Traian Băsescu, individul  al cărui nume am refuzat să-l scriu mai bine de un an, a fost cancerul României vreme de un deceniu. Cel puțin un deceniu. Un tip șiret și coleric, lipsit de caracter, conflictual și răzbunător. Cu el, viața publică de la noi a atins culmea abjecției, nimic n-a rămas nemurdărit de  hăhăiala sardonică a destestabilului personaj. Care a adus la suprafață tot ce are mai urât societatea noastră. Scandalul,  pâra, lichelismul, trădarea, grobianismul, șmecheria. Dar insul a avut și-o curte de țuțeri pe măsură, începând cu atleții moralei – Liiceanu, Pleșu, Patapievici, Cărtărescu -, transformați de bunăvoie în  agenți electorali ai politicianului–canalie. În jurul lui s-au strâns cartieni și ciocăzani,  pore și pippide, mihăieși și tismăneni, al căror elan slugarnic a depășit orice închipuire.  Contra cost, desigur. Astăzi, mulți dintre intelectualii ticăloși tac, alții, nu puțini,  scheaună firav, loviți cu ciomagul de către idolul de ieri, iar câțiva îl înjură. Jalnică  scenă, obscenă și mizeră.

    Într-o carte musai de ținut minte –  Cercul mincinoșilor -, Jean Claude Carrière  îl citează pe Erri De Luca, autorul romanului Montedidio. Italianul preia o  povestioară napolitană  în care „Un câine linge o pilă. Pila e aspră și îi jupoaie  limba. Sângele curge. Gustul sângelui îi place câinelui, care continuă să lingă pila, în ciuda durerii pe  care o simte. Nimic  nu-l poate opri”.

     Cât adevăr în istorioara asta, mă uit la toate javrele ce au lins pila-Băsescu și scuip cu silă. Tare le mai plăcea gustul de sânge, al lor și al celor  spre  care își scoteau limbile otrăvite. Acum sunt ușor derutați, dar în curând vor găsi alți nădragi al căror tur să-l pupe zilnic, năravul din fire n-are lecuire !

   Și mai e un detaliu. În spatelele maleficului personaj s-au îngrămădit  milioane de voturi, ascensiunea-i fulminantă și fatală s-a produs  democratic, prin sufragiu, și îmi este imposibil de șters din minte băile de mulțime, odele și manelele  închinate vulgarului… șef de stat. I-o încerca rușinea pe votanții talibani care l-au girat ?

    De câteva luni, toxicul Traian Băsescu țipă în gura mare că statul de drept pute a carceră, că aghiotanții săi de nădejde nu sunt ceea ce par, așa încât să nu ne mirăm dacă, în curând, îi vom vedea cu cătușe  la mâini, că sistemul de represiune este, de fapt, un grup mafiot. Sistem pe care, dimpreună cu Monica Macovei, l-a creat și l-a folosit discreționar în interes personal, dar împotriva valorilor neaoșe, un sistem al descompunerii naționale, după chipul și asemănarea candriului duet. Stai și te minunezi și slobozești sudalme, fostul președinte are un tupeu vecin cu nebunia. În loc să se spovedească și să ne ceară iertare pentru cei zece ani de  prăpăd, el se imaginează un fel de Zorro, de arhanghel  justițiar… Cum s-or uita în  oglindă lacheii de până  alaltăieri, îmbulziți să-i sărute pantaloni, cum ? Cancerul Băsescu  a cuprins metastazic întreaga societate și cine s-a vindecat de teribila și necruțătoarea boală, cine ? Tăcere apăsătoare, nici potăile nu mai sunt cum erau altădată, mârâritul lor are ceva lugubru, limbile le sângerează întruna și nu sunt semne că s-ar opri din lins…