La Siliștea, lângă Drăgănești de Vlașca (nu Siliștea Gumești a inevitabilului Marin Preda – cel mai iubit dintre nepământenii teleormăneni – , ci satul altui scriitor, Ștefan Mitroi) au înflorit doi meri și un corcoduș. Nesăbuiții vestitori  ai anotimpului renașterii și-au deschis bobocii la sfârșit de an, odată cu  ivirea pe lume a Domnului Hristos, uitând de gerurile ce au să vie peste ei… Abia după ce am ascultat „Sorcova” printre ramurile împrimăvărate, mi-am dat seama că proza prietenului  meu de condei nu este chiar  o ficțiune, cum credeam eu  și cum se dezmiardă el însuși…