Cineva s-a gândit, în anul Centenarului, să întocmească o listă cu 365 de eroi autohtoni. Între preafericiții purtători de glorie postumă apare și Alexandru Lăpușneanu, domn al Moldovei în două  rânduri  (1552-1561 și 1564-1568), adică vreo 13 ani. Dicționarul ne spune că acesta a încercat să realizeze o  coaliție  autohtonă și că a sprijinit dezvoltarea comerțului. Din  surse mai serioase aflăm că  domnitorul moldovean a fost  extrem de abil, convingându-i,  întâia oară, pe leși, și apoi pe turci să-l lase pe tron. Sultanul l-a pus la încercare și i-a  cerut să mai rărească cu sabia boierii mai răsăriți, să dea foc cetăților din țara sa  și să mute capitala de la Suceava la Iași. Spahiii voiau astfel să slăbească Moldova, s-o lase fără  putere economică și militară, s-o  vulnerabilizeze, adică. Eroul nostru a acceptat fără crâcnire și astăzi îl celebrăm  și-l comemorăm, deși parcă n-ar trebui…

Peste câteva secole, trecând peste paranteza sovietică,   urmașii săi  l-au imitat întocmai. Căci politicienii postdecembriști care au integrat România în  structurile euro-atlantice au procedat la fel. Li s-a poruncit să  dea foc la  cetăți, iar ei au dezmembrat fabricile și uzinele, economia în ansamblu.Cum ar zice Andrei Crăciun: „(…) Aleea noastră e astăzi o margine frântă de ghetou, pădurea a fost tăiată, Uzina a fost vândută la fier vechi, proletarii au emigrat sau  au înnebunit  sau au murit, și lor li s-a luat aleea, și viața lor a fost umilită, iertați-i că n-au avut și ei inimile căptușite cu cinism!”[1] Măcar de s-ar fi rezumat la atât, însă  și-au înstrăinat  cam toate bogățiile  solului și subsolului, băncile,  brațele de muncă, orice putea fi pus pe tarabă.

Li s-a mai ordonat să scurteze de cap droaia de baroni și afaceriști îmbogățiți suspect, iar pușnenii cu apucături prooccidentale le-au satisfăcut pe  grabă pohta. Așa a apărut Parchetul Național Anticorupție și de atunci s-a pornit urgia judiciară, s-a lățit „câmpul tactic” și s-au înmulțit „culoarele” către  inima magistraților. Persoanele incomode pentru sistemul ocult au sfârșit dramatic sau tragic, exemplele lor fiind înfățișate norodului întru luare  aminte. Orice gest de nesupunere era aspru pedepsit, ca delict contra  siguranței  naționale…

„Listele  negre” de care se face atâta tevatură acum nu sunt altceva decât continuarea acestui mod de ploconire la picioarele stăpânului temporar. Înalta Poartă bruxelleză trimitea o țidulă oficială în colonia de la gurile Dunării cu dosarele opozanților a căror monitorizare o voia cu orice preț. Termene precise, măsuri concrete și soluția întrevăzută, nimic nu i-a scăpat satrapului european în deceniul turpitudinii  naționale !  Despre existența  acestor liste, unele ale  rușinii, s-a știut în lumea noastră, a prestatorilor în robă  neagră, ca și despre întâlnirile de taină din sediile organelor judiciare. Acolo, reprezentanții puterii  transnaționale băteau cu pumnul în masă și impuneau verdicte. Țării cât mai mulți penali, nu ? Dar fără complicitatea scabroasă a șefilor  acestor instituții, străinii n-ar fi reușit mare brânză, așa încât ei ar  trebui să dea socoteală pentru transferul parțial  de  suveranitate  a justiției băștinașe.

Alexandru Lăpușneanu trece azi drept un mare diplomat și cei mai mulți sunt de părere că nu se putea altfel, că  geografia noastră ne-a modelat istoria. De aceea,  nu m-aș mira dacă peste alte secole, trădătorii și vânzătorii de țară din  deceniile din urmă vor figura și ei în  calendarele cu eroi ai nației. În definitiv, s-au distins prin diplomație, nu ? Mărturie stau „listele negre” și protocoalele odioase încheiate de Ministerul Public și Înalta Curte de Casație și Justiție cu Serviciul Român de Informații în baza unor hotărâri ale Consiliului Suprem  de Apărare a Țării… De apărare împotriva cui ? mă întreb ca prostu` !

–––––––––––––

[1] Aleea Zorilor