MOTTO:

                                                   Înfometați din toate țările, uniți-vă !

Prin martie,  la  o lună după declanșarea „operațiunii militare speciale” a rușilor, paiața Joe Biden  mai făcea un anunț prin care sporea  panica planetară: „Prețul acestor sancțiuni nu este impus doar Rusiei, ci și foarte multor alte țări, inclusiv țări europene și asupra țării noastre. Pentru că Rusia și Ucraina sunt grânarele Europei, pentru a da un exemplu.”[1] Înaintea bolboroselii  locatarului  de la Casa Albă, a existat „Conferința ONU privind așezările umane, cunoscută sub numele de «Habitat I», care a adoptat Declaraţia de la Vancouver (1976) și un plan de acțiune cu 64 de «recomandări» de natură să limiteze «creșterea economică inechitabilă» și «reducerea disparităților dintre zonele rurale și urbane, urbanizarea ordonată, standardele minime progresive și ale comunități participative». Sună suficient de cunoscut, nu-i așa?

Acordul prevede că «pământul nu poate fi tratat ca un bun obișnuit, controlat de indivizi» și că proprietatea privată asupra terenurilor este «un instrument de acumulare și concentrare a bogăției, prin urmare contribuie la nedreptatea socială». «Controlul public al utilizării terenurilor este indispensabil», se spune în declarația ONU, un preludiu al «predicției» Forumului de la Davos că până în 2030 «nu vom deține nimic».”[2]  

Semnalele fuseseră trase și de alți vizionari  ai apocalipsei, culmea, cam toți cetățeni de vază ai molohului american. O fi o simplă coincidență? Mă  îndoiesc, în afara naivilor și-a netoților, care au supt de  la naștere lapte de la țâța mamei virtuale, cine mai crede în basme ? Păi, „actuala Uniune Europeană a fost gândită de la început pentru a fi dependentă de Statele Unite. Planul Marshall, inițiat în aprilie 1948, și NATO, cu tratatul fondator semnat exact un an mai târziu, au urmărit nu numai să contracareze URSS, ci și să integreze țările vest-europene, să creeze o uniune asemănătoare cu cea de peste Ocean, să reediteze povestea începută în 1776, cu părinți fondatori ce trebuiau venerați de europeni, cu scrierea (și rescrierea) unei istorii comune, cu interdependențe cât mai mari, totul bazat pe o economie puternică, pentru a reduce la maximum riscurile unui război între statele membre. Însă aceste viitoare State Unite ale Europei trebuiau să știe că trăiesc într-o Pax Americana, iar SUA au avut grijă să le reamintească europenilor acest lucru – au făcut-o în 1956, la Criza Suezului, la nici doi ani de la apariția Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, embrionul UE de astăzi.

Acum, cu o administrație neoconservatoare, Statele Unite trebuie să aducă din nou aminte Europei cine este imperiul. SUA au ocazia să încerce rezolvarea a două probleme europene în același timp: o «capcană ucraineană» pentru Rusia lui Putin (precum «capcana afgană» întinsă URSS-ului) și chemarea la ordine a aliaților europeni și a UE pentru a face sacrificiile necesare, dar și pentru a arăta că proiectul european trebuie să revină la linia acceptată de Washington, că Europa trebuie să susțină dominația americană în lume (inclusiv în viitoarea dispută cu China), nu să își creeze propria «armată», «autonomie» sau să strâmbe din nas în fața planurilor SUA pentru acorduri care să impună modelul economic și social american în Europa, precum defunctul Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții.”[3]   De aceea, „armata SUA a fost mereu o parte integrantă a planului de a reconstrui și uni Europa. Trupele SUA au fost mereu prezente în Europa postbelică, pentru a se asigura că nicio putere eurasiatică nu își va putea impune singura dominația. Această strategie americană s-a bazat pe credibilitatea promisiunii că SUA își vor apăra aliații, pentru ca aliații să accepte și să susțină această influență americană masivă în Europa și în lume.”[4]  Fiindcă,  încă din 1948 George Kennan  (director al Planificării în Departamentul de Stat de  la Washington) avertiza că nu are „încredere în conceptele de securitate colectivă pentru a menține echilibrul în Europa de Vest. Istoria a arătat cât de slabe sunt aceste alianțe defensive multilaterale europene, între țări suverane aflate în competiție.”[5]  Între timp  s-au scurs vreo 80 de ani și strategii transnaționali  și-au schimbat mijloacele în atingerea scopului, transformând corporațiile în actorii principali ai raptului internațional. De pildă, „Cargill, Dupont și Monsanto (care funcționează cu capital american, deși e înregistrat în Europa)[6] au cumpărat pământ în Ucraina pentru acționarii lor: Vanguard, Blackrock și Blackstone.

Inițial, a existat un moratoriu asupra vânzărilor de terenuri în Ucraina, care a urmărit să prevină achiziționarea și consolidarea proprietății asupra terenurilor agricole în mâinile oligarhilor autohtoni și ale corporațiilor străine. Aici a intervenit FMI!

Comercializarea terenurilor agricole face parte dintr-o serie de «reforme» de politică pe care Fondul Monetar Internațional le-a stipulat ca și condiție prealabilă care să permită Ucrainei să primească un împrumut de 8 000 000 000 de dolari.

În plus, condițiile de împrumut de la FMI impuneau ca Ucraina să-și anuleze interdicția asupra culturilor modificate genetic și să le permită corporațiilor private precum Monsanto să-și planteze semințele OMG și să pulverizeze câmpurile cu Roundup. În acest fel, Monsanto speră să întrerupă boicotul de către un număr de țări din Europa asupra porumbului și soiei modificate genetic.

Iată cum competiția agricolă reprezintă un factor important în economia războiului din Ucraina.

În vremuri de pace, Ucraina recoltează 80 000 000 de tone metrice de cereale, o categorie care include grâu, porumb, orz, orez și mei. Rusia și Ucraina furnizează mai mult de 25% din grâul mondial. Rusia a depășit recent SUA și Canada și a devenit principala țară exportatoare de grâu din lume, în timp ce Ucraina este al șaselea exportator mondial de grâu.

În situația actuală, Cargill, Dupont și Monsanto nu pot decât să constate că Vladimir Putin le zădărnicește planurile de îmbogățire rapidă. Dar nu e doar Putin, mai sunt și competitorii europeni!

Pentru a finanța războiul lui Zelensky, companiile poloneze achiziționează ferme din Galiția la prețuri scăzute și produc alimente cu discounturi de până la 80%. Deși Agenția Poloneză de Investiții și Comerț oferă «ateliere de producție» în Polonia – pentru ca loialiștii lui Zelensky să-și continue afacerile «în timp de război» –, realitatea este că aceste companii poloneze colonizează Ucraina de Vest, dar și provoacă fuga de capital, permițându-le companiilor ucrainene să se re/înființeze în Polonia cu aceleași drepturi și aceeași lipsă de restricții pe care le au cele poloneze.”[7] Așadar, vom intra în curând într-o competiție sălbatică pentru obținerea  hranei  de zi cu zi, ca la începuturile omenirii, iar localitățile băștinașe vor reveni la vechea  toponimie – Flămânda, Flămânzi… Minunata lume nouă va fi, de fapt, o nouă Comună primitivă, în care neanderthalienii moderni vor folosi, în loc de bâtă,  smartphone-ul, în rest, nicio diferență. Că, vorba aia, și-au lăsat bărbi, și-au tatuat pielea, și-au înnodat părul în codițe,  s-au dezgolit în exces,  exact ca oamenii grotei de odinioară. Dar nu-i numai atât, ei vor fi dresați să-și umple mațele cu „excremente și gândaci”. Nu-i glumă, zău ! Aveți oleacă de răbdare ! Se cunoaște deja că „primul «steak» de «carne» din fecale umane a fost făcut de un om de știință japonez, Mitsuyuki Ikeda, de la Laboratorul Okayama, în 2011, prin extragerea proteinelor, grăsimilor și carbohidraților din fecale. Principala preocupare a fost dacă noul aliment «novator» este sau nu sigur pentru consum. În cazul în care «carnea» este gătită, atunci ar trebui să fie sigură, deoarece fierberea ucide orice agenți patogeni care ar putea fi prezenți în această așa-zisă carne, au spus japonezii. Mai mult, s-a ajuns la concluzia că această «carne» ar fi mai sănătoasă decât cea obișnuită, de proveniență animală.

«Carnea» din fecale constă din 63% proteine, 25% carbohidrați, 3% lipide și 9% minerale, conform Digital Trends. Se spune că această «carne» are gust de vită. Proteina din soia este adăugată în amestec pentru aromă, iar colorantul alimentar este folosit pentru a face produsul să pară roșu-cărnos.

Al doilea punct în discuție a fost prețul! Și, lesne de ghicit, mâncarea din fecale este suficient de ieftină.

După cum spunea Bill Gates: «Carnea de cultură are aceeași grăsime, mușchi și tendoane ca orice animal… Toate acestea se pot face cu emisii reduse de gaze cu efect de seră. (…) Ceea ce rămâne greu explicabil este de ce anume întreaga propagandă vizează carnea de om! Iată ce scrie Mirror pe 28 iunie 2022: «Burgerul care are gust de carne umană, în ciuda faptului că este vegan, câștigă premiul întâi». Se presupune că publicul cunoaște gustul cărnii de om? De unde?

CNET: «Burger de carne umană făcut pentru a vă face să vă simțiți inconfortabil». Dazed: «Să ne imaginăm o lume în care consumul de carne umană este norma». Live Science și Daily Mail: «Ați consuma carne umană crescută într-un laborator?»

Mai mult, diverși experți sunt gata să ne «exorcizeze» de tabuurile noastre primitive privind carnea de om! S-au scris articole despre «Abuzarea» canibalismului în critica culturală contemporană (Johns Hopkins University Press). S-a scris despre «Istoria ipocrită a canibalismului european»: «Din preistorie până în prezent, cu multe episoade între ele, regiunea are o istorie surprinzător de bogată a oamenilor care mănâncă oameni».

Mai mult, Smithsonian Magazine sugera chiar că nu se poate cataloga drept crimă un act de canibalism, atâta vreme cât presupusa victimă consimte să fie consumată! (…)

Forumul de la Davos recomandă cu mare bucurie tot soiul de scârboșenii, de la lăcuste la gândaci și viermi, în formă de «burger», felii, prăjeli, batoane așa-zis proteice.

Kim Kardashian, Nicole Kidman, Angelina Jolie ne-au și arătat cât de deschise sunt cu aceste «alimente novatoare». Viermi, gândaci, păianjeni, carne artificială, nimic nu părea să scape din această încleștare cu mâncarea viitorului!

Consumul de insecte este «sustenabil», ne asigură Klaus Schwab. Insectele cresc rapid, se pot hrăni cu gunoaie, nu ne irosesc resursele.”

Consecvent concepției globaliste, „guvernul olandez a cerut oprirea totală a creșterii animalelor în multe locuri. Dintre cele peste 25,7 miliarde de euro pe care guvernul le-a pus deoparte pentru a reduce poluarea, doar un miliard este destinat inovației tehnologice, iar restul pentru cumpărarea pământului fermierilor.

În Irlanda, Departamentul pentru Agricultură vrea să le plătească fermierilor între 4 300 și 5 000 de euro pentru sacrificarea fiecărei vaci, sperând ca astfel să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 45 000 de tone la fiecare 10 000 de vite sacrificate. Food Vision Dairy Group susține că astfel va obține o reducere substanțială a activității agricole, despre care propaganda eco susține că ar fi o activitate poluantă.”[8]

Momentul apoteotic îl constituie, de departe, autorizarea de către Comisia Europeană, în februarie 2022, a comercializării  „greierilor de casă – Acheta domesticus – ca aliment nou în Uniunea Europeană, acesta devenind astfel a treia insectă care primeşte aprobare de consum şi care vine după larva desicată de Tenebrio molitor şi Locusta migratoria. Greierele de casă va fi disponibil integral, sub formă congelată, uscată sau de pudră.

Ministrul Agriculturii Petre Daea a recomandat românilor să nu mănânce făină de greieri, ci să-i lase «să cânte acolo unde sunt».

Făina de greier costă 96 de lei suta de grame. O găsim și online pe pagina web sugestiv numită «Ograda bunicii». Se pare că unele bunici spală greieri, le decupează aripile și îi pun la uscat. Bunica, luându-ne de nătăfleți, zice acolo că greierii nu conțin antibiotice (fină aluzie la faptul că animalele sunt tratate cu medicamente). Aflăm tot de acolo că nu transmit nici Covidul! Însă pot conține urme de soia! Pulberea e, chipurile, BIO și nu conține gluten! Nu știm dacă asta e vreo glumă ratată sau doar naivitate.”[9]

Programul, minuțios planificat,  al comisarilor mondiali fu îndeplinit, iacă-tă, înainte de termen și odele de mulțumire se înalță  din  fiecare colibă  cu termopan de pe glob, nicicum însă suverană…

„Mă bucur foarte mult iubită ue

Că ne îmbii cu zeamă de gândaci,

Că după rumegușul de copaci,

Ceva mai bun, eu mă gândesc că nu e.

Am pregătit rețete minunate,

Aripi de libelulă în aspic

Și molie scăzută-n arpagic

Și niște musculițe gratinate.

Păianjenii îi facem tochitură,

Spunea vecinul că i-a pus la fum

Și-s mucilaginoși cât trebe acum

Și-s numa’ buni să-i mozolești prin gură.

De paște, facem drobul din furnici

Și facem tenie cu maioneză

Și facem o salată berlineză

Din cărăbuși. Din larve facem mici.

Din coropișnite vom face zamă,

Din musculițele de-oțet, compot,

Vom stoarce gărgărițe la robot

Când o să vrem să bem, adio, mamă!

Vom face din albine papricaș,

Că-i dulce carnea aia, de la miere,

Și din faină de coleoptere

Vom face urdă și vom face caș.

Zicea o arătare seculară,

Cu fața ca un fund de guguștiuc,

Că o să facem din căpușe suc,

Că sucu-i minunat pentru gargară.

Atâta tot mai am de întrebat,

Iubiți conducători, de-mi puteți spune:

Dacă insectele-s așa de bune,

Voi pentru ce mâncați numai rahat ?”[10]

Poftă bună, „iubiți conducători”! Sta-v-ar în gât găluștile propagandistice!


[1] Citat de Markus Anderson și Isac Bosman, în articolul Raportul RAND – un fake cu ceva adevăruri  (https://mail.google.com/mail/u/0/?ik=73366bc6a9&view=pt&search=all&permthid=thread-f%3A1745052463036420154&simpl=msg-f%3A1745052463…)

[2] Ambrus Bela, Canibalism, excremente și gândaci, în QMagazine, septembrie 2022

[3] Citat de Markus Anderson și Isac Bosman, în articolul Raportul RAND – un fake cu ceva adevăruri  (https://mail.google.com/mail/u/0/?ik=73366bc6a9&view=pt&search=all&permthid=thread-f%3A1745052463036420154&simpl=msg-f%3A1745052463…)

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] În același sens, Corvin Lupu susține că „trei companii americane au cumpărat 17 milioane de  hectare de teren agricol în Ucraina. Adică cea mai mare suprafață de teren arabil din Ucraina. Iată de ce se pune atâta accent în mass-media globalistă pe subiectul exportului de cereale din Ucraina, aparent în  numele «umanitarismului». Și chinezii au teren cumpărat acolo, dar observăm  că acela nu a fost bombardat de ruși. Mai mult, rușii chiar au intermediat exportul grâului din zonele cumpărate de China. Pentru că acele cereale nu aparțin Ucrainei, ci deținătorilor privați ai respectivelor terenuri. În realitate, acele cereale au fost exportate ulterior către statele prietene cu Rusia. De aceea Rusia a făcut acel cordon pentru exportul de cereale.” (Corvin Lupu, O analiză a contextului internațional în care se desfășoară conflictul din Ucraina)

[7] Ambrus Bela, Canibalism, excremente și gândaci, în QMagazine, septembrie 2022

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Sorin Poclitaru, Meniu progresist