În micul amfiteatru al Bibliotecii Centrale Universitare s-au strâns  destui politicieni. Vreo trei foști premieri și nu știu câți  ex-miniștri, oameni care au influențat destinul României în  ultimele două decenii. Toți  au venit să-i fie alături lui Dan Radu Rușanu la ceasul lansării volumului de memorii Mai sunt judecători și la Berlin.1

Sala e neîncăpătoare, stăm înghesuiţi între nişte pereţi de un verde strident. Şi e cald, şi miroase a vopsea proaspătă. Clientul meu, un bărbat păşit de 60 de ani, răspunde la întrebările acuzării. O face molcom, stăpânindu-şi cu greu emoţiile. Azi se decide starea lui de libertate şi, de aceea, îi tremură trupul lung şi uscăţiv. A fost, până adineauri, unul dintre fruntaşii liberali, dar acum este un inculpat vânat de inamicii politici. Vinovăţia este vagă, dar, nu-i aşa ?, „Unde există voinţa de a condamna există şi probe”. Chinezii au zis vorba asta de duh, însă la noi ea şi-a găsit terenul cel  mai fertil. Şi rodeşte întruna sentinţe care mai de care  mai absurde. În fine, mă întorc în sala  improvizată să  fie cameră de drepturi şi libertăţi. Acuzatul îşi continuă  declaraţia  şi lămureşte ceea ce i se pare că înlesneşte aflarea adevărului. La un moment  dat se clatină şi se aşază precipitat pe bancă. Şi-a schimbat  brusc culoarea, este livid, şi  broboanele de sudoare îi strălucesc  pe frunte. Îşi slăbeşte nodul de la cravată şi-şi cere scuze: „Sunt cardiac, domnule Preşedinte !” Procurorul,  o fetişcană  de nici  30 de ani, sare ca arsă şi solicită cu impertinenţa vârstei să se menţioneze în încheierea de şedinţă întrebarea care i-a pricinuit inculpatului starea de rău… Vezi, Doamne, e doar o diversiune, cauza fiind, desigur, dibăcia iscoditoare a interogatoriului….Mi se face greaţă, canibalismul acestor tineri mă înfricoşează. La fel m-oi fi comportat şi eu odinioară ? Judecătorul  dispune  chemarea unei ambulanţe. Medicul venit confirmă tulburările de ritm cardiac, însă procesul continuă. La sfârşit, pacientul este trimis  să-şi trateze inima bolnavă la… arest. Iar arestarea este arvunirea condamnării2

De aici au pornit  mărturisirile  fostului deputat liberal, din  sălița îngustă și neprimitoare, botezată cinic sala de drepturi și libertăți…  Astăzi,  vorbitorii, între care Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, nu mai contenesc să laude curajul dezăbrelit al autorului de a-și publica niște gânduri tainice, curajul editurii de a scoate pe piață o astfel de spovedanie, incomodă pentru atâția…. Nu-mi vine să cred că, în anul 2017, tipărirea unei cărți despre  culisele politicii neaoșe a devenit un act de curaj. Culmea, cei care spun asta sunt tocmai deținători ai puterii de ieri și de acum, oameni  la îndemâna cărora a stat izgonirea fricii din societate, ori, măcar, atenuarea ei… Pomenind atât de insistent despre curajul asumat de Dan Radu Rușanu, demnitarii glăsuitori și-au recunoscut, de fapt, eșecul guvernării postcomuniste…

Dincolo de observațiile  mele, cartea lui Dan Radu Rușanu se citește pe nerăsuflate. Dai grăbit pagină cu pagină, curios să mai afli ce s-a petrecut în trecutul apropiat  – al autorului, al tău, al nostru, al României. Un trecut pe care îl  descoperi acum altcumva, așa că rămâi pe gânduri. Cineva din  culisele puterii politice (și nu numai) din ultimele  două decenii s-a hotărât să se mărturisească. Poate nu pe cât ne doream noi, cititorii, mereu avizi de adevăruri integrale, dar suficient să ne înțelegem mai bine șovăielile postdecembriste. Mai sunt judecători  și la Berlin este o carte captivantă, cu accente tragicomice, uneori, tulburătoare. Ideea scrierii ei s-a născut în universul rânced al unei celule, acolo unde spațiul și timpul au altă dimensiune  și semnificație. Și, din memoria sângerândă  a omului devenit  un număr de inventar în catastifele administrației penitenciare,  țâșnesc amintirile libertății părelnic  neîncătușate. Eroii  sunt personaje publice de la cel mai înalt  nivel al ierarhiei statului, ca și întâmplările, istoricii  vor găsi aici alt izvor de deslușire a unor evenimente importante. Peste toate însă planează umbra concentraționarului, a discreționarului judiciar și politic, așa încât singura speranță este legată de existența judecătorilor și la…București. Altminteri, ușa Binelui și  Dreptății va rămâne pe veci închisă.

––––––––––––

1Editura RAO

2 Așa notam, în martie 2014, în Jurnalul banalității (Editura RAO).