MOTTO:

    „Democrația  deturnată (reprezentativă)

  este varianta teatrală  a opresiunii.”

Mihai Șerban[1]

 

     S-a consumat, în cel mai suspect anonimat, primul tur al campaniei electorale prezidențiale, un fel de blat pus la cale de „Cooperativa” fotbalului autohton de odinioară. O campanie în care eroi au fost asasinul Dincă, pedofilul olandez, fie-i țărâna ușoară!, și zecile de minori  dispăruți de acasă sau maltratați… Seară de seară, specialiștii în violuri și crime s-au năpustit în studiourile jalnicelor noastre televiziuni pentru a-și da cu părerea despre ceea ce, pretind sforarii media,  ar cere opinia publică. Și în loc să-i vedem pe alde  Iohannis, Dăncilă, Barna și câți ca ei prezentându-și platformele  propagandistice, ne-am trezit urzind scenarii criminalistice și încropind rudimentare opinii criminologice. Orice altceva, mai puțin dezbateri electorale, să nu observăm cumva monumentala găunoșenie a sibianului, candidatul exemplar la  încă cinci ani de belfereală cotrocenistă. Apucături de țațe și de cațe înadins prelucrate, semn că, vorba șugubățului Vili Oaie, șeful Partidei Romilor din județul Ilfov, „avem de-a face cu un haos controlat.”[1]

Regizorii din umbră ai sinistrei mascarade au mai născocit,  întru mimarea suspansului, și căderea guvernului, episod realizat cu ajutorul figuranților din parlament, folosiți acum în rolul trădătorilor. Sub privirile  umede ale turcanelor, noua putere s-a înfipt în jilțurile trecătoare în răcnetele afonului „Sică Mandolină”, moștenitorul de sânge politic dâmbovițean al Vioricăi. Nici n-a ajuns bine la Palatul Victoria, că menestrelul răsucit cu cheia din Deal a și sughițat cu năduf patriotic: „Aștept să fac febră musculară  de la semnat demiteri. Să terminăm cu pilăraia și nu nepotismul!” Ura ! Ura! Trăiască ura ! Urmarea e previzibilă, piesa  se repetă de vreo trei decenii  – scormonirea fișetelor foștilor, demascarea abuzurilor și fărădelegilor acestora, linșarea lor mediatică și târârea la ore de maximă audiență pe la parchete… Norodul dorește sânge, nu așa ne-au învățat părerologii-scamatori și dascălii în diversiune ? Manipulabili și manipulați de ni s-a dus vestea, am înghițit  cu toptanul scabroasa farsă, mințindu-ne naiv că suntem actorii jocului democratic. „Soarta României este în mâinile românilor, haideți cu toții la vot!” i-am auzit pe crainicii-saltimbanci asurzindu-ne teleaudibil. Și tonele de gargară, cu alegătorii „care sunt ocrotitorii supremi ai democrației, cei fără de care tirania (n.m. comunismul la noi), oricare dintre cele care există în lume, și sunt atâtea, ar fi putut  lua în stăpânire patria care ne-a dat ființă!”[2], bla-bla-bla… Cu toate astea, deși anticipasem un absenteism urcător precum săgeata[3], românii s-au prezentat la urnele inutilității, într-o atmosferă amintind oarecum de proza lusitanului: „Exact la fel cum, cuprinși de entuziasm profesional  și de nerăbdare informativă, fac deja jurnaliștii din presa scrisă, de la radio și de la televiziune, alergând dintr-o parte în alta, punând reportofoane și microfoane în fața oamenilor, întrebând Ce v-a făcut să  ieșiți din casă la ora patru ca să vă duceți să votați, nu vi se pare incredibil că toată lumea a ieșit pe stradă în același timp, auzind răspunsuri seci sau agresive cum ar fi Pentru că era ora la care mă hotărâsem să ies, Suntem cetățeni liberi, intrăm  și ieșim când avem chef, nu trebuie să dăm explicații nimănui despre motivele actelor noastre, Cât vă plătesc ca să puneți întrebări  stupide, Pe cine interesează ora la care ies sau nu ies din casă, În ce lege scrie că am obligația să răspund la întrebare, Vorbesc doar în prezența avocatului meu. Au fost și persoane bine-crescute care au  răspuns fără acreala arțăgoasă a exemplelor pe care tocmai le-am dat, dar nici măcar aceștia nu au putut să satisfacă devoratoarea curiozitate jurnalistică, se limitau să ridice din umeri și să spună, Am cel mai mare respect pentru munca dumneavoastră  și nimic nu mi-ar face mai mare plăcere decât să vă ajut să publicați o știre bună, din nefericire pot să spun doar că m-am uitat la ceas, am văzut că era ora patru și am spus familiei, Haideți, acum sau niciodată, Acum sau niciodată de ce, Ei, aici e nodul chestiunii, așa mi-a ieșit fraza”[4]

Sigur, ora patru n-a venit, tinerii frumoși și liberi n-au mai catadicsit să ia cu asalt secțiile de votare ca altădată. Oricum,  o jumătate și un picuț din electorat (53 la sută) a stat pe margine și a privit indiferentă la gâlceava anostă din jur. De ce s-ar băga,  destinul României se hotărăște aiurea, nu la București, cât să ne mai furăm singuri căciula?! Nouă ne-au rămas doar firimiturile de suveranitate și independență și alea prefăcute în laboratoarele  de spălare a creierului și livrate mediatic ca breaking news. Da, căci „dictatura mentală exersată de mass media are ca obiect crearea consensului generalizat al opiniei și al echivocului în locul rațiunii. Ca să simplificăm acest fenomen în plină expansiune, care, dacă nu va fi anihilat în scurt timp, va deveni partea nevăzută a dictaturii: trebuie să știm că gândirea inoculată de elită prin mass media și toate sectoarele acesteia – filmele, televiziunea, muzica, literatura, manualele școlare… – este menită să reformeze în integralitate gândirea colectivă, pentru ca, apoi, să fie reciclată în folosul elitei. Procesul de transformare mentală este de o agresivitate  extremă. Din acest motiv nu se ezită deloc când vine vorba de   stigmatizarea persoanelor sau a grupurilor care nu se supun în  mod natural matricei dominante. Dacă cineva ridică dubii în privința curentului dominant de gândire, este imediat pedepsit și redus la tăcere prin folosirea terorismului intelectual, înlesnit de creațiile lingvistice de genul: complotist, conspiraționist, obscurantist, intolerant, retrograd, rasist, antisemit… etc.(…) Mass media constituie cele mai puternice arme din toate timpurile! Un glonț la ceafă te omoară pe loc și, pe undeva, ai scăpat definitiv de suferință; în schimb, manipularea subliminală exercitată de elită prin mass media, mai ales prin intermediul televizorului, te transformă într-o  singură generație într-o legumă incapabilă să mai discearnă diferența dintre bine și rău!”[5]

Printr-o astfel de manevră premeditată perfid s-a ajuns la transformarea diasporei  din  cobaiul pefect al malversațiunilor electorale în  regina scrutinului, cu cele trei zile acordate pentru exprimarea votului. Contrar caporalilor recentei corectitudini politice,  mă hazardez să susțin că, după ce părăsește țara natală, un cetățean n-are căderea să se mai exprime electoral  cu privire la rânduielile lăsate acasă. În definitiv, sufragiul electoral are menirea de a configura și reconfigura harta politico-instituțională, centrală ori locală, dintr-un spațiu precis delimitat. Or, atunci când votează, alegătorul își dorește să conserve sau să schimbe rânduielile respective, astfel încât condițiile sale de viață – incluzând aici munca, sănătatea, cultura etc – să fie mai bune. De aceea,  nu înțeleg de ce un expat decide prin vot configurația politică din  țara în care  nu mai trăiește. Zău că nu pricep, orice mi-ați zice ! Românul plecat în Spania, de pildă, e interesat ca acolo să fie menținute sau înlăturate partide, legi, decizii prin scrutinul popular, fiindcă legăturile sale sunt cu statul de adopție, iar nu cu statul român. De vreme ce migrația a devenit un fenomen încurajat și acceptat în lume, e timpul ca omenirea să  se lepede și de ipocrizia ce permite unui ins plecat din vatra de baștină de zeci de ani, adesea, să influențeze prin vot ordinea politico-statală din patria de origine. Nu că e stupid ?

Numai că subiectul cu pricina nu încape deocamdată pe agenda publică, nu-i încă o prioritate, omenirea are alte urgențe. La București, turul întâi s-a sfârșit, la capătul unui sinistru simulacru de campanie electorală, în care s-a simțit strident și astupător „halena serviciilor”, ca să-l citez iarăși pe memorabilul Vili Oaie[6]. Câștigătorii, adică cei doi finaliști, mulțumesc românilor care au ieșit din casă și i-au votat, apreciind înaltul lor simț civic… „Vrăjeală !” cum s-a exprimat recent Dan Petrescu[7], antrenorul clujenilor ceferiști. Democrația ca vrăjeală, ce cumplită dezamăgire la împlinirea a trei decenii postcomuniste…

–––––––––––––––––––

[1] În materialul „Jilava, votul ultimelor speranțe. Președinții României văzuți din ulița mea”, realizat de Mihnea-Petru Pârvu și publicat în Evenimentul zilei din 11.11.2019.

[2] José Saramago, Eseu despre luciditate

[3] Ibidem

[4] Ibidem

 [5] Mihai Șerban, Manifest. Cartea neagră a României

[6] În materialul „Jilava,  votul ultimelor speranțe. Președinții României văzuți din ulița mea”, realizat de Mihnea-Petru Pârvu și publicat în Evenimentul zilei din 11.11.2019, Vili Oaie a rezumat magistral situația din teren: „Se simte halena serviciilor la alegerile astea.” Strașnică, senzațională concluzie, vox populi a aruncat în derizoriu toate discursurile postelectorale ale autoproclamaților analiști, sociologi și politicieni!

[7] Înaintea  meciului retur cu francezii de la Rennes, în Europa League, Dan Petrescu  a declarat că „bugetul vorbește, restul e vrăjeală !”