Daria Dughina, fiica geopoliticianului ultranaționalist Aleksandr Dughin, a murit sâmbătă noaptea, după ce un dispozitiv exploziv a aruncat în aer, în apropiere de Moscova, mașina cu care femeia se întorcea de la un eveniment cultural. Cam așa a sunat informația răspândită de agenția TASS, care citează, la adăpostul anonimatului, un oficial din instituțiile de forță ale preahulitului stat eurasiatic. Oricum, modul de operare adâncește controversele în tenebrosul caz, în condițiile în care presa, locală și  internațională, a relatat că este posibil ca Aleksandr Dughin să fie, de fapt, ținta atentatului din seara zilei de 20 august.  Căci detonarea de la distanță a bombei presupune că atentatorii erau siguri în privința persoanei aflate la volan, altfel ar fi putut contramanda deflagrația.

Ulterior, anchetatorii implicați în multmediatizata pricină au anunțat că bomba (o încărcătură  de 400 de grame TNT, atașată chiar pe partea șoferului) a fost detonată prin telefon. Desigur, ucrainenii au negat implicarea în acest asasinat, numai că, la câteva zile, Ilia Ponomarev (ex-deputat în Duma de Stat a Rusiei, stabilit în prezent la Kiev) a declarat că  „acțiunea, la fel ca multe alte acțiuni ale partizanilor desfășurate pe teritoriul Rusiei în ultimele luni, a fost realizată de Armata Națională Republicană. Acest atac deschide o nouă pagină a rezistenței ruse la putinism. O pagină nouă, dar nu și ultima.” Transfugul  a mai susținut că partizanii ANR din interiorul Rusiei sunt pregătiți să comită alte atacuri similare împotriva unor figuri proeminente, cunoscute ca având legături apropiate cu Kremlinul, inclusiv oficiali, oligarhi și membri ai agențiilor de securitate ale Rusiei, relatează The Guardian, reprezentanții cotidianului precizând că nu pot verifica autenticitatea afirmațiilor. Totuși, la solicitarea jurnaliștilor britanici, Ilia Ponomarev și-a confirmat versiunea printr-un SMS. Potrivit surselor,  misterioasa formațiune militară este o grupare necunoscută din Rusia, formată cică din simpli cetățeni, politicieni și militari ruși” și care „luptă împotriva regimului condus de Vladimir Putin”, pe care îl declară „un uzurpator și criminal de război”.

Ulterior, ni s-a comunicat că „asasinarea Dariei Dughina a fost pregătită şi comisă de serviciile speciale ucrainene”,  autorul fiind o agentă, fugită apoi în Estonia. Frumoasa ucigașă  a apărut în imaginile  înregistrate de camerele  de supraveghere  din diferite puncte ale urbei ruse și de aici întrebările ivite cu nemiluita. De ce slujbașii serviciilor secrete, deși au monitorizat-o, n-au împiedicat-o  să detoneze bomba? De ce tatăl victimei   s-a răzgândit în ultima clipă și nu a mai urcat în mașina-capcană? Să fie la mijloc un gest premeditat al părintelui, în cârdășie cu decidenții ruși,  care a consimțit ca fiica să-i fie sacrificată  pe altarul războiului, ca pretext pentru o  contrareacție violentă?  Să fie argumentul  hotărâtor al yankeilor pentru continuarea „operațiunii militare speciale”, în contextul întăririi dolarului și al încheierii  contractelor de livrare către Europa a gazelor necesare cumplitei  ierni ce va să vie[1]?  Întrebări și întrebări, supoziții și supoziții, zvonuri cu toptanul în toiul unei dezinformări obscene din ambele tabere… Surprinzător, dinspre Washington, nicio tresărire, administrația de acolo tace mâlc…. Fără vreo legătură, mi-am amintit că, nu demult, forțele de elită aflate în solda „Unchiului Sam” l-au pulverizat pe eroul Iranului, generalul Qassem Soleimani, și el un antiamerican declarat… Drept urmare, propaganda rusă s-a dezlănţuit, cerând bombardarea centrelor de comandă din capitala Ucrainei,  așa încât mă aștept la o ripostă crudă, cum doar pravoslavnicii sunt în stare.

Vasăzică, războiul din vecinătatea  noastră a intrat într-o altă fază, una în care sunt vizați protagoniști importanți ai conflictului, așa cum este Aleksandr Dughin, un apropiat se pare al inamicului public nr.1 de la Kremlin. „Noul Rasputin”, cu toate că nu mai ocupă vreo funcție publică din 2015, s-ar face vinovat de pregătirea ideologică a invaziei prin tezele propagate, inclusiv de la catedră[2]. „E un om paradoxal, capabil să susțină zece puncte de vedere – sau mai multe în același timp”, îl caracterizează Eduard Limonov. De pildă, îndoliatul tată susținea că „existența istorică a Statelor Unite coincide cu mersul istoriei umane, de aceea «american» a ajuns să însemne «universal». Așadar, restul culturilor vor avea ori un viitor american, ori niciun viitor.”[3] Mai mult, democrația ar fi „concepută ca o armă eficientă pentru a genera haosul și pentru a guverna, dinăuntru,  culturile lumii care se află într-un stadiu de dezintegrare,  stimulând și instalând în toate colțurile codurile democratice. Putem vedea în cazul evenimentelor recente din țările arabe cum funcţionează cele descrise mai sus”[4], astfel încât „Ordinea Mondială va fi o Ordine Imperialistă Americană bazată pe o geopolitică unipolară.”[5] Altundeva, el teoretiza că „globalizarea actuală se bazează în principiu pe ordinea economică şi reprezintă lumea viitoare ca o piaţă globală unde «istoria a ajuns la sfârşit» (F.Fukuyama). Așadar, lupta dintre «militarismul ruso-chinez» și «Frăția Musulmană» împotriva Occidentului, a SUA şi a globalizării este o cauză justă și bună, care ar trebui susținută de toți cetățenii lumii. Asta înseamnă respingerea imperiului supermaterialist, a consumului frenetic și a  hegemoniei nord-americane. Ordinele războinicilor şi ale preoților, pentru mine personal (și implicit pentru majoritatea popoarelor eurasiatice), sunt mult mai bune decât ordinul comercianților. Mai mult decât atât, eu aș sugera o alianță între «militarismul ruso-chinez» și «Frăția Musulmană» în lupta comună pentru înfrângerea Ordinii Mondiale Americane şi pentru a pune capăt globalizării şi  «modului de viaţă american». (…)

Prof. Olavo de Carvalho recunoaște faptul că elita financiară este concentrată în câteva organizaţii globale, precum Clubul Bilderberg, Consiliul pentru Relaţii Externe și Comisia Trilaterală, care servesc drept cartier general al capitalismului și imperialismului nord-american. Cu alte cuvinte, avem în faţa noastră un dușman real care ar trebui atacat.(…)

Așadar, avem cursul principal al lucrurilor (înființarea Lumii Unite, a Guvernului Mondial şi oligarhia financiară globală dominantă) şi avem o posibilă opoziţie, o versiune mai impresionantă și mai articulată decât militarismul naţional ruso-chinez și fundamentalismul islamic. Alegerea e clară pentru oricine este invitat să judece singur.” Și da, „păcatele KGB-ului, Partidului Comunist şi ale Al-Qaeda sunt suficient de amănunţit prezentate de către domnul profesor; dar cum rămâne cu CIA, Clubul Bilderberg, Pentagonul, neoconservatorii, Proiectul pentru Noul Secol American, infanteria imperială, Hiroshima şi Nagasaki, ocuparea Irakului și a Afganistanului şi bombardarea Serbiei?”[6] În esență, „globalizarea lumii și instalarea în toate colțurile ei a controlului american, inclusiv intervenția directă în țări suverane cu numele, promovarea modului de viaţă american și uniformizarea diferitelor societăți umane înfăptuite de SUA, sunt considerate de domnul profesor ca un «nimic», fiind ignorate și uitate. Contaminarea societății ruse cu standardele decadente ale consumerismului și sprijinul regimurilor antirusești în spaţiul prosovietic nu înseamnă nimic. SUA sunt o plagă absolută pentru umanitate. lar elita globalistă este chintesența Statelor Unite; ea domină SUA și, prin intermediul lor, restul lumii. Elita globalistă din SUA este duşmanul absolut al Rusiei, al Chinei și al  țărilor islamice; ea corupe elita noastră politică, societatea, țara. Pentru noi, asta e evident. «Suveranitatea, puterea politico-militară şi economia SUA» nu sunt nimic altceva decât instrumente în mâna acelei elite, complicii săi, fie ei voluntari sau nu.”[7] De unde și încremenitorul său  strigăt războinic: „În tinerețe (la începutul anilor ’80), am fost şi eu anticomunist în sensul guénonian/evolian. Însă după ce am cunoscut civilizaţia modernă a Occidentului, mai ales după sfârşitul comunismului, mi-am schimbat părerea și am revizuit acest tradiţionalism, descoperind cealaltă latură a societăţii socialiste, care pare o parodie a adevăratei tradiţii, dar chiar și așa este mult mai bună decât absenţa absolută a tradiţiei în lumea modernă și postmodernă. Așa că iubesc Orientul în general și învinuiesc Occidentul. Acum Occidentul se extinde pe întreaga planetă, iar globalizarea înseamnă occidentalizare şi americanizare. De aceea îi invit pe toţi ceilalți să intre în lupta împotriva Globalizării,  a  Modernităţii/Hipermodernității, a Imperialismului yankee, a Liberalismului, împotriva religiei Pieței Libere şi a Lumii Unipolare. Aceste fenomene sunt ultimele popasuri în drumul Occidentului către prăpastie, ultima oprire a răului. (…) Având această imagine clară, eu, ca reprezentant conştient al Orientului, fac un apel către umanitate pentru a se consolida toate categoriile de alternative, cu scopul de a rezista Globalizării şi Occidentalizării aferente. Fac acest  apel în primul rând către ruși, compatrioții mei, invitându-i să respingă elita coruptă proglobalistă, prooccidentală, care domină în țara mea, și să revină la Tradiţia spirituală a Rusiei (Creștinismul Ortodox și Imperiul multietnic). În același timp, invit popoarele musulmane și comunitățile lor, precum şi toate celelalte societăţi tradiționale – pe cea chineză, hindusă, japoneză etc. – să se unească cu noi în această luptă împotriva Globalizării, Occidentalizării și împotriva Elitei Globale. Dușmanul luptă prin mijloace noi – arme informatice postmoderne, instrumente financiare şi o rețea globală. Ar trebui să fim capabili să-i combatem pe aceeași bază şi să ne însușim arta ofensivă în rețea. Sper sincer că latino-americanii, precum şi unii nord-americani cinstiţi, vor intra în aceeași luptă împotriva acestei elite, împotriva postmodernității și împotriva unipolarităţii, prin Tradiție, prin solidaritate socială şi prin justiţie socială. S. Huntington folosea sintagma «Occidentul contra Restului lumii». Mă identific cu «Restul lumii» şi instig la menţinerea opoziției împotriva Occidentului, la fel cum au făcut și primii eurasiatiști (N.S.Ţrubeţkoi, P.N. Saviţki și alții). (…)

Astfel, vom explora zonele de influenţă ale fiecăruia în lumea multipolară doar după ce vom obţine victoria noastră comună asupra Bestiei. Bestia americană-atlantistă-liberală-globalistă- capitalistă-posmodernă.”[8]

Să fie toate luările de poziție antiamericane ale  gânditorului rus motivele acestei operațiuni de intimidare? Chiar, până unde un mânuitor  de concepte  are voie să ajungă în discursurile și lucrările lui teoretice? Mă sperie eventualele  răspunsuri, deoarece delictul de opinie, se pare, se plătește scump în „minunata lume nouă” de azi… Să fi sosit oare amurgul libertății de expresie ? Altminteri, misterul atentatului trebuie deslușit prin identificarea corectă a  beneficiarilor terifiantului act.  Și ar mai fi un detaliu imposibil de evitat, un fel de epilog al întâmplării. În ziua  funeraliilor, dar și înainte, oamenii sosiți să-și  ia adio de la sărmana Daria au plâns pe săturate, semn că vremurile în care Moscova nu credea în lacrimi[9] sunt deja amintire…


[1] Contractele s-au încheiat  pe o perioadă de 25 ani, însă executarea lor mai întârzie, în lipsa logisticii necesare, deci argumente serioase pentru prelungirea războiului din Ucraina…

[2] Aleksandr Dughin este liderul  Mișcării Internaționale pentru Eurasia și directorul Centrului de Cercetări Conservatoare al Facultății de Sociologie din cadrul Universității de Stat din Moscova.

[3] Statele Unite și Noua Ordine Mondială. O dezbatare între Olavo de Carvalho și Aleksandr Dughin

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Aluzie la titlul celebrului film sovietic  Moscova nu crede în lacrimi  al regizorului Vladimir Menșov, apărut în 1980.