Altă stare de urgență. A doua, poate și ultima, nădăjduiesc. Ordonanțele militare se țin landra, încă un semn că „aplicăm doar ce imităm.”[1] Și nu de azi sau de ieri, ci dintotdeauna. Nație de plagiatori, consecvenți și  zadarnici. Deși nesocotirea îngrădirilor este aspru pedepsită, cohorte  de români ai nimănui sunt duse, de bunăvoie, în Germania. Fermierii nemți s-au trezit că rămân cu sparanghelul necules și au alertat autoritățile de la Berlin. Localnicii arieni se eschivaseră oricum, pretextând cu au dureri rasiale de șale, așa că singura soluție era angajarea forței de muncă din coloniile balcanice. Ordinul a fost transmis pe linie diplomatică la București, fără translator, și  peste noapte, românașii mei lăsați de izbeliște de statul lui Iohannis au luat iarăși  calea băjeniei… Unul a și decedat din pricina bolii la modă, cică, însă sfârșitul sărmanului sclav de tip globalist nu-i va impresiona  pe „eurocrați”.Ce pandemie, ce COVID-19? Nichts! Țara teutonilor trebuia ajutată schnell să-și repornească economia, a noastră  să mai aștepte ! Ei cu  munca și bogăția, noi cu sărăcia endemică și cu insuportabila  carantină. Chiar, când virusul foametei va năvăli în bătătura neaoșă, prăpădiții  contaminați la mațele chiorâinde vor fi din nou klaustrați cu anasâna? Pe cheltuiala cui? Până vom afla răspunsurile, Austria, Franța, Spania, Italia și Anglia  se pregătesc deja să primească batalioane întregi de „căpșunari” cu patalama  dezlegătoare  de la cabinetul jalnicului Ludovic Orban, țuțerul președintelui, noul coronavirus al politicii băștinașe. Păi, cum să-ți disprețuiești concetățenii în asemenea hal, îndeosebi înainte de Paști, strigându-le hain: „Stați acasă, altfel, după sărbători, vor fi înmormântări !” De unde și klaustrofobia multora dintre cei care l-au votat estimp ca năvlegii. Pardon,  klausofobia !

Gestul oficialilor dâmbovițeni nu-i numai înjositor, trădând aceeași mentalitate de lachei ai curților vestice, ci și o compromitere obscenă și cinică a măsurilor dispuse în  regim cazon din martie încoace. Ne-am irosit aiurea câteva săptămâni, iată,  adăstând acasă și spălându-ne de-a proasta pe mâini, de vreme ce migranții cu voie  de la stăpânirea europeană au încălcat orice regulă de distanțare socială. Suntem pe veci tărâmul lucrului de mântuială și al excepției  de la normă. D-aia și rugăciunea în resemnarea absolută: „Să nu dea Dumnezeu cât putem îndura!”

                                                            *

În definitiv, toate statele care și-au arestat la domiciliu popoarele în  lunile de „negură a civilizației”[2] n-au făcut altceva decât să-și ascundă impotența organizatorică în domeniul sănătății publice. De la Washington, Paris, Londra, Roma, Madrid și până la Chișinău s-a văzut că sistemele sanitare sunt la pământ. Culmea,  factura  au plătit-o bieții  contribuabili, iar nu guvernanții, care și-au sacrificat propriile noroade cu o cruzime greu de anticipat altădată. Întâmplările din  urmă i-au convins pe destui, mă gândesc, că soluția  viitorului imediat  este o rețea puternică de spitale publice, iar nu private, cum  susținea adineauri imberbul – inconștient Costache, ex-ministru liberal și un fel de Agamiță Dandanache haștagist, extras cu forcepsul din  anturajul  turcanei bălaie,  laie-bucălaie. Este limpede ca lumina zilei că sistemul românesc de sănătate, aidoma industriei farmaceutice, a devenit o problemă de securitate națională și corecturile se impun  grabnic în redesenarea  proiectului de țară, care e „sublim, dar lipsește cu  desăvârșire”. Altminteri, vom fi consemnați manu militari la ogeac ori de câte ori vreun liliac născocit de băsmuitorii transnaționali va strănuta înspre comunitatea de râme plătitoare de taxe și impozite. Măcar să învățăm ceva din grotesca mascaradă planetară ce anunță noi și noi experimente  dubioase în abia declanșatul război biologic mondial…

                                                            *

Care va fi consecința „sinistrozei” internaționale urzită prin ianuarie? mă întreb cu firească îndreptățire. Se va întări statul, ori companiile cu capital particular vor prelua hegemonic societatea ?  Criza actuală poate fi invocată   de fiecare stat în scopul consolidării rolului conducător  în „cetate”, în condițiile incapacității sistemului privat de a gestiona  o situație critică. Da, fiindcă, vorba lui Charles de Gaulle, „nu se poate face nimic eficient și solid fără o reînnoire a statului(…) căci de aici este necesar să se înceapă.” De aici și de la bătrâna teorie economică  galbraithiană, potrivit căreia, pentru a pune capăt „sărăciei publice” și pentru reglarea periculoaselor dezechilibre în bunăstare,  trebuie folosit „belșugul privat”. Nu de alta,  dar altcumva  nu-i posibilă o distribuție echitabilă a bunăstării în „societatea belșugului” visată de gânditorul nord-american în 1958. Opozanții unei asemenea opinii vor arăta  că instituțiile de stat s-au vădit  anemice, ceea ce le îndreptățește să solicite un transfer de competențe spre sectorul nepublic.

Sau vor câștiga și unii, și alții din oportunitatea fabricată pe neanunțate, împărțindu-și frățește prada planificată? Deh, corb la corb nu-și scoate ochii…

                                                            *

Tare mult mi-aș dori să descopăr ce se pitește sub boicotul SUA îndreptat împotriva Organizației Mondiale a Sănătății, deoarece  pretextul  intervențiilor pro-China ale purtătorilor de discursuri ai acesteia nu-i îndestulător. (În ciuda gestului Administrației Trump, Bill Gates continuă  să aloce fonduri uriașe organizației înțesată de lefegiii săi și numai dracu’ e în stare să dezlege  ițele încâlcitei afaceri…) O fi cumva preambulul viitoarei înfruntări sino-americane? Întrucât, deocamdată, voci tot mai autorizate ale yankeilor îi acuză pe asiatici că ar fi regizat  filmul horror  difuzat gratis  pe ditamai mapamondul. Ori hoțul strigă hoțul?

                                                            *

Recent, procurorii anticorupție  din bulevardul Știrbei  au prins cu rața-n gură câțiva contagioși  penal. Încerc să  reconstitui acțiunea incoruptibililor în contextul prohibitiv al stării de urgență… Vasăzică, mituitorul vine la parchet și se autodenunță. Se „capcanează” bancnotele și se organizează flagrantul (sic!) , nu înainte  de a fi testați protagoniștii scenetei judiciare – ăla care dă și ăla care încasează șpaga, nu? Dacă or fi asimptomatici? Iar de rezultatele sunt pozitive, bănuiesc că mușteriii  se cară escortați la carantină, înfăptuirea scenariului fiind amânată până la vindecarea pacienților. În cazul unui rezultat negativ, cei doi ar trebui să se întâlnească în condițiile  prescrise restrictiv, adică nu mai mult de trei persoane, cu „botniță”  și  cu mănuși,  bașca regula distanței sociale… Dar dacă banii or fi murdari și or purta microbul SARS-CoV-2 ? Ehe, nu-i tocma’ simplu să duci acum o luptă corp  la corp cu corupția… Oricum, bag seama că de coronavirus se și scapă, pe când de brațul lung și imunizant al Justiției  autohtone, nu prea!

–––––––––––––-

[1] Alice Voinescu, Jurnal

[2] Ibidem