În anul abia pornit, România împlinește un secol de existență și mă tot întreb ce a reprezentat suta asta de ani pentru noi… 1918-2018 este, în fapt, centenarul  descreșterii noastre, fiindcă de la o Românie Mare am ajuns la o Românie  tot mai mică.

Un veac zguduit de două războaie mondiale și tot atâtea cutremure naționale, de  o rebeliune legionară, o insurecție armată și o revoluție  anticomunistă…

Un veac în care ne-am alungat regele și ne-am împușcat președintele, ne-am asasinat un premier și o droaie de cărturari, iar pe alți câțiva i-am azvârlit în pușcărie, dimpreună cu guvernele lor…

Un veac  în care  intelighenția a fost trimisă în taberele de reeducare  de la Periprava,  Salcia, Pitești, Jilava, Sighet…

Un veac în care lozinca „prin noi înșine” a însemnat o minciună sfruntată, una dintre multele, din nefericire…

Un veac al manipulărilor sinistre, pe placul ocupanților nimeriți aici…

Un veac în care am schimbat cu smintită exaltare propagandistică jugul german cu cel sovietic, iar mai nou, cu cel american…

Un veac în care, jumătate,  l-am trăit sub dictaturi omagiate și regretate apoi…

Un veac în care am experimentat ba socialismul multilateral  dezvoltat, ba globalismul multilateral deșănțat…

Un veac al marilor deziluzii și diversiuni, urzite în laboratoarele serviciilor  de dezinformare…

Un veac al  compromiterii tuturor regimurilor politice – monarhist, comunist și capitalist…

Un veac al ratării democrației mono și  pluripartitiste…

Un veac în care, cu puține excepții, cultura a reprezentat un reflex al puterii de stat…

Un veac în care cetățeanul român a trecut de la tripla calitate de proprietar-producător-beneficiar   la cea de pribeag prin lumea largă, gonit de sărăcia preazilnicului coș de acasă…

Un veac în care coloana infinită a neamului moldo-valah s-a ridicat pe filozofia ancestrală „adă și na” și pe delațiuni…

Un veac în care patriotismul a devenit o noțiune hulită, iar  istoria, o revistă bulevardieră…

Un veac în care, totuși, am reușit să ne păstrăm tradițiile, sufletul încă nestins,  ceea ce înseamnă că n-am pierit…

Mă opresc aici, încolțit de o presimțire spăimoasă:  ciuntirea României mume, la ucazul înaltelor porți,  autonomia regională fiind pretextul viitoarei Românii mici..