MOTTO:

                                     „Politicienii, această camarilă arogantă și neproductivă.”

                                                            Andreï Makine, Dincolo de frontiere

          În urmă cu șase luni,  euro-măscăriciul  Rareș Bogdan ne-a oferit cel mai scabros spectacol al lepădării de caracter, spălându-l cu limba  pe luminatorul de atunci al liberalilor, Florin Cîțu. Deh, „la Congresul de anul trecut am fost, din păcate, într-un fel de poveste Iliescu-Vadim, pe care sper să nu o mai trăim vreodată în Partidul Naţional Liberal. Între două rele am ales răul cel mai mic, iar în campania internă lungă şi dură s-au provocat destule răni care au rămas şi au rămas destule resentimente. Ei bine, în aceste zile de semnături şi telefoane, de agitaţie, am fost mai uniţi ca niciodată în ultimul timp. Am arătat curaj şi determinare şi mai ales colegialitate şi camaraderie. Am fost cam toţi pentru unul şi unul pentru toţi”,  ne lămurește doctrinarul partidului, învârtitul  Iulian Dumitrescu. Uniți în cuget și-n simțiri,  ca odinioară, asta da reformă !  Că tot ne împuiau capul cu lozinca respectivă vajnicii opozanți ai „Ciumei roșii”. Iar Ciprian Ciucu, altă eminență în viață și, totodată, președinte al celulei ideologice bucureștene, e la fel de adânc: „Iau lucrurile ca atare. Nu am fost printre cei care au demarat această (…) acţiune, dar ea, cumva, venea natural pentru că, din păcate, imaginea fostului premier şi preşedinte al PNL a fost cumva iremediabil, aproape, afectată de lupta internă cu Ludovic Orban, care a dus o campanie destul de murdară în acel moment, şi Florin Cîţu a avut şansa şase luni să-şi îmbunătăţească imaginea, prestaţia, dar nu a reuşit, cota sa de încredere fiind destul de jos în continuare. În politică nu se poate să stai foarte mult cu un lider care are o cotă de încredere scăzută. Deci, din punct de vedere politic lucrurile s-au întâmplat doar normal.” Așadar, unicul vinovat e liderul, nu și trepădușii din camarilă… Refuz să cred că, în câteva săptămâni, „Superman” s-a metamorfozat în  prostul satului, cum insinuează jalnicii epigoni ai Brătienilor. Cu ipocrizia-i deja marcă înregistrată, fosta starletă teleneigienică și antipatică  de la Realitatea TV, aterizând de la Bruxelles, și-a  potrivit batista  din recuzita de cabotin și  s-a pomenit turuind ca… aia în târg: „Am fost speriat în ultimele săptămâni şi în ultimele zile că am putea să asistăm din nou la un festival al democraţiei care să ne pună cu totul pe spate. Mă bucur că fostul preşedinte de acum al PNL a luat o decizie înţeleaptă, o decizie elegantă şi a ales o retragere absolut elegantă şi nu am intrat într-un nou festival al democraţiei care ne-ar fi creat mari probleme. Ne-a ajuns un festival al democraţiei. Nu mai vrem. Vrem construcţie şi în niciun caz scandal.”  „Festival al democrației” ? Gura păcătosului adevăr grăiește, dar să amintești despre funie în casa spânzuratului, zău că e de râsul curcilor! Și ca să scapi de sperietură, scuipă-ți în sân și cheamă pe cineva să-ți descânte, stimabile ! Altminteri,  circ s-a numit darea ta în stambă de deunăzi, dezbrăcat de rușine, cu ochii scoși din orbite și cu vocea gâtuită demagogic. Un fel de sevraj politico-propagandistic cum n-am prea întâlnit în mahalalele băștinașe. Măcar de-ai fi avut un strop de curaj și te-ai fi prezentat la locul crimei și nu ți-ai fi abandonat favoritul de alaltăieri, înscăunat și prin sforăriile tale, în dauna turmentatului Ludovic Orban. Că nu degeaba se tânguie proaspăt descăpățânatul din rațiuni superioare de gașcă  și de stat : „Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, nu au fost acolo, aşa că doar am înregistrat-o la partid. Din acest moment am demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.”  Îi ține isonul numai Dan Vîlceanu, ceilalți au și dat bir cu fugiții, iar gestul de loialitate trebuie aplaudat într-o țară de secături nărăvite să trădeze la primul colț de stradă: „Având în vedere că colegi din BEx au primit un mesaj să vină într-o ședință, după aceea au primit un alt mesaj de la secretarul general că mâine e ședință BEx, în ceea ce mă privește pe mine eu nu vreau să particip la un asemenea bâlci. La ședința de mâine îmi voi anunța demisia din funcția de secretar general, urmând ca colegii care vor să facă lucrurile așa, să le facă așa cum doresc, dar nu sub supravegherea mea. În situația asta în care circulă mesaje de ședință la modul ăsta, eu cel puțin mă pretind a fi un om serios și nu consider că asta este modalitatea prin care aplici statutul partidului și regulile din partid.” Lamentări de femeie înșelată, ne asigură implicit, din puțul cugetului,  șeful liberalilor din București: „Se atinsese un plafon şi era o oarecare disjuncţie între partid şi guvernare, nu ne simţeam cuplaţi la guvernare suficient, relaţia dintre preşedintele partidului şi premier părea să înceapă să se deterioreze şi ca lucrurile să nu ajungă într-un punct mult mai fierbinte, probabil de aceea colegii mei au demarat această procedură şi i-au cerut demisia domnului preşedinte Cîţu.” Bleah, unsuroasă limbariță ! Ați ghicit, desigur, că leacul pentru disjuncție este impunerea în fruntea guvernului a cătanei  providențiale Ciucă: „În acest moment, Nicolae Ciucă e unul dintre liderii partidului care au cea mai mare cotă de încredere şi mi se pare doar natural ca un lider de partid să aibă cotă de încredere pentru că, până la urmă, această cotă de încredere te ajută şi să guvernezi şi să ai şi o majoritate politică care să te ajute să guvernezi. Probabil că se vede clar deja diferenţa de cotă de încredere între Nicolae Ciucă şi alţi membri ai partidului.” De la Ciucu pentru Ciucă, „Generalul Minune”, fără număr ! Propozabilul  răspunde  misterios, cu parolă militară: „Eu până în acest moment nu am luat o decizie (…) Astăzi nu s-a discutat despre nicio propunere. Analizez.” Hodoronc-tronc, a sărit din așternut și strategul de talie regională Lucian Bode: „Îmi doresc un leadership adevărat, orientat spre viitor, într-un context intern şi internaţional extrem, extrem de complicat. Îmi doresc o soluţie responsabilă, nu una superfluă, în aceste vremuri tulburi, pe care le traversăm cu toţi. Într-un cuvânt, îmi doresc moderaţie, îmi doresc echilibru, nu pariuri riscante.” Brr, ți se face silă de cloaca în care s-a afundat ultimul partid istoric, după ce PNȚCD s-a sinucis stupid. Demisionarul nu și-a pierdut însă speranța, din contră: „Niciodată nu poți să fii singur când ești înconjurat de principii și valori liberale. Așa am intrat în politică și așa voi rămâne mereu. Oamenii vin și pleacă. Principiile și valorile liberale rămân întotdeauna lângă mine. Întotdeauna să ne păstrăm principiile și valorile liberale și atunci vom fi puternici. În momentul în care abdicăm și ne ducem în spatele populismelor, acelor măsuri doar pentru a avea o liniște…Știți că era un președinte, Ion Iliescu, care voia liniște, atunci veți vedea că lucrurile se vor înrăutăți. Cu colegii mei aș fi vrut o discuție serioasă. Poate le-a lipsit curajul.”  Ba bine că nu, lipsa curajului este, în definitiv, boala venerică dintotdeauna a politicianului valah… Ce altceva să înțeleg din schimbarea bruscă a macazului, de la susținerea vocal-lăutărească din vară a personajului cândva și locatar caraghios la Palatul Victoria, la împroșcarea sa cu  noroi de astăzi,  sub pretextul respectării principiilor liberale ? Culmea, protagoniștii scenetei caragialene sunt aceiași inși îmbulziți să-l mazilească și pe „Sică Mandolină”, cumplită stricăciune  a gestat ciurda neaoșă de alegători ! Căci în noianul de nimicnicii sunt invocate ba norodul, ba sufragiul universal, parcă îi și aud pe mușterii:

           „- Cine te-a pus pe tine aici? răcnește strașnic reacționarul.

            – Boborul ! răspunde foarte răgușit republicanul.”[1] Eterna și fascinanta gură de rai mioritică.

În plină vânzoleală la Modrogan, bucovineanul Gheorghe Flutur s-a trezit, deloc accidental, uns baci peste turma liberală, că tot avea  el experiență  în băloasele jocuri coregrafice cu ansamblul mioarelor din Suceava pe sfintele obcine, încă de pe vremea spurcatului Traian Băsescu. Momentul merită imortalizat: „Astăzi, colegii m-au propus pe mine să preiau atribuțiunile președintelui PNL, interimar, până la congres. A fost un vot în unanimitate și le mulțumesc pentru încredere colegilor.” Se  poartă, vasăzică, unanimitatea în formațiunea care se strofoca să ne dovedească, estimp, din debaraua  puterii criptocomuniste, beteșugurile  nedemocratice ale PSD-ului. Râdea ciob de oală spartă, în tragicomica tradiție  românească…

Chiar, bănuiesc că mamelucul de la Cotroceni își freacă  palmele de satisfacție,  pas cu pas și-a atins toate țintele. Păzea, să nu vă atingă și pe voi,  ținte plătitoare de taxe și impozite pentru un stat reprezentat de alde Iohannis, Ciucă, Ciolacu, Cîțu și câți ca ei !… Cu asemenea aleși ne-am pecetluit soarta de pribegi și de lachei pe la curțile străine.


[1] Ion Luca Caragiale,  Boborul