MOTTO:

                                              „Niciun  demnitar  nu e atât de ingenuu sau de infam pe                                                        cât îl consideră, după capricii de moment, alegătorii săi”.

                                                                                                             Cosmin Ciotloș

          Chiar așa a spus – „circumstanțe îngrijorătoare”- , scrâșnit și silabisit, în fața noilor membri ai  CSM, Nașul lui Tase (mielul din Mărginime, plimbat pe la București în toamnă, la un târg  al crescătorilor de dobitoace domestice). Sasul parașutat în capitală, în urmă cu trei ani, în împrejurări încă  neelucidate, s-a pus pe nășit. I-au trebuit vreo 700 de zile ca să-și dea arama pe față, pas cu pas. Mai întâi i-a botezat pe toți politicienii cu încurcături la parchet și le-a zis, pur și simplu, penali, că trebuia să poarte și ei un nume. Deși, vorba scritorului Radu Cosașu, „chiar dacă ce-i pur nu e niciodată simplu și ce-i simplu nu e vreodată pur”. În fine, să nu mă pierd, totuși, cu finețuri din astea, deloc pe gustul profesorașului de fizică nimerit cu premeditare la Cotroceni. Ei bine, în scăfârlia sa, cuvântul  cu pricina – penali -,  infamant și imparabil deopotrivă, s-a vrut  a fi ștampila electorală  îndesată pe chelia adversarilor ideologici. Scuipatul sub care a dorit să strivească orice opoziție la orgoliu-i nemăsurat și cam maladiv. Dar lumea cu  drept de vot nu l-a băgat în seamă defel. Majoritatea aia care s-a învrednicit să meargă la urne, desigur.  Dimpotrivă, i-a nesocotit vrerea și l-a ignorat suveran, poate și influențată de epitetele ce-i fuseseră alăturate neamțului de presa recentă. Bunăoară, Ion Cristoiu îi găsise un alint pe măsură  – „nerodul neamului”. Aici, mulți au strâmbat din nas, fiindcă nu se simțeau din același  neam cu Klaus Werner… Xenofobi nătărăi, incapabili să se dezlipească de clișeele învechite și primejdioase ale naționalismului  de cavernă. După „despuirea scrutinului” din decembrie, stupoare ! Groază ! Moarte și portocale  la Palatul din Deal! Strânsura subretei Alina sărise, târâș-grăpiș  la 20 %, iar mercenarii stâlcitori de  grai românesc aflați în solda insipidului Plicușor Ban abia atinseră pragul electoral. Câteva zile, Nașul lui Tase, mielul, a tăcut mâlc,  obsedat să născocească o ceată parlamentară pe care s-o comande oblu. A încercat cu  Călin Tăriceanu, însă  s-a  izbit de refuzul  categoric al mincinosului penal. L-a măsurat apoi pe extra-penalul Băsescu, șulfa încă liberă a bordelului politic  dâmbovițean. În afară de hâhăiala  malignă,  nimic, eșec scontat, cum naiba să construiești ceva cu pleșul ăl mai lipsit de cuvânt de pe planetă ?! Doar  fosta secretară a „bolnavului ” Stolojan,  acum platinată  și tunată de o confunzi cu nora  de altădată a altui penal – Virgil Măgureanu -, a mai miorlăit interimar. Sărmana, nici măcar n-o anunțaseră că deja se număraseră voturile…. În rest, atmosferă de priveghi.

         Înainte de Crăciun, Santa Claus i-a adus-o în plic pe turcoaica Sevil. Ptiu, drace !, și-a scuipat în sân Nașul  lui Tase, mielul,  încurcat rău de  mutarea penalului Dragnea. Așa că s-a retras să cugete adânc, conștient că „Răsăritul, pentru români, a însemnat fie jugul otoman care ne-a irosit energiile timp de trei-patru secole, fie brațele cotropitoare  ale Rusiei pravoslavnice”1. Până să se umple ieslea din Bethleem cu legenda cristică, țara a fiert, răscolită de întrebarea crucială  – dăm sau nu dăm guvernul pe mâna  spahiilor ? Ce sarmale și caltaboș ?,  ducă-se cârnații și sângereții, adio țuica fiartă și vinurile rubinii… Șeful statului, paraponisit  ca niciodată, a tulit-o la Sibiu, lăsându-ne  la poartă ca pe niște colindători rufoși….  Nu înainte de a  le porunci argaților cu trese să-i  schimbe  mobila prezidențială… La întoarcere, ni s-a înfățișat  impozant ca un  marfar și a citit anunțul epocal: „Ioc Sevil !” S-a răsucit mintenaș pe călcâie și ne-a  arătat dosul, la fel de impozant. De ce ioc ?, s-a auzit din toate părțile,  dar n-am primit  nicio lămurire.

        La prima grindină și zăpadă mai acătării, penalul Dragnea a recidivat tenace:  Sorin Grindeanu. Ardelean și el, dar din Banat, adept al aceleeași filozofii: încet și pas cu pas. Ne-a mărturisit-o timișoreanul într-un  studio de televiziune și parcă  m-a luat cu  transpirație pe șira spinării. Altul ? Nu ne ajungea unul singur ? Oricum,  bucătăria  politicii de partid e un hățiș greu de înțeles și de pătruns. În ajun de An Nou, Nașul lui Tase, mielul, ne-a trimis vorbă că e plecat cu sorcova pe malurile Cibinului, unde va cugeta  iarăși solemn. „Să fie !”, s-a milostivit de noi după revelion și, în a patra zi,  a deschis  ușa penalilor. Le-a dat binețe cu acreala unei gazde constipate și i-a  privit  de  sus pe musafiri,  de parcă erau râme tuberculoase. O clipă, am avut senzația că s-au întâlnit pe fâșia morții israelienii cu palestinienii ori nu știu ce  miliții rivale din Arabia războiului nesfârșit. Un tip „plictisitor”, a răbufnit partenerul său teleormănean de coabitare cu anasâna.  „Când am spus în 2014 că va fi Băsescu 2 am fost prea optimist !! E mai rău – sclavul Sistemului, șantajabil din prima zi, ranchiunos, răzbunător și lipsit total de orice sentiment uman, plus habarnist si arogant !” i-a strigat de pe Facebook penalul Ponta și zău dacă nu mi-a venit să sparg televizorul și s-o tai în cele patru zări, sătul de  grandomania politicianului  român.

       Vasăzică, țara mea va fi  silită să suporte și această luptă fratricidă…  N-are nicio șansă  să scape, biata de ea, fiindcă tocmai aflarăm că  circumstanțele  sunt, într-adevăr, îngrijorătoare.

 

–––––––––––––––––––––––

1Zigu Ornea – Anii treizeci. Extrema dreaptă românească.