Când am  răgaz, îmi iau hârlețul și pămătuful și caut în  situri umblate și de alții. Dezgrop relicve din trecut, asemenea arheologilor, și încerc să recompun istoria, această „curvă simplă”, care „nu are momente hotărâtoare, ci este o proliferare de clipe, de clipite care concurează între ele în monstruozitate”1. Și aflu cogeamitea întâmplările…

                                                            *

        Cică Iulius  Cezar nu avea un defect, deși avea toate viciile, așa  ni-l înfățișează Montesquieu. Înseamnă că viciile romanului au fost… virtuoase, că altfel n-am fi ajuns să-l pomenim postum ca reper istoric !

                                                  *

       De-a  lungul vremii, omenirea a cunoscut  dictatori  cu duiumul. Și știți de ce ? Lumea nu a luat aminte la vorbele grecului Solon, care o atenționa că  Pisistrate „e mai isteț decât unii și mai curajos decât alții. Mai isteț decât cei care nu bagă de  seamă că Pisistrate năzuiește la tiranie și mai curajos decât cei care știu și tac”. Și astăzi, în țara mea, se tace laș și nu se  bagă de seamă că statul a devenit un tiran odios. Dar România  e plină de… isteți.

                                                  *

     „Iert oamenii care nu sunt de părerea mea, însă nu-i scuz că au părerea lor”, mărturisea Talleyrand. În definitiv, toți despoții lumii au început prin  faza asta, după care au refuzat să mai ierte. Culmea, majoritatea gândim la fel și cu cât urcăm pe scara socială și profesională, scuzăm tot mai rar…

                                                  *

         În timpul Primului Război Mondial, Winston Churchill este uns Prim Lord al Amiralității. Prințul Bibescu o întreabă într-o zi pe una dintre mătușile englezului când va deveni nepotul ei prim-ministru. „Niciodată,  cu excepția venirii unei catastrofe !” îi răspunde premonitoriu femeia. Dar catastrofa s-a abătut iarăși peste Anglia și a doua conflagrație mondială l-a adus pe flegmaticul Churchill  în Downing Street nr.10. Pasămite, așa e de când lumea – eroii au nevoie de un cataclism ca să fie ceea ce sunt în stare latentă. Adesea, numai catastrofele împlinesc un destin !

                                                  *

       Prin 1946 -´47, românii  îi tot așteptau pe americani. Și mult după aceea lucrurile s-au petrecut la fel. Măcar de-ar fi știut ei că  bărbații de dincolo de Ocean „sunt șireți și mai curând cu caracter urât, și ce-i mai rău, oameni în care nu poți avea încredere”2.

   Așa că, exasperat de lipsa oricărui  semn venit dinspre America, Păstorel Teodoreanu scrie o epigramă în stilu-i inconfundabil:

„De-o trece și anu´ ăsta

Fără vreun eveniment,

Îmi pun lacătu´ la gură

Și-mi bag p-la-n Occident”.

      Aidoma epigramistului, și noi ar trebui să ne punem lacăt la gură, altminteri devenim proscriși. Iar antieuropenismul și antiamericanismul sunt delicte care se pedepsesc aspru, nu e glumă ! Și nici măcar n-ai unde să  mergi cu jalba… Unde, tot la inșii ăia cu caracter urât ?

                                               *

      „Germanii nu fac decât lucruri utile,  remarcă Virgil Gheorghiu.  Asta înseamnă să fii civilizat. Noi, românii, de exemplu, facem, în cea mai mare parte a timpului, o mulțime de lucruri inutile”. Dar, civilizați fiind, nemții au declanșat două războaie mondiale. Le erau utile !, îmi veți răspunde. Probabil. Și, atunci,  la ce ne-a folosit nouă gradul lor înalt de civilizație ? Și chiar lor ? Ca să-i omori  pe alții nu-i nevoie de cine știe ce educație,  dimpotrivă !

      Pentru ca la sfârșitul măcelului planetar, un ziarist slujitor al regimului nazist să se scuze feciorelnic că „Încercam să facem poezie, încercam să lăsăm timpul să treacă și să rămânem în viață ca să vedem ce o să vină după aceea”. Cât cinism… Ce poezie e aia care miroase a napalm și  a lagăre de concentrare ?

                                                  *

      De aceea, Europa plătește de câțiva ani pentru multele păcate comise de-a lungul secolelor. Nimeni altcineva n-a făcut atâta  rău semenilor săi ca europeanul. În America, în Africa sau Asia, oriunde au ajuns, locuitorii Bătrânului Continent au semănat  război și zâzanie, gândul lor n-a fost deloc pașnic. Din contră, au cotropit și înșelat, au ucis și  colonizat sângeros populații și civilizații, în numele religiei ori al banului. De exemplu, barbariile conchistadorilor plecați, chipurile, să civilizeze ținuturile sălbatice. În fapt, să le prăduiască. Mă urmăresc ca un vis urât fărădelegile spaniolului analfabet Francisco  Pizzaro, de al cărui nume se leagă prăbușirea imperiului incaș. Prin 1532, aventurierul ros de ambiții a poposit în Peru, în orașul Cajamarca, unde i-a întins o cursă naivului  conducător local Atahualpa. Acesta, de-o credulitate surprinzătoare, deși avea o armată de 40.000 de războinici, a fost capturat de iberic, care era însoțit de numai 170 de oameni  și 62 de cai. Au murit  în ambuscadă  5000 de băștinași, dincolo, niciunul ! Ca răscumpărare, învingătorul a cerut aur și argint. După ce a primit  o cantitate uriașă, în valoare de vreo 28.000.000 de dolari în banii de azi, vicleanul Pizzaro l-a ucis pe prizonier, încălcându-și cuvântul. Povestea e pilduitoare pentru comportamentul omului alb dintotdeauna. Cam peste tot s-au purtat  la fel. Acum a sosit ceasul scadenței, istoria e nemiloasă. Vina noastră, a europenilor, nu se va prescrie niciodată. Și atunci de ce ne mai mirăm că sărim în aer la Paris sau Bruxelles  ? Se știe de când lumea că în viață nimic nu rămâne nepedepsit. Memoria focului nu se șterge nicicând !

                                                  *

     Îmi curăț uneltele, mă scutur de țărână și constat că „Toți înfometații lumii visează să cucerească Occidentul. Goții, vizigoții, hunii, tătarii, mongolii, Attila, Tamerlan, Genghis – Han, sovieticii,  toți n-aveau și nu au decât un  singur vis: să pună mâna pe bogățiile Occidentului. Dar, ca să ajungă acolo, trebuiau să străbată nefericita mea țară  românească”3. Așa a fost demult, astăzi, însă, și românii au devenit un popor migrator, ademenit de bogățiile Apusului…

    Și cum să nu urli că istoria este o „curvă simplă” ?

 

                                                             

 

 

 –––––––––––––––––––––––––

1Roberto Bolaño – 2666

2 Idem

 3Virgil Gheorghiu – Ispita libertății, memorii