Sărmana, jalnica noastră presă… Ieri,  toți deveniseră specialiști în adopții internaționale și dădeau verdicte în cazul unei fetițe din Motru, pare-mi-se. Azi, se dezbate aprig și caraghios, adesea, povestea sinistrului monstru caracalean. Mâine,  cu siguranță, va fi tocat în regim de breaking news măcelul de la  spitalul de boli nervoase din Săpoca și iarăși politicienii și analiștii guralivi se vor îngrămădi în studiouri să ne lumineze, prostindu-ne  mai departe. Oră de oră, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an aceeași moară stricată, aceeași vânare de vânt… Popor de procurori închipuți,  cinici  și zeloși. Subiecte periferice și sângeroase, special alese ca să ne afecteze emoțional… Temele serioase, fundamentale pentru rostul nostru ca țară sunt ocolite cu premeditare, populimea trebuie ținută în beznă în continuare, ferească sfântu’ să se deștepte. Cretinocrația e abia la început și a ei va fi împărăția lumilor! Și cum să nu iei în serios remarca marelui Lev Tolstoi : „Ziarele sunt nocive, te distrag  de la lecturile serioase. Tipăresc ce n-ai nevoie să afli, tot felul de fapte rele, iar cel care citește  gândește despre sine: «Iată ce bun sunt eu!»”?[1]

În atmosfera de ospiciu mediatic, nu putea lipsi ridicolul nevolnic Klaus Iohannis, acesta declarând, printre căzneli medicale, că oribilele  crime de la Caracal sunt expresia… politicii falimentare a PSD-ului !!?? Ascultându-l siderat și revoltat, am izbucnit furios, asemenea lui  Costinel  Petrache: „cu fălcile trosnind de răutate/ și rânjetul malefic fluturând,/ ții România cu mâinile la spate/ și capul măsurându-se-n pământ.” Auzindu-i ditamai gogomănia propagandistică, debitată la anunțarea candidaturii la președinție, i-am dat din nou dreptate scriitorului de versuri și i-am împrumutat strigătul de obidă: „sofismele ți se bălesc în barbă,/ fraternizând cu rânjetu-ți meschin,/ iar fălcile, dansând, încep să fiarbă/ când vrei ca să-ți revii din arlechin.” Dar în loc să-și revină, dimpreună cu poetul constat că „în scrâșnete, înfricoșând natura,/ ai poruncit prăpăd și agonii/ și-ai adâncit în vene tăietura/ îngenuncheatei noastre Românii.” Geaba „condamni, scrâșnind, poporul cu-ale sale,/ culturii onaniste-i ești gornist,/ te ștergi cu noi în zonele dorsale,/ dar huzurești în luxul comunist”.

În același spectacol grotesc al prostiei exhibate pompos și demagogic, Dan Barna  s-a lăfăit  tâmp: „Eu vreau  să cred că dacă  eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat, pentru că  nu  a fost un incident nefericit, ci efectul unei degradări  continue de ani de zile a ceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor statului pe standarde minime, adică asigurarea siguranței cetățeanului, furnizarea siguranței  pentru cetățean.”

Să te crucești și alta nu! Câtă prostie, asumată cu  fățarnică și tembelă fudulie, la principalii favoriți la mâna râvnitei Românii… Oare chiar într-atât de mult să ne  desconsidere indivizii cocoțați în jilțul puterii? Posibil, anii dindărăt  le-au  dat garanția că pot face orice, că bazinul electoral ce-i va împinge la Cotroceni e unul care cerșește să fie mințit și manipulat ordinar. De aceea îți și vine să  urli, aidoma săritului de pe șine lider fușeristo-userist: „Hai să plecăm acasă dacă suntem atât de idioți !”

                                                            *

În preajma rendez-vous-ului bulevardier din 10 august, unul dintre organizatorii picnicului pe asfalt își argumenta nătâng gestul public: „Vreau să manifestăm pentru  mitingul  de anul trecut, dar și pentru Colectiv, mineriade și revoluție !” (am citat cu aproximație). M-am frecat la ochi, izbit în moalele capului de inepțiile turuite cu sfruntată nerușinare de insul oarecare. Dar m-am și îngrijorat  brusc: de ce nu s-ar protesta și pentru Răscoala de la Bobâlna, pentru Revoluția pașoptistă… ?

                                                            *

Prostia ucide România, neîndoielnic ! Prostia celor care prostesc și prostia celor care se lasă prostiți, într-un dans funest și tragicomic. Cine nu își potrivește tonul vocii cu perversul cor al corectitudinii politice, proclamate oficial de un stat emasculat, este arătat cu degetul, pus la zidul infamiei și  scuipat de milițienii civici. Proscrisului i se inventează vini în stare să i se dorească putrezirea la Jilava, ori arderea pe rug, însă nu oricum, ci în uralele pline de ură ale haitei haștagiste. Desigur, după un discurs de înfierare rostit cu mânie euro-atlantică de către inadecvatul „impiegat din gara Cotroceni”. „Dacă nu ești cu noi,  ești comunist,  antieuropean și antiamerican, filorus!” sună lozinca gardienilor noii ordini mondiale, ai căror sergenți stârnesc atâta tărăboi și pe malurile Dâmboviței. Dar așa a fost mai mereu aici,  ne-o  spune și Mihai Eminescu: „Cât despre aluatul protoplasmatic care formează la noi un stat în stat, așezat asupra instituțiilor și poporului, avem puține de adaos. Trăind din politică și prin politică și neavând niciun alt soi de resurse materiale sau de putință de a-și câștiga existența, el e capabil de a falsifica totul, și liste electorale, și alegeri, și forme parlamentare, și idei economice, și știință, și literatură.”[2]

Concluzia ? Una singură: prostia ucide România ! Prostia famelică și îmbuibată, prostia indigenă și alogenă,  prostia nevinovată și vinovată, prostia spontană și programatică deopotrivă…

––––––––––––––-

[1] Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910)

[2] Timpul (24 februarie 1880)