Plec în tabără ! Cu o întârziere de vreo 45 de ani ! Și cât îmi doream asta în copilărie… Din nefericire, mama nu a găsit niciodată câteva  sute de lei ca să plătesc o aventură atât de fascinantă. Sau poate că nu a  vrut să mă lase și a recurs la acest pretext, nu mai cotează.

    Așadar, plec în tabără ! La Ogna Șugatag, unde mă așteaptă niște oameni minunați. Există acolo o echipă de fotbal – FC Prietenia – cum nu întâlnești nicăieri. Numele spune totul, restul e poveste. Tavi Cioltea (fost procuror) și Ioan Cristea (cândva, prin 1989, golgeterul celor de la Electromureș) și-au adus băieții  bătrâni în cantonament.

     Îmi las baltă  toate socotelile  dâmbovițene și o tulesc în Maramureș. Într-o zi de marți, grăbit să mă abandonez prieteniei. Urc pe la Brașov,  merg înainte, pe la Sighișoara, traversând codrii Bogății, și ies la Reghin, apoi o cotesc  spre Bistrița, după  lăsarea întunericului. Trec prin Năsăud, ținutul romancierului, și prin satul poetului George Coșbuc, și mă apropii de stațiunea ce mă va găzdui până sâmbătă.

      S-a înnoptat de-a binelea. Sunt întâmpinat  de moroșenii mei atât de dragi. Uit de oboseală, de mine, de voi toți. Cântăm și ne bucurăm,  prietenia și iubirea pot vindeca lumea de prostie și ură ! Habar  n-avem că  Bucureștiul începe să fiarbă, aprins de legiunile civice. Și nici nu ne pasă, de ce să mint!

     A doua zi, antrenament și meci în sală, din trei atingeri, suntem profesioniști, nu amatori ! Îmi simt trupul retrezit la viață. Ne refacem  în bazinul cu apă sărată, o binecuvântare. Mâncăm și ne pregătim de masa tradițională, cu slană, cârnați și ghiulaș. Nu lipsește horinca. Zăpada sclipește complice, miroase a feerie. Cumva mă aflu în altă țară ? Bem  și ne desfătăm cu bucatele și muzica zonei, românismul e încă  trunchios aici, aproape de Moisei. „Jos labele de pe România !”, strig, văzând o secvență din capitala asediată de oamenii noi.

     A treia zi, din nou antrenament și meci. Abia respir, îmi aduc aminte că peste 4 ani ajung la borna 60. Desigur, dacă soarta  n-are alte planuri cu mine. Lângă hotel este baza sindicatelor de ieri, cu o piscină în aer liber. Clădirile  sunt scorojite, au un chip ponosit, agonic. În 1976 am poposit aici, cu expediția Săgeata, din Turnu Măgurele, condusă de prof. Aurel Gârjoabă. Îl caut, dincolo de gardul ruginit, pe copilul ce am fost  cândva, însă nici urmă de el, l-a descompus timpul…

     A patra zi, același program. Adică,  mic dejun (la ora 8,30), relaxare, antrenament și meci, refacere, prânz (ora 14), jocuri de societate – table și remi – și, la final, întoarcerea la origini prin snoave și muzică. (Termin de citit cartea lui Ion Biberi, Lumea de mâine, uluitoare !) Doamne, ce bine mă împac cu straiele mele românești în ținutul lui Bogdan Vodă ! Privesc chiorâș și dezgustat, o clipă numai, la mitingiștii din Piața Victoriei. Strigă  împotriva clasei politice și a corupției, sărmanii ! Păi democrație fără politicieni nu-i posibil, și nici capitalism fără corupție, naivilor ! „Jos capitalismul, jos corporatismul !” scandez cât mă ține gura în raiul de pe Iza. Nu mă aude nimeni.

   Sâmbătă, dimineața, îmi strâng în brațe prietenii, care îmi pun în desagă merindele aduse de acasă (chiar, cât  om mai păstra obiceiul acesta minunat ?) și îmi caut drumul. Aleg alt traseu – Târgu Lăpuș, Dej, Cluj, Alba Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești… Plouă mocănește, dar în Podișul Transilvaniei este senin. Peisajul îmi taie respirația, deși oamenii sunt triști și greoi.  Istoria, parșiva !, îi încearcă  iarăși. Bucureștenii mărșăluiesc în  pas străin, târându-și pruncii în mizeria stradală, radioul îi dă în vileag oriunde m-aș afla. Ducă-se toate, eu rămân  fidel prieteniei, fiindcă dacă prietenie nu e, nimic  nu e !

   Mulțumesc, moroșenilor neasemuiți,  și nu lăsați straja să piară ! Mi-ați promis !