Plec din București în plină iarnă, deși au înflorit corcodușii. Natura și-a scos din cuferele de omăt horbotele imaculate și s-a gătit ca pentru ultimul bal hibernal. Dincolo de Valea Oltului, primăvara dansează sfios pe câmpurile scăldate în soare și pe crestele înzăpezite ale munților. Priveliștea îți taie răsuflarea, iar închipuirea desenează pe cerul  de-un albastru renăscut povești  năzdrăvane.

Ajung în Țara Moților, la Vața, și de acolo dau o fugă la Țebea, la unul dintre altarele românismului neprihănit. Gorunul lui Horea, retezat de vremelnicie, umple zarea  legată în tricolorul roș-galben și albastru. Același copac, sădit de Avram Iancu, mă privește falnic din înalturi și parcă îmi poruncește să nu-mi uit vreodată Patria. Apoi îmi șoptește că niște neisprăviți l-au ars în decembrie 1989 pe frățiorul său mai mic plantat de Nicolae Ceaușescu; în schimb, locul a fost spurcat de însămânțătorul de vrajbă Traian Băsescu, în beția lui  sulfuros-demagogică. Mă închin la rădăcina crucilor eroilor  din cele două războaie și o iau înspre Casa memorială Crișan și  mănăstirea cu același nume.  E atâta liniște în jurul colibei din bârne  de lemn, încât  ai senzația că  trăiești un alt început de lume, poate mai bună și mai dreaptă… Mirosul de lumânare aprinsă adie purificator peste colnicele între care lăcașul Domnului ne aduce aminte că suntem bieți muritori. Zăbovesc nițel și la Biserica Franciscană, lăcaș impunător, dar lăsat de izbeliște în anii ’70, când preotul s-a spânzurat aici, deși destui șușotesc că Securitatea  l-ar fi ajutat să se sinucidă…

La Brad, la Muzeul Aurului, îmi răsfăț ochiul cu florile din adâncul pământului și mă abandonez vrăjit istorioarelor depănate de un primar destoinic și cu har, Florin Cazacu, un român pe care l-aș dori multiplicat în România decerebrată de acum. În fața  nestematelor scoase din subteranele Zarandului și nu numai, un gând mă cuprinde sfredelitor: dacă munții noștri încă aur poartă, de ce noi continuăm să cerșim din poartă în poartă ? Dumnezeule, dacă Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu, dimpreună cu toți moții aceia vrednici  și martiri, ar reînvia  în vremurile acestea nemernice, sigur ar porni iarăși lupta împotriva cotropitorilor  de azi. Dacă… Timpuri minore și umilitoare, cu ticăloși în fruntea trebilor dinlăuntru, mama lor de trădători de neam !