Cândva, ajuns aici, părintelui Nerva Florea i s-a părut că își trăiește aievea visul arătat într-o noapte. „Tu vei ctitori o biserică!” îi poruncise Dumnezeu și de atunci clericul  n-a mai avut liniște. Fiindcă sfântul lăcaș trebuia să fie la aceeași altitudine  cu locul în care fusese răstignit Hristos. Colina din Ghelari a devenit, prin viziunea divină a preotului, „Golgota pădurenilor” și lucrarea a durat trei-patru decenii, începând din  anii ’30.  Catedrala, cea mai mare din mediul rural românesc, construită după  regulile Bizanțului, este o  minunăție arhitecturală, împodobită cu fresce religioase tulburătoare.

Lângă surata-i imensă, vechea bisericuță (ridicată în secolul al XVI-lea)  pare o corăbioară a Celui-de-Sus, un  refugiu al sufletelor căutătoare de smerenie și tihnă. Îi  pășesc pragul și mi se pare că am intrat în raiul nepământean. O ceată de prichindei, frumoși ca niște îngeri, rostesc în  cor Tatăl nostru, ajutați de o măicuță.  N-am auzit niciodată o rugăciune mai  dumnezeiască, vocile  lor cristaline, de-o inocență serafică,  m-au vindecat  de  toate bolile timpului. Căci nimeni nu scapă de beteșugurile veacului său, nimeni!

Cu inima reînflorită, i-am cerut binecuvântarea Măicuței Haritina și iarăși am simțit pogorându-se asupra mea o grație cerească.