Mușc barbar din coliva adusă de la Turnu Măgurele. Morții  neamului meu, cu precădere mama, au parte de pomenirea noastră, a celor  încă vii. Mestec fără grabă, dumicații au gust de lacrimi, de dor… au gustul dușilor mei dragi.

 Cândva, prin anii ´30, a trăit  un om credincios și curajos, Teodor Tiron1. Credința sa în Hristos l-a transformat într-un proscris pentru armata romană, așa că sărmanul a sfârșit  azvârlit în foc. După vreo 50 de ani, Iulian Apostatul2, ultimul împărat păgân al Imperiului Roman, a ordonat, în prima săptămână a Postului Mare, stropirea alimentelor din piețele Constantinopolului cu sângele jertfit idolilor. Într-o astfel de noapte urgisită, Tiron îi apare în vis arhiepiscopului Eudoxiu cerându-i să le spună creștinilor prigoniți să nu cumpere nimic din târg și să mănânce doar grâu fiert cu miere. Aia a fost coliva dintâi a lumii creștine, una născută din represaliile stăpânilor orbiți de fanatismul religios.

 Mie, mama mi se înfățișează mereu în plăsmuirile onirice noptatice  și mă fixează cu cea mai tristă privire din lume. Nu mi-a vorbit niciodată  de dincolo, tace întruna, semn că i s-au terminat cuvintele înainte de plecare. Mă trezesc întotdeauna înghețat de spaimă și nu știu încotro  s-o apuc…

Mușc barbar din coliva adusă de la Turnu Măgurele și mă întreb de ce nu mi se arată semnul dumnezeirii…

                                                  *

Demult, filosoful Blaise Pascal s-a tot frământat încercând să înțeleagă ceea ce nu poate fi înțeles. Zbuciumul lui sufletesc a zămislit un pariu care îi poartă numele.

Și a postulat francezul că dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există, o să fii răsplătit cu o viață veșnică în rai, deci un câștig infinit. Lucrurile sunt simple, ne aflăm în prezența idealului – Dumnezeu există  și muritorul de rând crede în El – , veșnicia  paradisiacă nu presupune, iată,  decât credință !

Dar dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există, o să fii condamnat la un iad veșnic, deci o pierdere infinită. Aici, lucrurile se complică nițel, iar necredinciosul, ateul adică, va cunoaște pedeapsa divină și, prin urmare, flăcările iadului. Dumnezeu ni se dezvăluie ca un ins ranchiunos și răzbunător – nu ești cu mine,  ești împotrivă ! Culmea, eternitatea te așteaptă  și într-un caz  și în altul, numai confortul diferă.

 A treia ipoteză are în vedere nonexistența divinității  – dacă  crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există, nu o să fii răsplătit, deci o pierdere finită. Sau cum se pot înșela unii, naivii cu osebire… Vasăzică, Dumnezeu e un fel de negustor, pentru care răsplata înseamnă totul: „Crezi în Mine, te răsplătesc, nu exist, caută-ți alți idoli, nicio pagubă  !” Ce mult seamănă Atotstăpânitorul cu noi, pământenii !…

În utima variantă, nimeni nu are de pierdut: dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există, nu o să fii răsplătit, dar ți-ai trăit viața așa cum ai vrut, deci o pierdere finită. Ioc credință, ioc Dumnezeu, viața e  un rai, nu ? Trăindu-ți  viața după cum ți-a  dictat inima, restul nu mai contează ! La naiba cu promisiunea ființării de apoi, s-o caute alții !  De aceea, trăiți-vă viața  cum vă poftește sufletul și lăsați-l pe Ăl de Sus în seama teologilor, ca obiect de studiu ori de manipulare a maselor. Fiindcă,  mă tem,  noi  l-am creat pe El,  nu invers…

 Doar astfel pricep muțenia mamei, refuzul  ei de a-mi vorbi, nu l-a întâlnit  acolo pe Dumnezeu și ce altceva să-mi zică ? Că a nimerit într-un gol infinit ? Păi pierderea   oricum s-a produs, eu sunt orfan… Și propriul meu pariu, și ăla necâștigător.

 Mușc barbar din coliva adusă de la Turnu Măgurele. Mă   izbește  gustul amar, de fiere, parcă aș înfuleca  felii de moarte… Pe unde o hălădui Dumnezeu, ce treburi o avea de nu-mi răspunde ?

––––––––––––

1Tiron înseamnă tânăr recrut

2A domnit între anii 361-363