Citesc cu nesaț dialogul  Ioanei Scoruș  cu Ion Vianu, fiul criticului lirerar Tudor Vianu. Întrebările sunt inteligente, iar răspunsurile, încântătoare, sprințare, instructive, savuroase. Numai că spre sfârșitul cărții[1], amfitrioana își dă arama pe față, neputându-se abține să-și ducă la  capăt rolul de activist politic. Așadar, distinsa ploieșteancă,  medic psihiatru, nicidecum jurist, se trezește vorbind în târg: „Presupunând că aceste catastrofale  legi ale justiției  vor trece,  cum vedeți parcursul imediat următor al României, care, din cauza acestor legi, promite nu doar apropierea de Moscova, ci și reinstaurarea unui stat discreționar, în care puterea este concentrată în mâinile câtorva  oameni ?” Rămân mut, asta da ticăloșie!

Dezlegarea dată de psihanalistul stabilit din 1977 în Elveția nici nu mai contează, mârșăvia fusese comisă, una dintre multele manipulări ordinare ale intelighenției haștagiene. Vasăzică, noile  legi ale justiției ne-ar  apropia de Moscova… Deloc întâmplător, americanul David Hale[2] îndemna oficialitățile de la București să respingă  orice propunere de amnistie, întrucât „astfel de acțiuni pot submina cooperarea în domeniul aplicării legii, pot eroda instituțiile judiciare și democratice ale României și pot oferi unor actori maligni precum Rusia o modalitate de a obține influență strategică în România.” Dinspre Răsărit se aude vocea lui Alexandr Zinoviev, limpede, sentențios: „De obicei, logica idioților e irefutabilă.”[3] Și contagioasă…

Dovadă mai clară că  mintea omului este  „cea mai  puternică sursă a răului”, „cea mai ieftină și   cea mai vulnerabilă”[4] nici că se putea.

                                                            *

Fermecătorul octogenar recunoaște că este „100 % român și 50 % evreu.” Alexandr Zinoviev, și el un surghiunit voluntar din motive politice și tot în 1977, dar în Germania, i-ar replica: „E pe  jumătate rus și pe jumătate  evreu. Jumătatea evreiască  i-a permis să plece în Occident; jumătatea rusească îl împiedică să-și facă  loc aici. Rezultatul e că se simte nu pe jumătate  rus, ci de două ori rus.”[5] Aidoma or fi calculat și concetățenii mei pribegi pe aiurea ? Pentru că se știe, „a fi evreu nu este ușor, dar a fi evreu nu e numai o dificultate”[6]

                                                            *

Românul, navetist între Morges și București, mărturisește că „ortodoxia este mistică,  spiritualistă, iar autoritatea ei socială este,  prin forța  lucrurilor, mică, și asta chiar dacă preotul  predică și, conform vorbei, trebuie să faci ce spune  popa, și nu ce face popa. Ei bine, păstorii se străduiesc să și facă ceea ce zic, și asta de secole. Deci este  o societate care și-a cucerit în timp conștiința civică.  Azi s-a consolidat ateismul, dar consecințele educației religioase au rămas.” [7]

Pravoslavnicul nu stă o clipă pe gânduri  și strigă  răspicat: „Să fii îmbibat de rezultatele celei mai mari revoluții din istorie și de realizările științei mondiale numai pentru ca la sfârșitul drumului să devii fiul jalnicei Biserici Ortodoxe? Orice, însă asta, nu!” [8]

Tac,  locuința mea e la  doi pași de Catedrala Mântuirii Neamului…

                                                            *

Ion Vianu  recunoaște că „într-o primă fază, Occidentul m-a înfundat, în loc să mă elibereze.”[9]  Pribeagul sovietic, stabilit la München, ne deschide o altă perspectivă: „Ideile pe care ni le facem despre Occident privindu-l de la Moscova sunt în mare corecte, așa că avem nevoie să mergem în Occident nu pentru a-l înțelege, ci pentru  a ne cunoaște mai bine pe noi înșine și a ne da seama de perspectivele pe care le avem acolo.”[10]

Amândoi spun  cam același lucru, sau mi se pare? Numai că românii care călătoresc în Apus „văd în Europa mai mult o șansă de supraviețuire decât un model civilizator, și asta mă îngrijorează destul de mult.”[11] Și pe mine…

                                                            *

Ajuns în exil, Ion Vianu povestește că a trăit  cu impresia că reprezintă  România, „opinia publică din țară sau o bună parte a  ei”, așa că a luat legătura cu „Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, cu sediul la Paris,  și cu câțiva oameni  remarcabili pe  care i-am cunoscut acolo.”[12]

Alexandr Zinoviev nu este într-atât de idealist, dimpotrivă: „Știi cine-i cel mai mare dușman al emigrantului sovietic în Occident?  Alt emigrant sovietic venit înaintea lui. Occidentul trebuie să împartă aceeași cantitate de atenție și de bunuri la un număr mai mare de solicitanți. lar poziția noastră este deosebit de proastă. O masă de mediocrități s-a scurs din Uniunea Sovietică  și toți pretind că sunt geniali. Și primul lucru pe care-l fac   este să încerce să stingă scânteia de talent din mijlocul alor lor. În general, emigrația este o dictatură a nulităților. Am venit aici crezând că scriitorii sovietici mă vor întâmpina cu brațele deschise. Credeam că vor spune: «Așa, așa, ne-a crescut numărul și acum o să dăm  dușmanilor comuni o mamă de bătaie și mai strașnică». Nici pe departe. Nu există dușmani comuni. Există numai dușmani personali. Dușmanul este întotdeauna cel mai apropiat de tine și cel ce-ți amenință nemijlocit bunăstarea. Când am plecat de la Moscova mă bazam pe succes și pe bunăstare aici. Dar ceea ce de la Moscova părea o  frumusețe, s-a arătat în realitate a fi o hoașcă bătrână. Toate șansele de publicare sau de publicitate fuseseră deja agățate de ticăloși de aceeași profesie ajunși aici înaintea mea.”[13]

În rest, în Occident „e imposibil să te gândești  la vreo prostie care să nu atragă cel puțin câțiva  sprijinitori”[14], așa că toate ligile de atunci și de acum poartă această pecete.

Iar rusul nu se sfiește să recunoască: „Aici în străinătate sunt organizații care se aseamănă  foarte mult colectivelor sovietice, însă numai în părțile rele, nu și în cele bune. Ele nu-i oferă individului sentimentul protecției și căldura umană din colectivul sovietic. Aici sunt mai puternice interesele și avariția. Oamenii sunt mai reci și mai fără milă. Poate sună rizibil, dar aici, vai, nu există organizația de bază: cea mai înaltă formă de democrație în cadrul colectivului. Ce n-aș da să iau parte la o ședință de partid! Vreau să mă  ofer voluntar să lucrez în sâmbăta mea liberă. Sunt chiar gata să  stivuiesc lăzi într-un depozit de legume și să mă  duc într-un colhoz să culeg cartofi!…”[15]

Concluzia? „Cea mai justă instituție din lume e bătrânul colectiv de muncă sovietic. I-am simțit nemiloasa și sălbatica dreptate pe propria-mi piele. Așa că n-am să-mi caut dreptatea  în Occidentul vostru ipocrit!”[16]

                                                         *

Disidența… Alt subiect sensibil, încă neclarificat  pe deplin. Pentru dosarul  de disident trebuia să întreprinzi ceva anume, ne deslușește tot Zinoviev: „Ce vi se cere? Faceți în așa fel să-i cunoașteți  pe X și pe Y – mi-a dat numele  unor disidenți care scoteau un ziar ilegal. Dați-le un articol pentru  următorul număr. Semnați o scrisoare care denunță ceva. Veți fi dat afară din Partid și din slujbă. Va avea loc o percheziție și o anchetă; într-un cuvânt, tot ce e nevoie ca să obțineți reputația de disident. Nu vă putem spune dinainte locul exact în care veți locui în Occident; asta depinde de circumstanțe. Misiunea D-voastra e să  vă instalați undeva, să vă aranjați o viață sigură și să vă  găsiți mijloacele de întreținere. Să vă trăiți viața și să vă  mențineți ochii deschiși. Să cunoașteți oameni. Pe scurt, să acționați potrivit împrejurărilor. Trebuie să înțelegeți bine: lumea va cunoaște în curând bătălii pe viață și pe moarte, cum n-au fost văzute niciodată până acum. Datoria noastră e să fim  gata pentru ele în orice clipă și înaintea tuturor. De aceea trebuie să pătrundem imediat prin toți porii Occidentului. Trebuie să aflăm totul. Trebuie să ne folosim de orice șansă pentru a  slăbi și demoraliza Occidentul, pentru a-l înmuia și diviza și  pentru a sădi haosul și confuzia. Trebuie să-l intimidăm. Trebuie să-i luăm tot ce avem nevoie în clipa de față și tot ce ne va  trebui în viitoarele conflicte cu el. Ești unul dintre soldații marii noastre armate care mărșăluiește spre Occident; avangarda  forțelor noastre de atac.”[17]

Dar odată pătruns în lumea vestică  erai luat la refec, în interminabile anchete, vigilentele  servicii secrete de acolo te iscodeau despre părinți și strămoși, despre ceea  ce nu-ți  trecea prin minte:

 „- Și bunicii?

Țărani. Străbunicii tot țărani. Potrivit ideologiei sovietice, strămoșii lor au fost maimuțe, iar potrivit doctrinei occidentale, s-au tras din Adam și Eva.

– Erau evrei?

– Țăranii în Rusia nu puteau fi evrei.

– Asta-i adevărat. În Rusia țaristă țăranilor le era interzis  să fie evrei.

– lar acum, sub regimul sovietic, lucrurile stau invers: evreilor le e interzis să fie țărani.  Sau muncitori.

– Da, la voi anti-semitismul e în floare.

– Dimpotrivă, toți disidenții sunt obligați să fie evrei.”[18]

Peste timp, în mahalaua dâmbovițeană, subiectul cu pricina îi va împărți pe  foștii amici în tabere, altora,  celor cu două, trei morale, le  va prilejui scamatorii regretabile pe linia firavă a dublului standard. De pildă, la ședința  guvernului din 12 iulie 1990, Andrei Pleșu  – ditamai ministrul în Cabinetul  Petre Roman – declara că  „există   disidenți care s-au blocat și care dăunează imaginii țării. Când doamna Doina Cornea spunea că «există cenzura presei în România», eu știu bine că nu-i așa, iar doamna  le «livrează» o imagine falsă, care dăunează imaginii țării.(…) Doamna Cornea are o atitudine care nu reprezintă România; ea alunecă pe o pantă periculoasă… Adică are o traiectorie de pe care nu mai poate fi deblocată.” Vorbe grele, din trunchiul noduros al înfierărilor  proletcultiste, departe de morga european-burgheză a elitistului eseist.

Brusc, am devenit prudent, s-ar putea ca mulți dintre eroii anticeaușiști care  apăreau la Europa Liberă până în 1989 să fi  urmat traseul descris de rus…

                                                            *

Ion Vianu remarcă un lucru foarte interesant: „Cei foarte mici  și generația care încă nu  s-a născut vor fi formați de cei care s-au format în postcomunism, iar postcomunismul este un concept negativ. Când vorbesc despre postcomunism, vorbesc despre o societate care și-a pierdut anumite proprietăți, dar nu mă pot gândi la postcomunism în termeni pozitivi. Postcomunismul a descoperit americanismul în forma lui cea mai trivială:  floricelele la cinema, McDonald’ s-ul, care-mi place și mie, și eu merg acolo când și când, dar atât.”[19] Prin urmare, „totdeauna ești  cu un regim în urmă”[20] în privința educației școlare.

Despre tinerii occidentali, Alexandr Zinoviev rostea cam aceleași cuvinte prin 1982: „Uită-te la tinerii occidentali. Desfrânați. Isterici. În plin haos ideologic. Se revoltă împotriva societății de consum, însă în adâncul inimii lor vor să aibă totul, imediat și fără muncă.”[21]

Puberii aceștia care vor să înlăture grabnic și violent rânduielile vechi  ne privesc chiorâș  pe noi, cei vechi și îndărătnici, oarecum reacționari. Însă „a fi  conservator nu înseamnă  a refuza noutatea, ci a reflecta puțin asupra schimbării, a-ți da timp și a  da timp schimbării.”[22]

Sărmanii,  habar n-au că „din robie  ai  o scăpare: către  libertate. Însă din libertate  n-ai  nicio altă scăpare.”[23] Iar generația mea a parcurs drumul dintâi, pe când ei chiar n-au scăpare…

                                                           *

Două volume tulburătoare, două minți seducătoare, două experiențe  exemplare conversând  peste timp, peste spațiu,  o convorbire  imaginară plină  de învățăminte în niște vremuri decerebrate…

––––––––––––––

[1] Ioana Scoruș în dialog cu Ion Vianu,  În definitiv…

[2] David Hale este secretarul de stat adjunct pentru Afaceri Politice al Departamentului de Stat  al SUA, el vizitând România chiar în ajunul festivității de preluare de către țara noastră  a președinției  rotative a Consiliului Uniunii Europene, dorind probabil să transmită slugilor din colonie utimele ordine de la Washington…

[3] Homo Sovieticus

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ion Vianu,  în dialog  cu Ioana Scoruș,  În definitiv…

[7] Ion Vianu,  în dialog  cu Ioana Scoruș,  În definitiv…

[8] Homo Sovieticus

[9] Ion Vianu,  în dialog  cu Ioana Scoruș,  În definitiv…

[10] Alexandr Zinoviev, Homo Sovieticus

[11] Ion Vianu,  în dialog  cu Ioana Scoruș,  În definitiv…

[12] Ibidem

[13] Homo Sovieticus

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Ibidem

[17] Homo Sovieticus

[18] Ibidem

[19] Ion Vianu,  în dialog  cu Ioana Scoruș,  În definitiv…

[20] Ibidem

[21] Homo Sovieticus

[22] Ion Vianu,  în dialog  cu Ioana Scoruș,  În definitiv…

[23] Alexandr Zinoviev, Homo Sovieticus