Colegul meu de bară din Pitești, Dan Ioan Panțoiu, a scris în stilu-i inconfundabil un gând – Spovedania lui Marian Nazat – despre mine și despre cartea tocmai lansată în seara zilei de 9 iunie 2025.
„L-am considerat pe rând: arogant, cinic, blazat, mizantrop, romantic reșapat, un ins născut într-un timp și loc greșit…! Nu mai continui!
Viața mi-a dovedit că m-am înșelat rău de tot, dar rău-rău de tot!
În realitate, Marian Nazat este un romantic incurabil și un iubitor de frumos, de bine și adevăr ! Și, mai ales, este un TRIST ! Tristețea lui se datorează suferinței cronice și incurabile a omenirii; și neputinței lui de a-i găsi leacul ! Așa ajungem la boala sa proprie, și ea tot nevindecabilă: scrisul! Prin ceea ce scrie, Marian Nazat este un provocator! Tot ceea ce scrie este o provocare universală, definitivă și irevocabilă! Pentru că ceea ce scrie este viu, este viața trăită în cele patru puncte cardinale ale planetei Pământ!
Îi știu toate scrierile, l-am iubit, l-am alungat și l-am renegat de nenumărate ori citindu-l, dar, mai ales, l-am prețuit! Marian trebuie respectat, prețuit și iubit! Pentru că este o conștiință trează!
Ultima scriere, Spovedania unui avocat, este cea mai mare provocare a sa de până acum, adresată tuturor oamenilor! Pentru că avocatul vede omul în toată goliciunea lui! Iar Marian Nazat are curajul de a spune că împăratul este gol!
Aștept cu nerăbdare Spovedania unui fost procuror!
Post scriptum:
Am scris articolul duminică, 8 iunie, neștiind dacă îl voi publica sau nu!?
Luni, 9 iunie, la orele 17:30 netrecute fix (sic!), am fost la InterContinental Athénée Palace Bucharest, onorând invitația prietenului și colegului meu Marian Nazat, cu ocazia lansării ultimei sale cărți – Spovedania unui avocat. Am participat la un adevărat regal !!! O atmosferă din alte sfere ale existenței, cu invitați ale căror prezențe au întregit ceea ce promitea a fi o lucrare nemaiîntâlnită! Și a fost cu adevărat nemaipomenită! Dar peste tot și toate, imperial, a fost el: Marian Nazat!
Post scriptum la post scriptum:
În toamnă va fi lansată următoarea lui scriere – Am fost cândva procuror. Am crezut că va fi o altă spovedanie, de data asta a unui om care s-a aflat și de partea cealaltă a baricadei justiției, adică spovedania unui fost procuror. Titlul este altul decât cel care am crezut, dar ceva îmi spune că nu m-am înșelat. Vom citi și vom afla!”
*
Pe platforma gorjeană Acasă, Costinel Crețu a publicat articolul Spovedania unui avocat : Marian Nazat.
„În volumul său confesiv, Marian Nazat propune o radiografie amară a decăderii sistemului juridic românesc, privit nu doar din perspectivă profesională, ci și ca simptom al unei societăți în colaps moral. Textul este traversat de o tonalitate elegiacă, dar lucidă, în care autorul «închide cercul» unei profesii alunecate din solemnitatea ritualică a Justiției spre teatralitatea grotescă a «plutoanelor de execuție».
Nazat observă cu amărăciune că, «pe nesimțite, plutoanele de execuție au înlocuit completurile de judecată», și că magistratul de odinioară a fost substituit de funcționarul politic, atent doar la directivele externe, nu la adevăr. El însuși martor și actor într-o epocă haotică, își asumă un rol cvasi-tragic, acela de cioclu al Justiției.
Așa cum afirmă autorul, «justiția postcomunistă s-a născut dintr-un viol» – execuția sumară a soților Ceaușescu -, iar blestemul acelei crime inaugurale pare a contamina întreaga evoluție ulterioară a sistemului. Dintr-un demers individual, cartea devine astfel o frescă morală și istorică, relevând transformarea profundă a juristului într-un «om recent», adaptat unui tranzacționalism cinic, lipsit de ethos.
În acest sens, afirmația că pasiunea este un program care se scrie în creierul copilului capătă valoare de avertisment antropologic: în absența unei educații axiologice, copilul de azi, «școlit de politrucii progresismului», va deveni adultul amputat de conștiință, omul fără reper. Cu alte cuvinte, Spovedania lui Nazat nu este doar o autobiografie profesională, ci un necrolog al unei civilizații juridice răpuse de «progresul prin decadență», în sensul butulescian al aforismului: «Așa a progresat omenirea, din decadență în decadență».
Marian Nazat este un intelectual cu alură aristocratică și cu sensibilități incompatibile cu vulgaritatea lumii contemporane. Un pic boem, un pic introvertit, el pare să fi rămas încremenit într-o epocă a verticalității, în care avocatura nu era meserie, ci vocație. Spovedania unui avocat este, în opinia mea, necrologul unei epoci și al unei societăți juridice în metastază.
Când copilul devine magistrat, procuror sau avocat pentru beneficiile profesiei și nu pentru pasiunea de a împărți dreptate, societatea se rupe de valorile ei fondatoare. Acest «om recent» va ajunge, cum o spune autorul, o entitate tranzacționistă, programată să creadă că «așa e bine», fără să mai cunoască etalonul binelui. El nu este mort, dar nu mai trăiește – un exvivus, o făptură moartă în viață, într-o lume fără instituții civilizatoare.
A supraviețui devine astfel un act individual, o formă de insularizare etică. Iar pentru Nazat, prea lucid și prea demn, reconcilierea cu această lume pare imposibilă.”
Cu mulțumiri amândurora!