Motto:

                 „Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare. ”

                                                                        Franz Kafka, Metamorfoza

 

 

          Știam cu toții că președintele haștagiștilor „se numără printre oamenii aceia cu inimă rece la care și surâsul  seamănă cu o sticlire de gheață”[1], însă prestațiile sale  pandemice  m-au congelat pur și simplu. Sigur, natura a lucrat în mod diferit la plămădirea  fiecăruia dintre noi și iarăși e lucru cunoscut că Dumnezeu nu deșartă în același loc sacul Lui  cu daruri. La  unii mai puțin, la alții mai mult, nicidecum  după nevoi… Și chiar ne obișnuiserăm cu un Klaus Werner Iohannis absent și mut, total inadecvat  în  postura  de șef al tuturor  românilor tocmai pentru incapacitatea-i organică de a comunica altcumva decât prin mesajele seci și  serbede, citite cu  gângăveală unui școlar în pragul  corigenței. Nu-mi imaginam vreodată nici în ruptul capului că omul „lucrului bine făcut” se va transforma subit într-un Münchhausen dâmbovițean deplorabil și dezgustător. Baronul din poveștile copilăriei era, nu-i  vorbă, un tip simpatic, iar minciunile pe care  le debita cu atâta naturalețe nu aveau nimic nociv, niște născociri nevinovate și atât. În schimb, sibianul  s-a apucat să îndruge verzi și uscate la bătrânețe, speriat probabil că, în curând, va fi băgat cu forța, în categoria „persoanelor vulnerabile”, a celor cu „risc ridicat de longevitate”, subdiviziune socială creată  de guvernul său decerebrat. Așa că, mușcat contagios de virusul politicianismului abject, s-a trezit mințind că Adrian Streinu-Cercel a pornit un veritabil  genocid  împotriva  septuagenarilor, sau că pesediștii s-au înțeles cu Orban (Viktor, nu „Lucovid” !) să-i vândă  Ardealul. „Șopârla” cu francezii, aia cu experimentul nereușit, chipurile, de repornire a învățământului școlar,  n-o mai socotesc, fiindcă ea nu atinge naturelul  sensibil al electoratului din „Vlahistan”. Oricum,  am rămas crucit auzindu-l pe neamțul nostru siluind adevărul cu  aplombul  grotesc  al „șmenarilor”  de valută falsă de pe Lipscani. Mi-am  zis atunci, încremenit în fața televizorului, că Metamorfoza lui Kafka nu-i totuși o plăsmuire. Ce dacă unul s-a trezit dimineața gânganie și altul, mincinos? Important e că România are nu  doar „baroni penali”, ci și baroni ai minciunii, cu Klaus Münchhausen în  frunte… Mi-l și închipui pe acest lamentabil personaj trântindu-se vlăguit pe fotoliul prezidențial și admirându-se cu încântare în oglinda sa fermecată la capătul deselor  și neinspiratelor, adesea caraghioase, apariții publice provocate de „temutul coronavirus”.

„Oglindă-oglinjoară, cine-i cel mai frumos din țară?” reverberează în palatul prezidențial glasul întrebător  al efemerului chiriaș, devenit stăpân peste tucanele cu botniță. „Măria Ta!” îi răspunde o voce prefăcută, grețoasă de-a dreptul, semănând izbitor cu timbrul premierului mascat. „Și cel mai mincinos?” insistă, îngrămădit de sinele-i sfidător, insul cu cravată bleu. „Unu’, Pesedeu, Măria Ta, care se jură  degeaba că n-a adus el Covid-ul în țara  matale, dar l-am prins cu liliacul zburător în gură !” râde  mieros făptura invizibilă. Amețit de lingușeala obscenă, părintele „normalității” electorale adormi buștean cu poza sa uriașă lipită pe  perete. Visă ceva îngrozitor; visă  că  „zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi, când ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri ; plapuma abia se mai ţinea să nu alunece cu totul de pe această proeminenţă. Nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie cu dimensiunile sale de altădată, îi tremurau înaintea ochilor.”[2] Mein Gott! Semăna izbitor cu gângania kafkiană! Deschise ochii speriat și se cercetă iarăși în oglindă.  Răsuflă ușurat. Era o făptură cu doar două picioare, două mâini și cu nelipsitu-i „gâtlegău” azuriu, nu  miriapodul  din sinistra nuvelă. Era chiar el, Baronul Münchhausen de Cotroceni…

––––––––––––––

[1] Ivo Andrić, Cronică din Travnik

[2] Franz Kafka, Metamorfoza