MOTTO:

                                              „Ieri marxismul – azi ortodoxismul,

                                                Ieri proletcultismul – azi anticomunismul,

                                                Ieri dictatura – azi  numai ura.

                                                Uraaaa!”

                                                                      Radu Cosașu[1]

      Învălmășeala din Piața Victoriei, din vinerea neagră, cu „oameni îmbulziți în larmă și sudălmi”[2], n-ar trebui să ne mire. Și nici măcar  implicarea străinătății, cum  ne-a asigurat un  ex-ofițer al Serviciilor Secrete băștinașe, nu-i o noutate. Oricum, nimeni nu mai este într-atât de naiv să creadă că patrupedul lui Klem taman la ora aia, a mitingului, avea program de plimbare la Șosea… Ori intempestiva, chipurile, sosirea în bătătura natală a cretinului cu obscena plăcuță de înmatriculare, coagulantul prostiei fudule din spațiul neaoș. Cei care ne monitorizează și ne manipulează atent de secole, ne-au descoperit marile vulnerabilități: credibilitatea  și țâfna în exces. Astfel fișați și radiografiați în străfundurile ființei noastre ușor schimbătoare și previzibile, ălora din interior și dinafară nu le-a  fost deloc greu să pună la cale fel de fel de  experimente pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. De pildă, demența legionară, cu monstruozitățile inimaginabile care i-au marcat ascensiunea, ca și jumătatea de secol purpurie, altă încercare de  a testa încă  o dată versatilitatea  proverbială  a românului. Însă pseudorevoluția din 1989 le  întrece pe toate, cu diversiuni de-o stupiditate infantilă, dar înghițite cu voluptate nătângă de un norod înnebunit să fie înșelat și prostit. Minciunile din acel decembrie tenebros  ne-au împins la crime, la odioșenii de neîntâlnit în celelalte țări ale lagărului socialist de odinioară.

Cu un asemenea bagaj etnogenetic, tot ce a urmat în istoria noastră postdecembristă n-a reprezentat decât o continuare a unei tradiții de care ar trebui să ne rușinăm pe veci. Ieșirea în stradă a diasporei, anunțată cu  suspectă surescitare pe  toate canalele media, dar și pe cele virtuale,  a creat o isterie estivală ce prevestea furtuna socială. Rețelele de socializare au luat foc, aprinse de idioții cu atitudine, excitați la culme  că se pot lepăda și ei o zi, două de mediocritatea cotidiană. „Fum, sânge și moarte!” s-a scandat pe maidanul feisbucist, iar dinspre USR s-a glăsuit  tembel: „Politica  se face în stradă!” Adică exact ce doreau huliganii de profesie, ipochimenii neșcolarizați și needucați, lipsiți de repere. Brute ale deceniilor din urmă în care democrația a proclamat dreptul la analfabetism, dreptul la nemuncă, dreptul la furtul instituționalizat și, îndeosebi, dreptul la înjurătura care unește. Niște generații ale irosirii în scârnă  și ură, în stare să producă doar atât: „MUIE PSD!” Parcă îl și văd pe „piețarul” sosit din Spania rostindu-și nătâng  oful: „Nu am nimic concret cu pesediștii,  dar nu-mi  miroase a bine”. Altul susține că hulitul partid e ilegitim… Curat meșteșug de tâmpenie! Sceneta mitingului pribegilor a mai căscat o spărtură în  societatea băștinașă, oricum dezbinată, asmuțindu-i pe cei rămași în vatra strămoșească împotriva  expaților.

Mă uit iarăși în jur, peste granițe, și observ că  suntem singurii care ne luptăm între  noi, într-un război fratricid  neostoit  și aducător de nenorociri. „Păpușarii” de aici și de aiurea ne exploatează cu cinism aplecarea spre scandal și violență, spre anarhie. Unde altundeva conducătorii auto se suduie și se amenință  în  trafic ca la ușa cortului? Unde pietonii se  boldesc unii la alții cu vrăjmășie și-și aruncă vorbe de ocară? Unde dialogul s-a transformat într-un concurs de flegme? Unde televiziunile se comportă aidoma  tribunalelor  populare din vremea stalinistă? Unde filosofii cu morgă înalță omagii scabroase vulgarităților sexuale, iar șeful statului le consideră drept opinii politice juste?  Nicăieri, desigur, fiindcă proștii Europei sunt cantonați de-a pururi la gurile Dunării…

Numai că, în spatele acestor diversiuni și manipulări ordinare, se petrec grozăvii cu toptanul. Țara își vinde pe nimic resursele și obiceiurile, rămășițele  de demnitate și suveranitate. Întâmplător  oare,  în plină  zaveră civică, Legea redevenței era  trimisă înapoi la parlament? Ehe, câtă dreptate avea Petru cel Mare  când spunea că „pe afurisiții ăștia de negustori dacă-i lași fără frâu îți strică toată țara”[3]… Nu ei, afaceriștii multinaționali, au născocit  perfidia sorosistă cu  societatea deschisă? De aceea, dau o bere pentru o Românie care gândește… deschis! Mesajul din  reclamă a atins direct la lingurică nația candrie și naivă, arvunită  dintotdeauna tragerii pe sfoară.

Demult, același țar se destăinuia  apropiaților săi că „Hospodarul Moldovei și acela al Valahiei se roagă aproape în genunchi să-i scăpăm  de robia turcească.”[4] Lucrurile sunt așijderea și azi, cu excepția stăpânului, o viețuire de-a bușilea pe la porți străine. Ce mai, proștii Europei…

      P.S. Iar dacă mai aveam o îndoială, mârlanul care, în arena din Montréal, unde Simona Halep juca finala, a strigat insistent sloganul devenit viral și decerebrații ultrași din peluza stadionului Național de acasă, care l-au desfigurat pe fotbalistul Nedelcu cu un obiect contondent azvârlit în figură, în partida cu Hajduk Split, m-au convins definitiv că suntem proștii Europei.

–––––––––––––––––

[1] Anti-damblale, Editura Polirom, 2018

[2] Alexei Tolstoi, Petru I

[3] Alexei Tolstoi, Petru I

[4] Ibidem