Memoriile Anniei Bentoiu[1] acoperă o perioadă extrem de tulbure și de tragică din existența României (1944-1959). Gabriel Liiceanu notează că diarista „e martora, ultimul cronicar al românilor. Avea toate calitățile pentru a umple rolul acesta: inteligentă, caracter, spirit de observație, cultură istorică, umanistă, juridică și politică, talent literar, o viață pusă la [...]
Pe un pat al suferinței, multpreahulitul Adrian Păunescu scria niște versuri cutremurătoare, un fel de testament, ai cărui legatari ar trebui să fim cu toții. Le caut prin arhiva personală cu hârtii de prisos și le găsesc. De la un cardiac, cordial... „De-aicea, de pe patul de spital, Pe care mă găsesc [...]
Cum soarele din ochii tăi se-adapă, Cum părul tău foșnește ca o apă, Cum gura ta cireșele îmbie, Cum sânii tăi miros a nebunie, Cum coapsa, ca un măr, se rotunjește, Cum zâmbetul în perle-ți inflorește, Cum pasul ți-e furișul de felină Și râsul ți-e de diavol ce se-nchină, Cum palmele îți ard ca de [...]
Părinții îmbatrânind devin copii Iar noi copiii devenim părinți Ne supărăm că nu rămân cuminți Frumoși puternici, tineri, buni și vii Că au și ei dureri și că se strâng Că-s amărâți și nimeni nu-i mai vrea Că îmbătrânind privirea lor e grea Și oasele îi dor și că mai plâng Părinții noștri deseori uitați [...]
MOTTO: „Cei ce nu mai sunt îmi dau curajul de-a muri. Dacă ei au putut înseamnă c-o să pot și eu.” Ștefan Mitroi, Curaj În dârdora pandemiei, Ștefan Mitroi făcea Pregătiri de înviere[1]. Ceva mai potrivit nici că se putea într-o perioadă cum alta n-a fost nicicând. Cartea ar fi, cică, [...]