An Nou, preşedinte nou. În contrast cu cel vechi.  Un german în locul unui cuman, parcă, după zicerea unora deunăzi. Taciturn şi timid, greoi.  Ălălalt, dinaintea lui, era guraliv şi şoltic, vioi. Ne-a obosit peste măsură, ne-a învrăjbit şi ne-a uscat sufletele. A transformat ţara într-o sală de judecată şi nu cred să existe pe lume popor care să cunoască mai bine procedurile judiciar-penale ca românii. Copiilor neastâmpăraţi, cărora le-a sărit somnul, li se spune să închidă ochii că altfel vin mascaţii. În zece ani a scos din noi tot ce era mai urât, tone  de mizerie şi fiere, stricăciunea unui neam niciodată  maturizat. Măcar  de s-ar fi oprit la atât, dar nu,  a mai şi speculat  ca nimeni altcineva  aplecarea  valahului spre flecăreală şi trădare, lichelismul  lui dintotdeauna.  Aşa am ajuns ca  turnătoria penală şi politică să fie valoarea fundamentală a societăţii  multilateral globalizate. Plecatul  locatar al Cotrocenilor ne-a lăsat sângerând,  un pacient  deschis pentru operaţie. Într-un spital în care nu există anestezic  şi tifon,  leucoplast şi aspirină. Iar fără peşcheşul strecurat în buzunarul  portarului nici n-apuci să intri la camera de gardă, într-atât suntem de bolnavi. Medicii au fost înlocuiţi cu magistraţi, iar citostaticele, cu cătuşele, cancerul nu mai putea fi stăvilit  altcumva. Construim  închisori, iar nu şcoli, mall-uri, nu grădiniţe, cluburi de noapte, nu fabrici…. O colonie penitenciară, cu cămătari internaţionali  pe post de gardieni, astfel arată  mahalaua România la capătul deceniului siluit de Traian Băsescu.

Şantierul e vast şi chiar aveam nevoie de-un  neamţ să ne deretice  încăperile insalubre. Trebuie să ne suflecăm  mânecile şi să trecem la treabă, nu mai e timp de pierdut, suntem  codaşii Europei ! Klaus Iohannis nu-i nici simpatic şi nici  gureş ca predecesorul său, şmecherul cartierului, dar vădeşte un bun simţ care dă încredere. Are un zâmbet care ne poate vindeca rănile, aşa stângaci şi rigid, inabordabil. Şi mai ştiu că nu-l vom auzi vreodată înjurând ca un birjar, cu  vorbe împleticite, abia  ieşit din cârciumă. Decenţa în purtare şi cumpătarea  în limbaj ale sibianului sunt semnele unei regenerări  la care nădăjduim atâta. Altminteri, nu mi-l închipui  citind dosare penale  şi băgându-şi  nasul în cearceafurile Justiţiei, ca o ţaţă cu arţag. După un ins indecent,  unul decent pare un dar nesperat  şi, de aceea, privesc  cu oareşce  speranţă la anul în care am păşit deja. Dumnezeu să ne ajute !