MOTTO:

      „Dar de ce nu avem pene, nu avem aripi – doar oasele de omoplaţi -,   temelia pentru aripi? Păi, pentru că de aripi nu mai este nevoie – există aeroul, aripile n-ar putea decât să încurce. Aripile sunt ca să zburăm, dar   noi nu mai avem  unde zbura: am ajuns la destinaţie, am găsit. Nu-i așa?”

                                                                         Evgheni Zamiatin

          Trăim, de vreo doi ani, într-un scenariu horror și nu sunt semne că omenirea se va întoarce la normalitatea nepandemică. Ici, colo plăpânde răzvrătiri, dar nimic mai mult, frica este atotstăpânitoare. Parcă am fi în romanul Noi, al lui Evgheni Zamiatin (scris, țineți-vă bine, în 1920!), și uite așa „mi-am amintit deodată de un tablou văzut la muzeu: un bulevard de pe vremea aceea, din secolul douăzeci, o înghesuială năucitor de pestriță, încâlcită, de oameni, roţi, animale, afișe, copaci, culori, păsări… Se spune că a fost într-adevăr aşa – a putut să fie așa. Mi s-a părut atât de incredibil, atât de stupid, încât nu m-am  putut abţine şi brusc am izbucnit în râs”. Ehe, cum o să mai ducem dorul acestor tablouri, al firescului de deunăzi, și cum se vor amuza nepoții și strănepoții noștri privindu-le ! Atunci, „oamenii iubeau pur și simplu, se mistuiau, sufereau.(…) Ce consum stupid, nesocotit, de energie umană, nu-i așa?”, vorba pragmaticilor de azi. Al celor care tânjesc la  o Lex sexualis: „«fiecare număr are dreptul la oricare alt număr – ca la un produs sexual».

Ei, de aici încolo intervine tehnica. Sunteți supuși unui examen minuţios în laboratoarele Biroului Sexual, vi se stabilește cu precizie conținutul hormonilor sexuali în sânge – și vi se elaborează Tabelul corespunzător cu zilele sexuale. După aceea daţi o declaraţie cum că în zilele cutare sau cutare dumneavoastră doriţi să folosiţi numărul (sau numerele) cutare și vi se eliberează respectivul carnet cu taloane (roz). Asta e tot.

E clar: motive de invidie nu mai există, numitorul fracţiei de fericire a fost redus la zero – fracţia se transformă într-un superb infinit. Şi ceea ce pentru antici a constituit un izvor de nenumărate și stupide tragedii, la noi a fost transformat într-o funcţie armonioasă și plăcut-utilă a organismului, întocmai ca somnul, munca fizică, luarea hranei, defecarea și celelalte. Din cele de mai sus puteți vedea cum marea forță a logicii purifică orice element cu care vine în contact. O, dacă şi voi, cei pe care nu-i știu, aţi putea cunoaște această forță divină, dacă și voi ați învăța s-o urmaţi până la capăt”. Brr, ce perspectivă ne așteaptă,  deși e  realitate, cercetați în jur dacă nu mă credeți ! Organul secretor de sentimente s-a atrofiat și omul-nou nu mai cunoaște emoția, înfiorarea.  Altminteri, riști să fii luat în batjocură:

„- Staţi prost! Se vede că la dumneavoastră a luat naștere sufletul.

Sufletul? Acest cuvânt straniu, antic, demult uitat. Spunem uneori «suflet lângă suflet», «însufleţit», «fără suflet», dar sufletul…

– Este ceva…, foarte periculos, am gângurit eu.

– Incurabil, a tăiat foarfeca”.

S-a năruit pe veci regatul poeziei, al epocii în care creatorii de versuri cântau iubirea și erau divinizați… Oriîncotro întorci capul acum ți se dezvăluie această scenă  paralizantă: „S-a apropiat de statuia poetului cu nasul cârn și, lăsând storul peste focul sălbatic al ochilor – acolo, înlăuntru, în spatele ferestrelor ei -, mi-a spus, de data asta, pare-mi-se, absolut serios (poate ca să mă împace), mi-a spus ceva cât se poate de judicios:

– Nu vi se pare uluitor că a fost o vreme când oamenii răbdau asemenea personaje? Mai mult – le adulau. Ce spirit de sclavi! Nu-i așa?

– E clar… Adică am vrut… (acest blestemat e clar!).

– Da, înțeleg. De fapt, aceștia erau stăpânitori mai puternici decât cei încoronați. De ce nu i-au izolat, nu i-au nimicit? La noi…”

De-ar fi doar atât, dar nu e și „cel mai probabil este că voi, cititorii mei necunoscuți, în comparaţie cu noi sunteţi nişte copii (noi am fost crescuţi de Statul Unic – prin urmare, am atins cele mai înalte culmi accesibile omului). Și, asemenea copiilor, veți înghiţi fără să țipaţi tot conţinutul amar pe care o să vi-l dau numai dacă-l voi acoperi meticulos cu un sirop gros de aventuri…” Și nu uitați, „cuţitul este lucrul cel mai trainic, cel mai nemuritor, cel mai genial din tot ce a creat omul. Cuţitul a fost ghilotină, cuțitul este un mijloc universal de a rezolva toate nodurile, și pe tăișul cuţitului se așterne calea paradoxurilor – singura cale demnă de o minte neînfricată…” Cu tăișul cuțitului totul se uniformizează și se obține produsul la care tânjesc  păpușarii transnaționali – turma deculturalizată. Chiar, „de ce socotești că prostia nu e bună? Dacă prostia omenească ar fi fost îngrijită și educată timp de secole, precum inteligența, poate că din ea ar fi rezultat ceva deosebit de prețios”. Astfel, nimic nu va scăpa controlului, căci în viitorul imediat până și sufragiul electoral va fi dirijat cu strășnicie: „Bineînţeles, asta nu seamănă cu alegerile dezordonate, neorganizate ale celor vechi, când – e ridicol să te gândești – nici nu se ştia dinainte rezultatul alegerilor. Să construieşti statul pe baza unor mișcări absolut fortuite,  orbește –  ce poate fi mai absurd? Și totuși, precum se vede, a fost nevoie de secole pentru ca acest lucru să fie înţeles”.  Înțeles și acceptat… În atmosfera aceasta apocaliptică, o scurtă știre mai tulbură liniștea cetății mute: „«Dispunem de informaţii sigure că au fost descoperite din nou urme ale unei organizaţii, nedepistată până acum, având ca scop eliberarea de sub jugul binefăcător al Statului».

«Eliberarea»? Uluitor: cât de viabile sunt în firea omului instinctele criminale. Spun în mod conștient «criminale». Libertatea și crima sunt legate între ele la fel de indisolubil ca… ei, ca mișcarea aeroului şi viteza lui: viteza aeroului = O, si el stă nemișcat. Libertatea omului = 0, și el nu face crime. Lucrul acesta e clar. Singurul mijloc de a-l izbăvi pe om de crime este acela de a-l izbăvi de libertate. Și uite, abia am scăpat de asta (pe scara cosmică secolele înseamnă, desigur, «abia»), când deodată niște mizerabili slabi de minte…” Ah, miliarde de inși slabi de minte, ignoranți și neatenți la trecut, la prezent: „Da! Gândeşte-te. Cei doi din paradis au avut de ales: ori fericirea fără libertate, ori libertatea fără fericire; o a treia posibilitate nu le-a fost dată. Ei, nătărăii, au ales libertatea – și ce a urmat: bineînțeles, secole de-a rândul după aceea au tânjit după lanţuri. După lanţuri, înţelegi – în asta constă tristeţea universală. Secole de-a rândul ! Și abia noi ne-am dumirit cum să redobândim fericirea… Nu, ascultă – ascultă mai departe ! Dumnezeul antic şi noi stăm alături la aceeași masă. Da! Noi l-am ajutat pe Dumnezeu să-l biruie definitiv pe diavol – că doar diavolul este cel care i-a îndemnat pe oameni să încalce opreliștea şi să guste din libertatea cea nefastă, el – şarpele veninos. Iar noi, cu ditamai cizma, l-am călcat pe cap – trrah! Şi gata: e din nou paradis. Și noi suntem iarăși simpli, nevinovaţi, precum Adam și Eva. Niciun fel de confuzie despre bine, despre rău: totul e foarte simplu, paradisiac, copilărește de simplu. Binefăcătorul, Mașina, Cubul,  Clopotul cu gaze. Păzitorii – toate astea alcătuiesc binele, sunt măreţe, minunate, generoase, sublime, au puritate de cristal. Pentru că apără nonlibertatea noastră – adică fericirea noastră. Cei vechi ar fi început aici să discute, să judece, să-și bată capul – etică, neetică… Ei, să lăsăm asta: într-un cuvânt, un poem paradisiac, ce zici? Şi pe tonul cel mai serios… Înţelegi? Curată năzdrăvănie!” Curată năzdrăvănie, să-ți pierzi mințile, zău ! Însă cine mai gândește cu mintea lui, cine? Se lucrează cu materialul clientului, iar clientul este ubicuu și omnipotent. Diabolic! Apropo, „dumneavoastră aţi auzit că a fost inventată o operaţie pentru extirparea imaginației ? (Mai deunăzi am auzit, într-adevăr, ceva de genul acesta.)

– Mă rog, am auzit. Ce legătură are?

– Legătura e că eu, în locul dumneavoastră, m-aș duce și aș ruga să mi se facă această operaţie.”  Oho, și cu câtă repeziciune s-au înmulțit trepanații, nu mai ai loc de ei nicăieri, ei decid oriunde! Mda, „dar nu este vina voastră – sunteți bolnavi. Boala această se numește: imaginaţie.

Este viermele care sapă cute negre pe frunte. Este febra care vă mână să alergaţi tot mai departe – chiar dacă acest «mai departe» ar începe acolo unde se sfârșește fericirea. Este ultima baricadă în drumul către fericire.

Bucuraţi-vă: ea a fost aruncată în aer.

Drumul este liber.

Ultima descoperire a Științei Statale: centrul imaginaţiei este un bicisnic noduleţ cerebral, situat în zona punţii lui Varolio. O triplă cauterizare a acestui noduleț cu raze X – și v-aţi vindecat de imaginaţie – pentru totdeauna.

Ați devenit perfecţi, ați devenit egali cu mașinile, calea către o fericire sută la sută este liberă. Așadar, grăbiţi-vă cu toţii – bătrâni şi tineri -, grăbiţi-vă a vă supune Marii Operații. Grăbiţi-vă către sălile unde se execută Marea Operaţie. Trăiască Marea Operaţie! Trăiască Statul Unic, trăiască Binefăcătorul !“  Of,  tare  mi-aș dori să nu mai pun la suflet manipulările și diversiunile din jur, mama lor de Binefăcători !… „Ce s-a întâmplat? Cum adică: suflet? Suflet, aţi spus? Ce dracu’ ! Păi, dacă o ținem tot așa, ajungem și la holeră. V-am mai spus (în coarne cu subțirelul) – v-am mai spus: tuturor trebuie să li se… să li se extirpe imaginaţia. Aici nu poate ajuta decât chirurgia, numai și numai chirurgia…”  Strig din rărunchi către semenii mei, măcar de s-ar trezi în ultimul ceas, de și-ar da seama că li se pregătește ieșirea din condiția umană. De ce nu s-or revolta? Mă întreb degeaba… Și tot eu îmi răspund resemnat: „Revoluţia noastră a fost ultima. Şi nu mai sunt posibile niciun fel de revoluţii. Lucrul acesta îl știe oricine…(…)

– Dar tu ce ultimă revoluţie vrei? Ultima nu există, revoluțiile sunt nesfârșite. Ultima  este pentru copii: infinitul îi sperie pe copii, iar copiii trebuie să doarmă noaptea liniștiți… (…)

– Copiii sunt singurii filosofi care au curaj. Și filosofii curajoși sunt neapărat niște copii. Chiar așa și trebuie, precum copiii: și mai departe?”

Mai departe nu există, am ajuns la destinație și o voce metalică răsună dintr-un difuzor în limba fiecărei seminții: „Spălați-vă pe mâini, puneți-vă masca și păstrați distanța  socială! Cineva vă va lua temperatura și vă va da un bon de ordine pentru vaccinarea obligatorie Și nu uitați, cine nu e cu noi, e împotriva noastră! Trăiască Binefăcătorul  Suprem !”

*

  *          *

Un filmuleț  – Utopia Omeleto -, care circulă pe YouTube [1], continuă ideea vizionarului romancier rus și ne introduce într-un viitor apropiat ce se arată nu doar înspăimântător, ci și posibil. Nu de alta, însă în Legea obligativității vaccinării în Austria[2], de pildă, art.10 al.1 prevede că „persoana care, după data de 15 martie 2022 nu este vaccinată, comite un delict administrativ și este sancționată cu amendă până la 3600 EUR. În situația imposibilității de executare atunci când s-a fixat o amendă, aceasta nu se poate înlocui cu o pedeapsă privativă de libertate.”[3] Deocamdată… asta neexcluzând, în curând, varianta înlocuirii cu închisoarea.

Ca să vă convingeți,  urmăriți filmulețul de mai jos…

––––––––––––––––-

[1] https://youtu.be/vJYaXy5mmA8

[2] Legea a intrat în vigoare la 5 februarie 2022 și este valabilă până la 31 ianuarie 2024, fiind supusă verificării în mod periodic.

[3]https://www.ris.bka.gv.at/GeltendeFassung.wxe?Abfrage=Bundesnormen&Gesetzesnummer=20011811