La 1 septembrie, chiar de ziua izbucnirii celui de-al doilea Război Mondial, Simion Gîrlea, din Vităneștii Teleormanului, a împlinit 101 ani. Soarta a făcut în așa fel încât basarabeanul  din Răspopeni, sat aflat lângă Orhei, să stea vreo 6 ani pe front, fără să tragă un glonț măcar. După sfârtecarea României, el a ales să-și părăsească baștina și să  vină în țara-mumă, statul având  grijă să-l repartizeze cântăreț de biserică într-o localitate de care nici n-auzise. Și uite  așa s-a scurs viața  acestui erou, uitat de câțiva ani la Măgura, peste șoseaua ce leagă Alexandria de București. Aici, în casa fiului său, Simion Gîrlea își  caută, prin vraful de hârtii cu însemnări zilnice, trecutul, propria poveste. Memoria îi e încă vie și proaspătă, își amintește, de parcă ar fi fost ieri, cum a  mărșăluit până la Stalingrad,  apoi până la Budapesta  și cum s-a întors acasă cu o strânsură de 20 de soldați scăpați dintr-un raid ucigător al rușilor… Ehe, dar câte n-a îndurat în zilele acelea de infern omul care azi își privește prezentul cu o seninătate în stare să mă înlăcrimeze. La despărțire, îl strâng în brațe și simt că-mi îmbrățișez Patria tremurândă și aproape că mă podidește plânsul.

    Să ne trăiești întru mulți ani, Simion Gîrlea și să ne ierți irosirea într-o amnezie  rușinoasă !