Hotelul Athénée Palace Hilton. Sfârșit de toamnă posacă. Zumzetul sindrofiilor cu ștaif occidental. Cercetez cu defect profesional figurile celor din jur. Nu sunt în apele mele, mai ales că în mulțime îl zăresc  și pe ambasadorul Hans Klemm, individul care a făcut atâta rău României. Îmi stăpânesc anevoie furia. De undeva, de departe, răzbate un parfum de struguri pistosiți la teascul poetului Ion Pillat, devin melancolic… „Bună seara, sunt Alina Matei de la JURIDICE.ro!” mă trezește la realitate o tânără. Mă prezint și eu, cam încurcat. „Vă felicit pentru Toamnele Cosașului Radu, continuă dezinvolt interlocutoarea de ocazie, excepțională  postare ! M-ați inspirat și o să-i fac și eu o  surpriză  maestrului Ion Cristoiu de ziua sa de naștere”. Bâigui ceva, de complezență. „Chiar,  nu vreți să realizăm împreună un interviu ?” mă pomenesc întrebat abrupt. De ce nu ? îi răspund cu un firesc  dezaramant. Ce a ieșit, citiți mai  departe…

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule avocat Marian Nazat pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Preferați în scrisul dumneavoastră să nu vă faceți că nu vedeți adevărul, din contră, îl scoateți la lumină insistând pe întunericul lui. Vă dați seama că e ca și cum i-ați pune cititorului un neon în ochi?

Marian Nazat: Chiar neon? La imaginea asta nu m-am gândit niciodată.Și zău că nu-mi place lumina de neon, deși de ea am parte în toate sălile de judecată… O fi cumva răzbunarea cititorilor cărora, susțineți dumneavoastră,  le pun în ochi, ca o lumină de neon, scrierile mele ? Aflarea adevărului, ca  să vă răspund la întrebare, este un principiu fundamental al procesului penal de la noi și nu uitați că eu am fost  zece ani procuror, iar de vreo douăzeci și doi  sunt avocat, perioadă în care termenul cu pricina mi-a configurat  personalitatea, m-a deformat. Ce vreți, fiecare profesie cu boala și bolnavii ei! Pe de altă parte, nu pricep cum poți să scrii ascunzând ori mutilând  adevărul? De aceea,  cred numai în puterea scrisului care tulbură, care împrăștie bezna din jur  și care te ajută să-ți  deslușești propria existență. Scrisul-flacără !

Alina Matei: Pare că sunteți mutat „în scris”, așa cum alții se mută în Germania, Australia. Întrebarea firească ar fi de ce nu v-ați ales o țară normală în fapte, nu vorbe, dar nu asta e întrebarea care mă roade, ci cum de toată România pare mutată în scrisul dumneavoastră?

Marian Nazat: La naștere nu ne alegem țara, ci ea ne alege pe noi. Mai târziu, da, dar  nu eu ! M-a speriat întotdeauna gândul că destinul m-ar surghiuni în altă țară, în altă limbă ! Mi se pare înspăimântător să ți se taie rădăcinile  și să fii nevoit să orbecăiești așa, invalid, printre străini. Singur și torturat  de amintiri,  de nostalgia  vetrei părăsite. Am ales să rămân român, altfel m-aș fi ratat! Oricât ar fi de anormală România, locul meu este aici, urăsc statutul de pribeag. Pe de altă parte, spuneți-mi o țară normală  și vă promit că mă voi stabili acolo! Măcar anormalitatea românească mi-e  cunoscută, m-am obișnuit  cu ea, mi-ar  fi tare greu să o iau de la început altundeva. Dacă România  pare mutată toată în scrisul meu, înseamnă că n-am trăit degeaba 58 de ani. „Simț enorm și văz monstruos”, domnișoară,  când  e  vorba despre ai mei și  de aici senzația la care vă referiți.

Alina Matei: Dacă în filmul serial Games of Trones, regizorul ne tot amintește că „Vine iarna!”, supremul răului cel mai rău, în scrisul dumneavoastră Iarna a venit de ceva vreme. Iarna din scrisul dumneavoastră nu e despre zăpădică, sănii și ciocolată caldă la gura sobei. Ce a rămas de căruță/sanie: renii, Moșul sau biciul (aș fi preferat gârbaci, dar mi-e că se fascinează Freddy Gârbaci )?

Marian Nazat: Vă dezamăgesc, n-am  văzut filmul respectiv, așa cum de trei decenii n-am văzut  niciun  film, niciunul! În scrisul meu există și primăvară, și vară, și  toamnă, nu numai iarnă! Anotimpurile toate se rânduiesc calme și nevricoase, mute și zgomotoase, terne și spectaculoase, monocolore și muticolore în paginile cărților mele. Viforul unora dintre pagini nu anulează dogoarea altora, la fel cum viața alternează bucuria și necazul, izbânda  și înfrângerea. De căruță/sanie  a rămas aleanul copilăriei mele de basm,  inocența aceea pierdută pe veci…

Alina Matei: Nu știu dacă scrisul pentru dumneavoastră este o descărcare a nervilor ca un fel de supapă nervoasă, dar în mod cert efectul pentru cititor este că duzina de sentimente care se revarsă nu ca apa pe Dunăre, ci ca o ploaie caldă de toamnă, îl îmboldește să facă ceva, dar uneori nu știe ce. Cărui punct cardinal să întoarcă spatele? 

Marian Nazat:  Vasăzică vă contraziceți, recunoașteți că scrisul meu   este și-o ploaie caldă   de toamnă, nu doar  ger și viscol ! Cititorul nu trebuie să facă ceva anume după ce citește o carte, ci s-o înceapă pe următoarea. O carte bună este cea care te umanizează și te locuiește în timp, care  te ajută să te înțelegi mai bine, care îți  deschide uși nici măcar observate până atunci… Cartea e aripa care te înalță, ca singurul zbor posibil al omului  înzestrat cu spirit. Așa că întoarceți  spatele punctului cardinal ce vă indică ignoranța, lenea intelectuală!

Alina Matei: Actele scrise pe care le depuneți pentru citire/înțelegere procurorilor, judecătorilor aduc cu ele, oare, undeva, într-un colțișor, și scrisul din cărțile dumneavoastră? Mintea lor comută atunci când citesc ”să admiteți recursul…”, de exemplu cu o referire în treacăt din Cartea ieruncilor la faptul că unul dintre magistrații participanți la concursul pentru numirea în funcție a unor inspectori judiciari, luase la specializarea drept procesual penal, micuța notă de 0,62. Ca în principiul accesorium sequitur principale, fără a minimiza deloc scrisul dumneavoastră.

Marian Nazat: Actele de care pomeniți au stilul sec, precis și riguros al oricărei cereri,  plângeri, concluzii sau motive de apel, în geometria juridică a codurilor penale. Ele nu sunt nici romane, nici nuvele și nici măcar eseuri, din fericire ! Magistrații  care îmi citesc cărțile sunt împărțiți, bănuiesc, în două categorii: unii mă simpatizează, alții, dimpotrivă, mă antipatizează. Cât o conta o astfel de diviziune empatică în  soluțiile  pronunțate în dosarele în care asigur asistență juridică, habar n-am ! Magistrații sunt, totuși, oameni și nimic din ce-i omenesc nu le este străin și lor.

Alina Matei: Am citit în Cronica unei execuții publice (http://mariannazat.ro/cronica-unei-executii-publice/)   fragmente din motivarea condamnării domnului Dragnea.

„Or, dacă inculpata a susţinut că a avut printre temele de discuţii şi pe cele referitoare la buget, confirmate de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu care, după precizările sale, s-ar fi purtat doar în prezenţa martorei Magheru şi secretarului judeţului, de ce nu ar fi credibilă susţinerea inculpatei Alesu Floarea că ar fi discutat despre situaţia celor două angajate doar cu Liviu Nicolae Dragnea?”

„Or, dacă cu inculpata Stoica Anisa Niculina a purtat o discuţie într-un spaţiu aglomerat, după şedinţa biroului permanent, legată de angajarea acesteia, de ce nu ar fi credibilă și susţinerea inculpatei Alesu Floarea potrivit căreia ar fi avut o discuţie pe holul de la ieşirea din sala de şedinţă a Consiliului Judeţean, înainte de începerea conferinţei de presă, referitoare la rezolvarea situaţiei celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa?”

Nu mă hotărăsc, cuvintele astea sunt suflet tulburat sau doar aghesmuite? Noi vom muri, dar acestea, din păcate, sunt nemuritoare…

Marian Nazat: Niciuna, nici alta, ele sunt citate dintr-o hotărâre  judecătorească. Avocatul nu e popă ori țârcovnic să umble cu aghiasma mică ori mare. Comentariile sunt de prisos.

Alina Matei: Ca un împătimit al fotbalului, o să vă rog o paralelă între bara din fotbal și bara avocaților? Poate spune avocatul: „Of, a fost aproape să câștig procesul, dar din păcate, ca-n fotbal, doar bară, nu gol”?

Marian Nazat:  Bine că nu m-ați rugat să vă vorbesc  despre bara din cabaret! Bara, în fotbal, este când ghinion (pentru atacant), când noroc (pentru portar). „Bara avocaților” este bariera artificială din sala de judecată, menținută, din păcate si azi, în ciuda discursurilor sforăitoare despre egalitatea de arme între apărare și acuzare. Uu avocat, atunci când pierde  un proces, poate zice orice, important este să fie sincer și loial cu el însuși, cu propria-i  conștiință profesională. Dacă se minte pe sine, înseamnă că are o problemă de caracter! Apropo, în fotbal microbiștii  au o vorbă la care e bine să meditați: „Câteodată, o bară e mai frumoasă decât un gol”…

Alina Matei: Când vedeți ce se întâmplă în justiție, unde evadează cristalul gândului dumneavoastră, unde se duce?

Marian Nazat:  În neant! Atunci când  ideea de justiție este luată în șuturi și când prezumția de nevinovăție  agonizează, desigur. Dezamăgit  și umilit,  deopotrivă, de parcă aș fi eu însumi violat, mă retrag în universul  cărților și încerc să înțeleg, să uit, să iert… Nu mă  întrebați  și dacă reușesc…

Alina Matei: Dumneavoastră sunteți autorul cărții Prizonier în „câmpul tactic”, iar eu autoarea interviului în care lefegiul SRI, așa cum îl numiți, a inventat această expresie. Cum s-ar putea transforma această nenorocire într-o oportunitate/șansa de schimbare?

Marian Nazat:  Pesemne că am trecut amândoi prin aceeași dumbravă deloc minunată, însă sigur pe culoare diferite… Nenorocirile foarte arar se transformă în… norociri. Sistemul a învățat ceva din defecțiunile devoalate în ultimii ani și își va lua măsuri suplimentare de precauție. În rest, nicio schimbare de fond, orice putere politică are nevoie să-și subordoneze Justiția și Serviciile Secrete pentru a guverna omul-turmă în „vremea internetului, a digitalizării și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu poartă cască sau cizme. În schimb, trăim într-o societate a controlului: faptul că putem fi ascultați în permanență, faptul că se strâng date despre noi etc.” N-am zis-o eu, ci un filosof francez celebru – Michel Onfray.

Alina Matei: În cartea Suflet în exil, vedeți luminița de la capătul tunelului: competența și corectitudinea. Hm… Atunci n-ar fi trebuit să se cheme cartea Suflet în excel…?

Marian Nazat: Mărturisesc că nu știu ce înseamnă excel. Dicționarul explicativ al limbii române nu-l cuprinde. Competența mea ține și ea cât întinsoarea graiului neamului de clăcași oropsiți din care mă trag, restul e barbarie…

Alina Matei: Nu mi vă imaginez oprindu-vă, ci din contră. Pentru că stăruința poate mai ușor mișca munții din loc, decât credința, ca să-l citez și eu pe  Jack London.

Marian Nazat:  Nici eu! Cum să mă opresc?Abia  am început !   După ce te-ai mutat în scris, cum să  pleci de acolo? Este  menirea  mea de a ființa, de a mă desăvârși ca om! Nu concep o lume fără cărțile scrise sau citite! De altfel, singurul meu regret sunt cărțile nescrise și necitite încă !

Alina Matei: Când ați fost ultima oară la Liceul „Traian” din Drobeta Turnu-Severin de care vorbiți în Lumea de azi?

Marian Nazat: Liceul „Traian”  din Drobeta Turnu Severin ??!! Niciodată. Vedeți ce pocinog iese dacă citiți pe sărite! Eu am urmat cursurile Liceului „Unirea” din Turnu Măgurele! Dar nu sunteți singura care confundă Turnu Măgurele cuTurnu Severin… În Lumea de azi am un interviu cu fostul meu diriginte, Dumitru Vasile-Delceanu, și de aici, probabil, încurcătura. Liceul severinean este legat de Ion Biberi, autorul unei culegeri formidabile  de interviuri, intitulată Lumea de mâine, căreia îi aloc un spațiu generos în Prizonier în „câmpul tactic”.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii Juridice.ro.

Marian Nazat: Citiți ! Citiți ! Citiți ! Opuneți-vă cu toate mijloacele procesului de cretinizare la care suntem supuși cu toții ! Iar  cartea este arma cea mai eficientă în această luptă crâncenă și inegală!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Marian Nazat:  Eu vă mulțumesc pentru prilejul oferit de a pune neonul și în ochii cititorilor dumneavoastră!

P.S. Interviul a apărut pe site-ul JURIDICE.ro în ziua de 27 noiembrie 2019.

https://www.juridice.ro/665930/marian-nazat-si-magistratii-sunt-oameni-nimic-din-ce-este-omenesc-nu-le-e-strain.html.