Simplificând lucrurile, vulgarizându-le chiar, capitalismul a fost sugrumat în România comunistă cu un articol din Codul penal. Ei, bine, textul respectiv avea numărul 295 și incrimina specula. Legiuitorul purpuriu a asasinat vechiul regim cu această normă, în temeiul căreia se pedepseau cu închisoare de la 6 luni la 5 ani următoarele fapte:

„a) cumpărarea în scop de revânzare a produselor industriale sau agricole care potrivit dispoziţiilor legale nu pot face obiectul comerţului particular;

b) cumpărarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revânzării, dacă ceea ce ar rezulta din prelucrare nu poate face, potrivit dispoziţiilor legale, obiectul comerţului particular;

c) exercitarea comerţului fără autorizaţie, ca îndeletnicire;

d) darea de bani cu dobândă ca îndeletnicire sau cu dobândă mai mare decât cea legală, precum şi primirea de dobândă la dobândă.”

Nu întâmplător, imediat după fuga și împușcarea „dictatorului”,  forțele revoluționare au abrogat dispoziția  penală cu pricina și românii s-au dedat bișniței cu  fel de fel de mărfuri,  ba din țară, ba din afară. Multe dintre averile potentaților de azi își au originea în negustoriile la negru din anii postdecembriști. Și  tot ce le fusese interzis până în  1989 le era permis acum, cu atât mai mult cu cât  evaziunea fiscală nu  căpătase vreun contur normativ. Bișnițarii și speculanții  de ieri deveneau  dintr-odată stâlpii noii  societăți, reperele ei întru onorabilitate… S-au adunat bogății uriașe într-o perioadă  extrem de  scurtă, s-a pecetluit pe termen lung o anumită ierarhie socială,  financiară și politică.

În cea mai  recentă carte, Dinu Săraru povestește cu farmecu-i neîntrecut o istorioară  din acele vremi de sminteală colectivă. Așadar, prin anii ’90, Octavian Mitu, care în studenție făcuse comerț cu  casete și ajunsese un prosper om de afaceri,  deputat și patron de trust mediatic, începuse să umble „cu patru și cu cinci, și cu șase bodyguarzi, câte trei  într-o mașină, înainte, și mai veneau alți trei după el, în altă mașină, și nu-l amenința nimeni, vorba aia, fiindcă cine era Mitu ? Nimeni! Umbla și cu elicopterul, a fost ceva extraordinar.  Avea un fel  de frate, un frate de cruce, un prieten la Târgu-Jiu, care era doctor ginecolog și care era cunoscut ca doctorul Fofo, și doctorul Fofo a făcut o firmă – «Fofo Internațional» – și la intrarea în Târgu-Jiu  avea o reclamă mare care anunța firma «Fofo Internațional» care se ocupa de recoltarea și pregătirea pentru export a ciupercilor de pădure; era în perioada războiului fratricid din Iugoslavia,  care ocupa locul întâi în Europa în comerțul cu fructe de pădure, și când s-a terminat războiul, comerțul acesta a căzut în România, și  negustorii de fructe de pădure au cam pierdut tot ce câștigaseră.  (…) Și  era o firma grozavă, de culegători  de ciuperci și de alte fructe de pădure. A dezvoltat-o, dar când s-a încheiat războiul în Iugoslavia, sârbii ăștia care erau vestiți în Europa,  culegători de fructe de pădure, s-au întors la ocupația lor tradițională.  Dar până atunci Fofo a dezvoltat foarte tare această industrie și s-a trezit foarte bogat, a lăsat cabinetul și meseria de medic. Era prieten cu Mitu. Și-a făcut ziua de naștere într-o poiană aproape de Târgu-Jiu, cu zeci de invitați, cu mese în aer liber, cu lăutari, cu  mâncăruri alese, cu sticle de whisky și vinuri vestite, cu nu mai știu ce,  și l-a invitat și pe prietenul lui de la București, care avea presa de scandal în mână, și ăsta a venit cu elicopterul, ca să le arate la toți cât de puternici sunt ei. Ăștia erau la masă așteptau să vină, la oră fixă, de la București elicopterul și a venit ăsta cu elicopterul peste măguri și peste dealuri, însă nimeni nu s-a gândit ce poate să facă un elicopter când aterizează! Și le-a dărâmat toate mesele și le-a răsturnat toate sticlele, toate sarmalele, totul a fost făcut praf ! Când a  coborât Mitu ca marele capitalist era un dezastru general, de ziua lui Fofo, și râdeam cu ei amândoi, fiindcă ei își aminteau cu umor, aveau umor amândoi, de isprava asta. Așa am început noi cu  paza, cu paza furtului. Să știți că niciun om cinstit nu-și păzește  casa pe care o moștenește, pentru că nu o are din furat, ca hoț, toată lumea știe că este a lui tat-su, a lui mă-sa, a lui… La noi, asta e: dacă tu ai început furând, tu știi cel mai bine ce înseamnă să vină hoții!”[1]

Scena este memorabilă și poate fi oricând  o secvență hollywoodiană de film premiat  cu Oscar !  Pe de altă parte,  dincolo de hazul trist  al întâmplării,  unul à la Kusturica, rămâne gustul amar al capitalismului de aici și de aiurea.  Căci totul se reduce la o speculă legalizată – cu produse, cu bani, cu acțiuni, cu armament, cu locuri de muncă, cu sentimente, cu știri, cu legi,  cu organe, cu vieți omenești… Iar cei care se îndeletnicesc cu așa ceva nu mai sunt speculanți, ci speculatori și modele de succes ale comunităților  pe care le… speculează fără scrupule. Statul a devenit „o mare ficțiune, prin  intermediul căreia toți se străduiesc să trăiască pe  cheltuiala tuturor”[2], iar  muritorii de rând trebuie „să știe că nu există  alte soluții pentru ei, decât răbdare și resemnare.”[3]

–––––––––––––––––––––––-

[1] Dinu Săraru, Jurnalul unui personaj controversat: rememorări provocate de Vartan Arachelian, Editura RAO, 2019

[2] Frédéric Bastiat, economist, jurnalist și om politic francez, reprezentant important al  liberalismului.

[3] Jean Casimir-Périer, președintele Franței (27.06.1894 – 16.01.1895, când a demisionat)