MOTTO:
„Timpul ce mă înconjoară nu mai e timpul meu.” Vintilă Horia[1]
Mă întorc de la o instanță prahoveană, acolo unde procesul clientului pe care-l apăr este o excepție de la faimosul decret de instituire a stării de urgență. Pe drum, o sun pe fiică-mea și o anunț că trec să-i aduc niscaiva merinde; o scutesc astfel să iasă cu țâncul din casă în vremurile astea deprimante. Când ajung, o găsesc în fața blocului, ușor stingheră. Mă prefac că nu-i observ fâstâceala. Stă la distanță de mine, de parcă aș fi ciumat. Schimbăm vorbe de prisos, o complezență stânjenitoare. Ia sacoșa, având grijă să păstreze intervalul acela insuportabil dintre noi, și se depărtează. În definitiv, li s-a spus de atâtea ori să se ferească, să nu intre în contact cu babalâcii încât s-a conformat docil. Un medic celebru, de pildă, i-a sfătuit să-și ocolească părinții și bunicii aproximativ zece săptămâni, răstimp în care le pot cumpăra una, alta, însă cu condiția să le lase plasele cu târguieli în pragul ușii. Or, Aldous Huxley ne-a atenționat de mult că repetarea la nesfârșit a acelorași propoziții, îndeosebi a celor vădit neverosimile, le conferă acestora statutul de adevăruri, geaba țipă în pustiu Bertrand Russell că o minciună, chiar dacă e reluată de un milion de ori, tot minciună rămâne. Explică-le sofismul cu pricina internauților îngrămădiți în turmă și dracu’ te-a luat direct în furcile-i ascuțite!
Șovăiesc în loc, descumpănit. Se întâmplă prima oară să nu-mi strâng în brațe copila și să n-o pup. Frati-su, mai mare cu șapte ani, de aproape o săptămână se dă extrem de ocupat și nu s-a sinchisit să vină pe acasă. Rețelele de socializare i-au tâmpit iremediabil, progeniturile noastre sunt cei mai naivi cobai din istoria omenirii. Îi compătimesc și le amintesc că sărmanul Pavel Morozov, prichindelul mujic, avea o scuză turnându-și părintele la securitatea sovietică. Cei de azi n-au niciuna, ei capitulând de bună voie în confruntarea cu minciuna propagată mediatic. Ca să se petreacă mizerabila metamorfoză, mai întâi li s-a băgat în tărtăcuțele crude că ascendenții lor sunt niște neisprăviți. Apoi, li s-a inoculat pervers ideea că răul actual este imputabil ălora bătrâni, edecurilor comuniste. Bașca nostalgice, vasăzică o masă de frânări, de reacționari periculoși, numa’ buni de spânzurat în piața publică! Propaganda otrăvitoare a lucrat neîntrerupt în anii din urmă, cu liotele cretinoide defilând precum sumanele verzi de odinioară pe bulevardele, virtuale, de data aceasta. Alde Liiceanu (nici el vreo trufanda!) au scris cu mânie haștagistă despre „gurile fără dinți”, iar specialiștii în finanțe au arătat tot înspre defavorizații lui Cronos ori de câte ori au încercat să explice dificultățile bugetare ale nației. Oare într-atât de pernicioși să se vădească bieții pensionari, memoria vie a unei societăți obsedată să-și taie rădăcinile? Ca să supraviețuim în continuare dimpreună, puberii au fost siliți să opteze, și la cântatul dintâi al cocoșului ne vor repudia, e la mintea găinii. Cui să mai fie trebuincioși întârziații în etatea înaintată? Și, pe deasupra, purtători de afecțiuni asociate…. Netrebnicilor – urlu la umbrele mefistofelice care se joacă de-a Dumnezeu cu o planetă cuprinsă de groază -, opriți experimentul ! Ne-ați răpit bucuria simplă și naturală, izvorâtă din cuibărirea la pieptul matern și patern, ori la al puilor maturizați dintr-odată. Nu v-ați săturat să distrugeți familia cu conceptul tembel al sexului nedefinit și al căsătoriei contra naturii?Nu v-ați mulțumit că le-ați frânt definitiv șira spinării, acum le transmiteți cinic, prin vocea boss-ului Organizației Mondiale a Sănătății, că nu sunt invincibili și că e cazul să se rezume la rolul lor de răspândaci de vești, și nu de viruși! Blestemați să fiți de-a pururi, ciuma, holera și neamul Covizilor avizi de moarte să vă lovească, nemernicilor! Uf, m-am răcorit nițeluș… În vechime, nu mai rețin la care trib anume, vârstnicii erau urcați cu de-a sila în copaci și hâțânați aidoma roadelor. Cine cădea, avea soarta pecetluită. Astăzi, aparent e altcumva, dar tâlcul euthanasierii nu diferă deloc. De ce m-aș mira, de vreme ce homo homini[2]… virus ?! Plaut s-a înveșnicit prin vocabulele-i nemuritoare, eu nu trebuie decât să le actualizez pandemic.
Îmi recapăt anevoie pacea lăuntrică și privesc înfrânt peisajul dezolant. Un sentiment de revoltă mă copleșește, nu pricep cum odraslele mele evită să mă atingă!! „Omul a fost scos din suflet”[3], bolborosesc resemnat. Curând, vor regreta neapropierea prezentă, în pragul vârstei de 60 de ani orizontul ți se îngustează dramatic și finalul este iminent. Și atunci, la ceasul scăpătatului, pe cine vor mai îmbrățișa? Plec descumpănit, globalismul ne-a învins iremediabil, simt că am devenit părinții vitregi ai pruncilor pe care i-am crescut în dragoste și bună-cuviință. Nici măcar nu mi-au oferit răgazul să le amintesc inevitabilul decalog al manipulării formulat întru trezirea la realitate a maimuțelor cu smartphone. Îl strig din goana autoturismului, însă nu mă aude nimeni, așa că îl scriu aici, nădăjduind că l-o citi careva!
Așadar, autori cu identitate confuză (Noam Chomsky, de pildă, a negat paternitatea textului care circula neîngrădit în hăul înțesat de zombi anonimi), disting zece reguli majore și anume:
1.Creează probleme aparent grave, care să provoace o reacție de panică în rândul populației, astfel încât aceasta să ceară singură măsuri limitative;
- Distrage-le atenția de la problemele importante prin subiecte minore, dar cu impact emoțional maxim;
- Pregătește-i treptat pentru politicile dure, acestea aplicându-se treptat, ceea ce le va face suportabile;
- Amână executarea măsurilor austere, știut fiind că e mai ușor să obții un sacrificiu pentru viitor, deoarece oamenii trăiesc cu speranța că vor reuși să evite acele sacrificii;
- Infantilizarea populației prin argumente sau mijloace de informare în masă cu discursuri copilărești, puerile;
- Nu uita niciodată că emoția e dușmanul logicii, al rațiunii;
7.Calitatea educației dată claselor inferioare să fie cât mai slabă;
8. Încurajează mediocritatea și convinge populația că este la modă sa fii mediocru, vulgar, iar a fi prost, needucat, nu-i un handicap;
- Cultivă sentimentul individual de culpă, astfel încât individul să se considere vinovat pentru greutățile prin care trece, atitudine care-l va împiedica să se răzvrătească împotriva sistemului;
- Convinge populația că nu există mijloace și strategii de manipulare.
Le corectez, le sintetizez oleacă și le aștern pe hârtie străbătut de un sentiment ciudat de îndoială. Caut un reazem, l-aș ruga pe un stareț să mă povățuiască, dar mi-e teamă că-mi va răspunde aidoma personajului vodolazkinian: „Trăiește, prietine, cât mai aproape de cimitir. (…) Și, în general, trăiește singur.”[4] Și dacă, totuși, m-am ramolit și nu mai deslușesc conținutul realității din jur? Că tocmai ce-am împlinit 59 de primăveri și două stări de urgență…
––––––––––––––––
[1] Jurnal de sfârșit de ciclu, 1989-1992. Jurnal torinez, 1978
[2] Homo homini lupus (Omul pentru om este lup).
[3] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu, 1989-1992. Jurnal torinez, 1978
[4] Evgheni Vodolazkin, Laur