Protestatarii, cioloșizați de data asta,  au năvălit iarăși pe caldarâm, lângă Ateneul Român, la fel de îndârjiți, la fel de revendicativi. Plutește în aer un miros înțepător de pucioasă, de sânge și de revoltă. De anarhie. L-aș ocoli pe Andrei Tarkovski în strădania mea de a desluși gestul lor, dar mi-e imposibil, cuvintele imensului regizor îmi sunt încă vii în minte: „Există libertăți democratice neîndoielnice în Occident, printre  care și faptul că pentru toată  lumea este evidentă monstruoasa criză  spirituală pe care o trăiesc cetățenii liberi. Despre  ce este vorba ? De ce dincolo de libertatea individului, în Occident, conflictul real al omului cu societatea se exprimă într-un mod foarte dur. Cred că  experiența Occidentului stă  mărturie despre  faptul că, bucurându-se de libertate ca de ceva de la sine înțeles, ca de apă de la izm, neplătind niciun ban pentru asta, nefăcând niciun fel de eforturi spirituale în acest sens, omul a ajuns în imposibilitatea de a folosi binecuvântările  acestei libertăți, pentru a-și schimba propria viață cu ceva mai bun.”[1] Fuga necontenită și obsedantă după un trai facil și îndestulător, așadar… Mirajul clipei. A fericirii de-o clipă. Pentru care se tocmesc  proteste, mitinguri, ambuscade stradale. Haosul civil ! „În principiu, poți organiza o mișcare  de masă pentru orice scop ți-ai ales. E de ajuns să dai dovadă de inițiativă și de minimum de efort organizatoric. N-ai nevoie  decât de câteva ore pentru a organiza o demonstrație «spontană»  sau o bătaie cu câteva sute de participanți. Într-o săptămână  poți organiza așa ceva cu câteva zeci de mii. Iar într-o lună poți face să se dezlănțuie o furtună de demonstrații și tulburări. Ați auzit despre răzmerița din F.? Numai cinci la sută dintre participanți erau localnici. Restul venise din toate colțurile țării  în răstimp de trei zile. Desigur, din moment ce mărești scara la care au loc tulburările, trebuie să ridici și statutul social al participanților și totodată nivelul relatărilor presei. Pentru tulburări la care iau parte zeci de mii de oameni, trebuie să pregătești camere de televiziune, dezbateri în Parlament și discuții  cu personalități binecunoscute. Bineînțeles că trebuie să ai și  câțiva scriitori, profesori, preoți și alte persoane îndrăgostite de publicitate și cărora să le placă jocul de-a liderii spirituali. Asta nu-i nicio problemă. Mulți sunt gata să plătească ei,  numai să li se dea atenție.

 – Văd că n-ai o părere prea bună față de astfel de personaje.

– Nivelul intelectual al oricărei mișcări de masă e foarte scăzut. Nivelul conducătorilor unei astfel de mișcări e asemănător nivelului masei: altfel nimeni n-ar putea deveni conducător. Un conducător are nevoie numai de atâta inteligență cât să poată să  se arate la fel de prost ca masa de proști pe care o conduce și să stăpânească arta de a spune prostii părând deștept.”[2] Ce dialog scânteietor, ce radiografie necruțătoare a fenomenului !…

Destui  vor strâmba din nas sau vor azvârli cu pietre în rus, poate și în mine, iar liderii lor spirituali  infiltrați  pe rețelele de socializare se vor întrece în mesaje mobilizator-scatologice. Și vor justifica orice violență, luând exemplul turbulenților parizieni, care i-au cerut demisia lui Emmanuel Macron. Păi în Vest „nu pot exista mari politicieni, deoarece influența pe care o au asupra desfășurării reale a evenimentelor e mică, iar puterea lor, insignifiantă; sunt supuși criticilor, presa îi atacă și încearcă să-i prindă cu orice, iar selecția operează în așa fel  încât cu toții se gândesc mai mult la poziția lor decât la cea a țării.”[3] Da, fiindcă Apusul „și-a impus atâtea restricții  – umanismul, democrația, drepturile omului și așa  mai departe – încât are  mâinile irevocabil legate.”[4] Noroc că au dezlegare la tunurile cu apă, la emisia  de gaze lacrimogene  și la mandatele de arestare pentru barbarii civici, îmbrăcați  uneori în „veste galbene”.

Coborât în caverna Facebook, la noi și aiurea pe mapamond, fiecare cretin are păreri  și opinii, semn că intelectualismul „a devenit un  fenomen de mase acum.”[5] O turmă virtuală, cu behăituri de-un primitivism abject și agrest. Indiscutabil, „societatea contemporană este saturată intelectual. Oamenii obișnuiți pe care intelectualii îi consideră  ignoranți și proști, au capacități intelectuale suficiente pentru a   rezolva toate problemele vieții contemporane. lar dacă e vorba  de înțelegerea acestor probleme, intelectualii nu le sunt în niciun fel superiori. Ba din contră. Intelectualii îi depășesc pe cei care se ocupă cu lucruri practice numai în planul logoreii. Dacă intelectualii i-ar înlocui pe liderii societății noastre, lucrurile ar  merge mult mai rău, pentru că intelectualii nu au niciun fel de  simț al realității și nici bun simț. Pentru ei verbozitatea e mult  mai importantă ca legile reale și tendințele progresului social. Principiul psihologic al intelectualilor este: «Putem organiza  totul cum nu se poate mai bine, însă nu ni se ofera șansa». Adevărul e că pot organiza viața în cel mai bun fel posibil numai în condiții care se dovedesc nerealizabile în practică; și de aceea sunt incapabili de a acționa măcar cât acei conducători pe care îi disprețuiesc. Prezenții lideri acceptă viața așa cum e și de  aceea pot să facă totuși cât de cât. lntelectualii, pe de altă parte,  se simt jigniți pentru că viața nu se află sub controlul lor. Consideră asta nedrept. Sunt periculoși pentru că în aparență sunt   deștepți, iar în realitate sunt niște proști, rafinați de meseria pe care o exercită.”[6]

Însă „nu poți să faci  un elefant  dintr-o mie de șoareci”[7], îmi răspunde  sarcastic un  personaj din cartea lui Zinoviev. „Nu poți, i-o retează altul. Nu poți. Dar de ce să încerci? N-avem nevoie de elefanți. De șoareci avem nevoie. Sau și mai bine, de șobolani. Milioane de șobolani. Vreau să spun șobolani educați și intelectuali.”[8] Cu ifose corporatiste, adaug eu. Cutii de rezonanță ale propagandei multilateral globalizate. Oamenii-robot, noua invenție a haitei de multinaționale care au luat în stăpânire discreționar planeta…

Și toți „șobolanii” ăștia, dacă îi  contrezi, te acuză de nostalgie, tocmai ei, mulți odrasle ale nomenclaturii și securității roșii. Așa că repet aidoma lui Zinoviev: „N-o să mă mai încurc niciodată cu adevărații anticomuniști, care nu se deosebesc de adevărații comuniști decât prin inversarea țintelor răutății și stupidității lor.”[9]

––––––––––––––––––-

[1] Andrei Tarkovski, Sculptând în timp

[2] Alexandr Zinoviev,  Homo Sovieticus

[3] Alexandr Zinoviev, Homo Sovieticus

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Homo Sovieticus