Zilele trecute, pe străzile Timișoarei (ori altundeva, oricum în patria „lucrului bine făcut”), câțiva nostalgici au mărșăluit întru pomenirea  răzmeriței din decembrie 1989. Și cum orice protest trebuie pus în versuri, i-am auzit scandând din toți bojocii (sau mi s-a părut că am auzit astfel, ce mai contează o vocabulă ?):

„Mai bine golan, decât  activist,

Mai bine… hoț, decât  comunist !”

Gura păcătoșilor adevărat  grăit-a, căci s-au înmulțit golanii ceva de speriat ! Oriîncotro  de uiți, dai de ei, de derbedei, adesea chiar în structurile statului. Cât despre hoți,  e inflație ! Dorința ălora de acum 27 de ani s-a împlinit cu vârf și-ndesat. Păi numai în anul acesta 80 000 de elevi au abandonat școala, seduși de perspectiva  revoluționară  a golăniei. Pe de altă parte, nici nu știu la ce le-ar mai folosi să învețe, fiindcă ăia cu carte  nu mai au parte, lumea s-a întors cu fundu-n sus. Importante sunt pilele și șmecheria, ori carnetul de partid, mai dihai ca în vremurile hulite programatic în documentele organizațiilor civice apărute în locul organizațiilor  de bază  ale partidului comunist de alaltăieri. Ele au  devenit astăzi farul  călăuzitor al tinerilor  educați în mall-uri și în rețelele de socializare, în cea mai teribilă și înfricoșătoare manipulare din câte au existat vreodată. Așadar, 80 000 de copii fără căpătâi, care mâine, poimâine se vor căsători, se vor reproduce, împingând Golania pe noi culmi de glorie și progres… Capitalismul n-are nevoie de mulțimi instruite, educate, ci de consumatori tâmpi  și ușor oligofreni, ca în puzderia de reclame publicitare care zburdă nestingherite pe micile ecrane. De la sloganul „Învățați, învățați, învățați !” s-a ajuns la „Consumați, consumați, consumați !” Dar nu oricum, ci în destrăbălare, în mimarea fericirii  agresive… E obligatoriu !

Iar în dezmățul cultivat cu perfidă  sârguință, tinerii frumoși și liberi habar n-au că  în aceste aproape trei decenii datoria externă a României  a crescut la 94 de miliarde  de euro. Culmea cinismului, la Crăciunul din 1989   l-am asasinat mișelește pe Nicolae Ceaușescu și pentru  că și-ar fi îndatorat țara… Însă, nu-i așa ?, mai bine… hoț, decât comunist ! Hoț capitalist,  desigur. O hoție genetică  a unui sistem care nu poate viețui altfel. Fiindcă o gașcă de băieți deștepți și hrăpăreți  își aproprie cea mai importantă halcă din statul prizonier și jocul de-a democrația capătă accente grotești. În pixul aleșilor găștilor cu  pricina stau milioane și miliarde  de lei, care trebuie dirijate doar spre cine s-a stabilit acolo, în birourile însemnate anume. Chiar de-ai vrea n-ai cum să scapi  de hoție, te împinge  la ea sistemul al cărui exponent   ești. Altminteri, vei fi linșat mediatic, în campanii de presă odioase, sau ridicat de  mascați și azvârlit în celulă, în șuieratul norodului feisbucist: „DNA, să vină să vă ia !”

Prinși definitiv în  hăul Internetului, justițiarilor  din piețele  patriei li se fălfâie că   cifra de afaceri obținută de capitalul străin a săltat voinicește  la 52 % din PIB (la intrarea  noastră în UE era de… 22 %). Nu aud pe nimeni țipând la auzul  acestor date, snobimea cu apucături  corporatiste se văicărește că  statul  de drept  e în  pericol. Am trăit s-o văd și pe Oana Pellea enunțând  păreri cu privire la Legile Justiției, ce mai, chiar suntem o societate deschisă… Care stat, care drept ? Sofistică,  nu ? Ne merităm soarta.

În  spitale miroase a Ev Mediu, economia națională s-a  redus la dimensiunile unui srl de cartier al Europei Unite, cultura e o extravaganță  pe care și-o mai permite o mână de idealiști sau de activiști, și aia împărțită în tabere ireconciliabile, sportul  se prăbușește continuu, nebunii s-au înmulțit și umblă nestingheriți  printre  noi, dar decât comunist, mai bine hoț…

Trăim cu spaime  felurite, terorismul la metrou fiind ultima. Cu cea a zilei ce vine ne-am obișnuit  deja, n-avem de ales, motiv să te uiți în oglindă  și să  te întrebi învins și vinovat: oare a meritat să-l omorâm  sălbatic pe Ceaușescu și să cântăm  azi, biruiți și desfigurați de amnezie:

„Mai bine golan, decât  activist,

Mai bine… hoț, decât  comunist !” ?