Citesc și recitesc „stenogramele” Black Cube date în vileag de Ion Cristoiu. Găsesc acolo toată putreziciunea lumii în care trăim. Îmi pun mâna la nas, totul pute oribil, suntem captivii banilor. Iremediabil. De aici pleacă orice mârșăvie națională și internațională. John Perkins, autorul Confesiunilor unui asasin economic, ne ridică vălul de pe ochi – la nivel mondial există vreo 62 de inși care dețin jumătate din  averea populației planetei.

     Mai aproape de noi, unul dintre protagoniștii convorbirilor capturate de ai noștri, un evreu, devoalează întregul  mecanism de imbecilizare mediatică: „Și avem toate aceste conexiuni cu media europeană: Financial Times, WSJ, NY Times, British, conexiuni foarte bune. (…) Știi de Euronews ? Vreau să  fie la Euronews și avem o legătură  directă cu președintele Euronews. Uite, D., el este gata pentru bani, îmi pare rău să o spun, dar  venim din aceeași, pentru bani este gata să facă orice. (…) Cu toată informația, cu tot materialul  care va rula zi de zi povestea, toată media. Euronews este uriaș, toată  Europa. (…). Și media britanică va fi interesată, de asemenea. Avem relații foarte bune acolo. The Guardian, The Times”.

    Întâmplător, oare, Arthur Sulzberger Jr, proprietarul amintitului The New York Times, recunoștea lipsa de echidistanță a ziarului său în  recenta bătălie electorală din SUA, când a susținut-o fățiș pe Hillary Clinton: „În  timp ce reflectam  la rezultatele  de acum, dar și la lunile din urmă, în care am transmis știri și sondaje, ne asumăm scopul de a ne dedica misiunii noastre fundamentale. Această misiune este aceea de a informa despre America și despre întreaga lume cu onestitate, fără teamă și părtinire,  străduindu-ne întotdeauna să înțelegem  și să  reflectăm toate perspectivele politice  și experimentele de viață, în materialele  pe care vi le aducem”. Bla, bla…  rumeguș  american, mi se strepezesc neuronii.

   În replică,  vocea lucidă a redactorului șef de la Columbia Journalism Review,Kyle Pope, răsună ca un rechizitoriu: „A sosit  vremea ca jurnalismul să dea socoteală. Incapacitatea jurnalismului de a înțelege ascensiunea lui Trump din ultimul  an, culminând cu victoria de marți seara stă, fără  dubiu, printre cele mai mari eșecuri ale jurnalismului generației noastre… Pornirea jurnaliștilor,  la început, de a-l ridiculiza pe Trump și pe susținătorii săi, apoi desconsiderarea lor și, în final, susținerea activă și pledoariile înfocate pentru înfrângerea  lui Trump ne-au  dus în situația în care întreaga îndeletnicire a jurnalismului  are nevoie să fie regândită și reclădită”.1

    Dar presa nu dă socoteală  niciodată și „nu poate fi nici bănuită, nici acuzată”, vorba lui Traian Radu Ungureanu. Ea doar socotește zerourile din cecurile încasate ca preț al dezonoarei și deposedării voluntare de imparțialitate, de moralitate ! Și ne mai mirăm, atunci, că gazetele și-au pierdut credibilitatea? Deloc…

   Vasăzică, cineva ne spune direct cum e cu presa asta, autproclamată liberă și integră, bleah !,  cu campaniile declanșate din te miri ce interes. Niște mercenari odioși și ticăloși s-au  adunat în redacțiile media de pretutindeni și de acolo conduc operațiunea de spălare a creierelor celor muIți și ignoranți.  Dar nimic nu e gratis, „Bugetul este în jur de 100.000 de lire sterline pe lună”. „Idiotul util” al societății costă al dracului, are gusturi fine și pretenții cu ghiotura. Idiot, idiot, însă scump, dom´ le, scump ! O prostituată care nu se vinde pe doi lei, dimpotrivă.

   Apoi, dacă nu se poate doar așa, continuă interlocutorii, „Putem să  mergem la autorități în Europa. (…) De exemplu, OLAF. OLAF este foarte puternică și avem o relație de lucru foarte bună. Putem merge la diferite autorități, Europol, Interpol, HMRC, oricare”. Autoritățile astea par a fi un fel de corporații tocmite să încapă în buzunarele nu știu cărui escroc  cu gulere albe. Cum altfel ?, fiindcă „Sunt o grămadă de bani, D. Sunt   o grămadă de bani. Deloc  nu vorbești de cantitate”. Cantități,  nu sume, înțelegeți dară de ce propaganda capitalistă urăște de moarte comunismul  ? Grămezi  de bani, cantități,  naivilor!

   Și de e nevoie, „hai să mergem pe calea politică în Europa. Să ne folosim de prietenii noștri  evrei în Europa…(…) lucrez îndeaproape cu organismul numit «Parlamentul European Evreiesc», Parlament European. Ei sunt așezați în Uniunea Europeană. Orice ușă a oricărui membru al  Parlamentului este deschisă pentru ei. Pot veni imediat cu un dosar  despre oricine și pot naște problema până  la acoperiș”. Îmi este și mai clar azi motivul creării structurilor superstatale de la Bruxelles – centralizarea puterii într-un singur loc, așa încât  coruperea acesteia să fie mai lesnicioasă.  O Europă cu un centru de comandă unic înseamnă eliminarea riscurilor  de nereușită în astfel de acțiuni. Proporțional, crește și onorariul… „Acum cu European… poate ajunge la 150. Deci este undeva între 200 și 300 (n.m. 300.000) de lire sterline pentru bugetul pentru  două luni. Pentru proiect. Dacă  durează două luni și jumătate nu are importanță, nu suntem după ceas. (…). Acum  va trebui să  definitivăm onorariul pentru succes,  cred că în acest caz,  tu să ne spui, trebuie să cădem de acord, cât ai pune pentru fiecare cap ?”

  Capitalism, numele tău e negustorie și șarlatanie ! Crimă ! Individul este transformat în cap, și pe tigva lui birocrații scopiți de omenesc  calculează birurile și dijmele, veniturile și morbiditatea. Ca și recompensele sau gloanțele. Onorariul de succes !

   Proiectul nu-i cine știe ce mare scofală: „Eu voi vorbi oricum cu președintele Euronews să-l pregătesc pentru marea știre, deoarece trebuie să ne  pregătim noi înșine, este nevoie de timp. (…) Și voi vorbi cu prietenii mei din Parlamentul Evreiesc, vor fi pregătiți să deschidă ușa, ușa corectă în Parlament. Avem nevoie de un candidat, un singur tip. Cred că va fi un francez, deoarece el va face tot ce le va cere ei. (…) Putem alege chiar orice tip din Uniunea Europeană. Avem  britanicul nostru, Robert”.

   Ușa corectă… un candidat… orice tip din UE… Tipi din ăia care ne dau nouă lecții de corectitudine politică și ne insultă superior ori de câte ori primsc ordine de la sforarii lor, unși cu mormane de bani.. Adrian Severin ușa aia corectă o fi trebuit s-o  încerce ? Sau le-o fi încurcat vreodată, atrăgându-și răzbunarea cabalei financiare ? Iată de  ce  trimitem parlamentari în capitala Belgiei –  ca să-i folosească geambașii de influență. George Bernard Shaw are dreptate, „Democrația este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernați mai bine decât  merităm”.

   Stenogramele cu pricina sunt cea mai crudă incursiune în măruntaiele monstrului capitalist. La capătul lecturării  lor te simți aidoma unui peștișor înghițit de balenă, o  bucățică de carne ce va sfârși strivită sau asfixiată în burta imensei mamifere. O lume fără speranță, așezată pe grămezi de bani, cantități… la discreția găștii celor 62 de oligarhi.

––––––––––––

1 A se vedea și articolul lui Sever Voinescu  – Jurnalismul în vremea confuziei. Scrisoarea de la „The New York Times” , în Evenimentul zilei din 18 noiembrie 2016