Nașul lui  Tase – mielul purtat  în capitală tocmai din Mărginimea Sibiului – împlinește doi  ani de domnie la Cotroceni. Mai ieri, ne-a amintit că este pozitiv, cu toate că  unii „șmecheri” au început să se cațere pe el.  Probabil că se dezmeticise după ce a constatat cu stupoare că jumătate din  suprafața arabilă a țării a încăput pe mâna străinilor. Vă dați seama, i-au trebuit vreo 700 de zile ca să se dumirească de întinderea prăpădului național… Altminteri, l-aș sfătui să se ferească de oamenii-iederă, fiindcă unde se agață ăștia nu mai rămâne  nimic. Usucă totul, sunt  aducători de moarte !

    Îl privesc cu detașarea neimplicării mele politice și încerc să-i înțeleg stângăciile, inadecvarea pentru ditamai dregătoria.  Îl urmăresc și cu strângere de inimă, deoarece oriunde apare mai face o nesărată, neîndemânarea sa e deja proverbială. Tipul a intrat într-un joc pe care încă nu l-a priceput,  lipsit de talent și rigid ca un stabilopod. Orice intervenție publică e un motiv de bășcălie, individul are o intonație de preșcolar în stare să  stârnească râsul  și dacă ar rosti  un necrolog.

   Copleșit de emoțiile întâlnirii cu publicul, se mișcă scorțos  și se bâlbâie  caraghios. Într-o astfel de situație ne-a asigurat doct, aidoma unui dascăl de școală profesională, că tolerantul nu este un tăntălău. Am deslușit în  glasul său un soi de țâfnă, n-a uitat că unii, rău intenționați, desigur, nu i-au iertat gafa cu „fanaticii religioși”. Căci astfel i-a  alintat pe cei neînstare să înțeleagă modernitatea și avantajele homosexualității. O temă ce „n-a penetrat societatea românească”, cum  ne-a lămurit iarăși neinspirat de la microfonul oficial. Și s-a răstit la ei, așa, ca să se prindă  juzii de la Curtea Constituțională chemați să decidă dacă unirea dintre  bărbat și bărbat, sau dintre femeie și  femeie  este constituțională ori  ba.

    Și cum să nu-l compătimești sincer pe nașul lui Tase când îl vezi călcând mereu în străchini, ca la Târgu Jiu, de pildă. Acolo, invadat pe dinăuntru de o ciudată voluptate artistică, s-a așezat pe un scaun din jurul Mesei Tăcerii și a cugetat lung,  ca tot ardeleanul. Dacă nu era cine era, întâmplarea trecea neobservată, un fapt banal. Câți dintre noi nu nesocotim  habotnicia interdicțiilor în prezența unor opere de artă… Numai că noi suntem muritori de rând și nouă ni se permite ceea ce nu i se permite domnitorului….

  Alaltăieri, a confundat  Biblioteca Centrală Universitară cu… Banca Centrală Universitară, tracul, bată-l vina ! La întâlnirea cu studenții din incinta lăcașului de cultură, înaltul musafir s-a rățoit și la Parlamentul „populist și electoralist”, chitit pe pomeni. După care i-a îndemnat pe tineri să se avânte  în politică. Mai bine i-ar fi sfătuit să pună mâna  pe carte și să afle cine a fost, de exemplu, Dosoftei. (Nu demult, o știristă de la un post de televiziune, cu aere de vedetă, bineînțeles,  s-a poticnit vreo două minute ca să nimerească numele cărturarului și mitropolitului moldovean, semn că n-auzise de el…)

    Mânat de fișa postului, propteaua sus pusă a tehnocraților sorosisto-cioloșiști l-a felicitat pe impetuosul Donald Trump, proaspăt  ales la Casa Albă, deși, în sinea lui, i-ar fi tras o sudalmă grea, culeasă din codrii transilvani. Însă nu se cădea, nu-i diplomaticește corect, și corectitudinea înseamnă totul în lumea ipocriziei cu farafastâcuri de azi.

   Nașul lui Tase, mielul, nu-i altcineva decât Președintele României, Klaus Iohannis, idolul ălora frumoși și liberi și paiața serviciilor secrete de la Berlin, de-ar fi  să ne încredem în stenograma scoasă la iveală de Ion Cristoiu. În rest, cei mai mulți îi aduc laude și osanale, îndeosebi liberalii subretei politice Alina și, nu știu de ce, situația îmi amintește de un catren celebru:

„Vieţuim, dar sub noi ţara tace mormânt.

Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.

Iar când vorbele par să se-nchege puţin,

Pomenesc de plăieşul urcat în Kremlin”.

    În textul lui Osip Mandelștam, plăieșul era Stalin,  nicio asemănare cu molcomul  nostru șef de stat, transformat în simplu aplaudac al „sistemului”, vorba maleficului Traian Băsescu. În schimb, seamănă al naibii de mult țara, care „tace mormânt”, și teama noastră de  a mai vorbi...