunoscut, dar ușor de intuit. Unul care transmite, din când în când,  ordine pentru omenirea nu doar buimacă și uitucă, ci și  ignorantă ceva de speriat. Deocamdată, gloata celor șapte miliarde de neînsemnați învață alfabetul pandemiologic în limba lui Diogene, blestemat fie-i numele că ne-a pedepsit să-l căutăm de-a pururi pe om ! Chiar dacă și de la distanță socială și cu mască, așa cum se întâmplă azi, la pâlpâirea  contagioasă a unei lumânări hulită zgomotos de turma activistei de revistă Greta Thunberg, pe  motiv de poluare. Virusologii cu creierul covidat s-au transformat  în funești soli ai Apocalipsei  și propovăduiesc sfârșitul lumii pe literele Eladei: alfa, beta, gama, delta, epsilon… Cu fiecare vocabulă  infectată cu virusul  manipulării globale mai apare și câte un părelnic arhanghel cu seringă: Pfizer, Johnson, Moderna, Sputnik… În spatele cortegiului de sunete și de vaccinuri se ascund tone de prostie cumpărate la prețuri de dumping de diavolii  farmaceutici și nu numai. Copiii sunt siliți prin hotărâri guvernamentale să numere, încă din fragedă pruncie,  pe doze: o doză, două doze, trei doze… Ce-o mai fi, dracu’ știe ! Necuratu’,  sătul să se tot ascundă în detalii, și-a făcut chip cioplit și e mai venerat  ca niciodată, te izbești de el la orice pas ! Omenirea seamănă din ce în ce mai mult cu un imens lagăr  de concentrare păzit de  gardieni în halate albe, îmbrăcate în pripă peste uniformele de căprari ai comandamentului mondial de diversiune. Adevărații  medici, cu milioanele, trudesc onest, braț la braț cu Hipocrate, la repararea cât de cât a răului imens produs de agenții pandemici  decorați cu Legiunea în Merite a Coronavirusului.  Atmosfera  s-a mai destins, paznicii  ne-au slăbit nițeluș cătușele, restricțiile s-au înmuiat înșelător, însă gușterii sanitari ne anunță că valul patru e iminent. Sumbră perspectivă, vestitoare a izolării post-văratice și a carantinei hibernale… Ca și altădată, ca în Toamna patriarhului[1], de pildă, când  „nimeni nu mai aştepta nimic de la bătrânul acela neputincios care ascundea hârtii cu amintiri prin crăpăturile pereţilor şi se orienta  bâjbâind ca un lunatic prin vântul potrivnic ce bătea peste mlaştina ceţoasă a memoriei sale, îşi petrecea ore lungi de nesomn în hamac, întrebându-se cum dracu’ să fac să scap de noul ambasador Fischer care mi-a propus să recunosc izbucnirea unei epidemii de friguri galbene pentru a justifica debarcarea infanteriei marine conform tratatului de asistenţă reciprocă pe tot timpul cât va fi nevoie spre a insufla un nou elan patriei  muribunde, dar el răspunse fără să pregete nici în ruptul capului, fascinat de evidenţa că retrăia începuturile  regimului său când se folosise de un mijloc asemănător pentru a dispune de puterile excepţionale ale legii  marţiale în faţa unei grave ameninţări de revoltă civilă, declarase prin decret stare de ciumă, dispuse înălţarea  steagului galben în lancia farului, închise portul, suprimă duminicile, interzise jelirea morţilor în public şi  cântecele ce aminteau de ei şi forţele armate au fost însărcinate să vegheze asupra îndeplinirii decretului şi să  hotărască în privinţa bolnavilor după bunul lor plac, astfel încât patrule cu brasarde sanitare executau în văzul  lumii oameni de cea mai diferită condiţie, marcau cu un cerc roşu porţile celor bănuiţi de nesupunere faţă de regim, însemnau cu fierul roşu ca la vaci fruntea infractorilor de rând, a vagabonzilor şi a pederaştilor, pe când o  misiune sanitară solicitată de urgenţă guvernului său de către ambasadorul Mitchell era menită să-i protejeze de  molimă pe cei care locuiau în palat, luau de pe jos probe de rahat de la copiii născuţi la şapte luni pentru a-l analiza la microscop, puneau pastile dezinfectante în hârdaie, le dădeau cobailor din laboratoarele lor de cercetare să mănânce gângănii, iar el le spusese prin interpret, prăpădindu-se de râs, nu fiţi proşti, mister-ilor, aici nu-i altă ciumă  decât voi, dar ei insistau că este, că aveau ordine de sus ca să existe, preparaseră o miere cu virtuţi preventive,  densă şi verde, cu care îi ungeau din cap până-n picioare pe toţi cei care veneau în vizită fără deosebire de rang,  de la cei mai simpli până la cei mai de vază, îi obligau să păstreze distanţa în cursul audienţelor, ei în picioare în prag, iar el aşezat în fundul salonului unde glasul lor răzbătea, dar nu şi respiraţia, parlamentând prin strigăte cu  nudurile de viţă aleasă care gesticulau cu o singură mână, Excelenţă, cu cealaltă acoperindu-şi porumbelul sfrijit uns cu verde, şi toate acestea pentru a-l feri de contagiune pe cel care concepuse în istovirea stării de veghe până şi amănuntele  cele mai banale cu privire la falsa calamitate, scornind minciuni cosmice şi răspândind pronosticuri de apocalips potrivit principiului său că lumea se teme cu atât mai mult cu cât înţelege mai puţin, şi nici nu clipi când unul dintre aghiotanţi, livid de groază, luă poziţie de drepţi în faţa lui dându-i vestea, domnule general, că ciuma face ravagii cumplite în rândul populaţiei civile, astfel că prin sticla fumurie a limuzinei prezidenţiale văzuse timpul oprit din ordinul său pe străzile pustii, văzu vântul buimac fluturând steagurile galbene, văzu uşile închise până şi la casele fără cerc roşu, văzu vulturii ghiftuiţi prin balcoane şi văzu morţii, morţii…”

Cei care ne-au mutilat viața de vreo doi ani încoace nu sunt neputincioșii bătrâni márquiezieni, nici pomeneală ! Prădătorii minunatei lumi noi plesnesc de sănătate și nu mai contenesc să-și umple conturile  din  birurile pe naivitate plătite cu smintită voluptate de norodul supus trepanațiilor  în eforiile rețelelor de socializare. „Minciunile cosmice” ne-au cotropit  iremediabil și circulă cu sigiliu oficial între penitenciarele  din cele patru zări. Mă uit cu temere pe alfabetul pandemiologic și mă cutremur – urmează alte trepte ale dezumanizării: zeta, eta… Suflu  în lumânare și o iau la fugă cu butoiul în spinare, în urletele mulțimii împinse de bastarzii lui Iuda spre ochiurile de apă ca să se…spele pe mâini. Îndobitocirea maselor s-a înfăptuit în acordurile Odei bucuriei difuzate online de la Bruxelles sau Washington…

 

–––––––––––––

[1] Gabriel García Márquez