Cartea De la Montevideo la Doha, povestea campionatelor mondiale de fotbal a apărut deja, iar mâine, 4 iunie 2026, ora 17:00, vă aștept la Muzeul Fotbalului, situat în București, str. Gabroveni nr. 24, să o sărbătorim așa cum se cuvine !
Pe mâine, deci !
*
Începuturile…
La început a fost… Jules Rimet. Nimic altceva. Născut la Theuley, în 1873, micuțul nu avea cum să știe că peste douăzeci și trei de ani va înființa la Saint-Ouen, lângă Paris, o echipă de fotbal – Red Star Amical Club. Ce sacrilegiu, să botezi o formație din „Hexagon” cu vorbe aduse de peste Canal ! Dar, să nu uităm, limba lui Shakespeare a fost, este și va fi graiul „sportului rege”, restul e tăcere. Curând, în 1906, Jules (de profesie avocat) devine președintele Comitetului Interfederal Francez, iar în 1919, al Federației Franceze de Fotbal tocmai atunci create. În miezul perioadei interbelice, la 1 martie 1921, în plin boicot al trufașilor englezi, același personaj este ales în vârful Federației Internaționale de Fotbal Amatori, poziție din care se străduiește să-i convingă pe ceilalți să organizeze o competiție planetară. Și, cu chiu, cu vai, în 1930 are loc prima ediție a… Cupei Mondiale, urmată de a doua, în 1934, și de a treia, în 1938…
Din păcate, al Doilea Război Mondial pune capăt, deocamdată, basmului, însă în 1946, conștienți de impactul evenimentului ivit din încăpățânarea francezului, participanții la congresul desfășurat în Luxemburg decid ca trofeul mondial să se numească… Jules Rimet, titulatură purtată până în 1970. Vizionarul compatriot al altor trei deschizători de orizonturi sportive – Henri Delaunay (creatorul Cupei Națiunilor), Pierre de Coubertin (fondatorul olimpismului modern) și Gabriel Hanot în tandem cu Jacques Ferran (părinții Cupei Latine, Cupa Campionilor Europeni de mai târziu) – s-a stins din viață la 16 octombrie 1956, adică între turneele finale din Elveția și Suedia. Ce mai, au francezii ăștia talentul de a născoci idei și curente, de a schimba rânduielile, nu doar sportive, cum nu găsești altundeva pe glob ! Sau îl aveau, fiindcă astăzi „Orașul Luminilor” a încetat să mai reprezinte capitala lumii…
Vasăzică, visul unui tip tenace și deschis la minte s-a împlinit și de decenii bune Cupa Mondială de Fotbal este mai cunoscută decât… Organizația Națiunilor Unite. Balonul rotund cu picățele s-a rostogolit din Europa în America de Sud, apoi în cea de Nord, în Africa și Asia, în Oceania și Australia, pentru a se încorona regina a tot ce mișcă pe gazonul adus (se putea altfel?) din insula ascunsă în ceață. Așa că mă trezesc cu nostalgia celor douăzeci și două de ediții ale turneelor finale…
Uruguay 1930… Monte vide eu… Pionierat… cvartetul final cu o singură europeană, Iugoslavia, și cu, SUA, wow !… supremația Americii de Sud… Andrade, Céa, Castro și Scarone, primii idoli planetari… ei și Stabilé…
Italia 1934… Benito Mussolini și Vittorio Pozzo… argentinienii italienizați întru triumf… salutul fascist și Meazza, transformat mai apoi în … stadion… revanșa Europei…
Franța 1938… Italia „Ducelui” redivivus… perla Leônidas și lipsa de inspirație a selecționerului brazilian Pimenta… regele Meazza și surprinzătorii maghiari… amenințarea altui război mondial… cumva și ultimul ?…
Brazilia 1950… tragedia de pe Maracanã… lacrimile lui Zizinho și jurământul piciului Edson Arantes do Nascimento… taifunul celest, Ghiggia și Schiaffino…
Elveția 1954… nefericita Ungarie și ghinionul vedetei sale teribile, Puskás, sângerarea ceardașului… nesărata Germanie vestică, născută din ruinele conflagrației mondiale abia stinsă… vindecarea rănilor…
Suedia 1958… Pelé, Pelé, Pelé, Pelé…
Chile 1962… regina Seleção, fastuoasă și irezistibilă… vânarea „Panterei Negre”, Amarildo și noua stea șchioapă, Garrincha… Iașin și harnicii cehoslovaci, un fel de nemți ai Estului…
Anglia 1966… Welcome home !… generalul Bobby Charlton și jandarmul Stiles… încăpățânarea lui Alf Ramsey și God save the Queen!… licărul nord-coreean și zâmbetul trist al mozambicanului cu nume de zeu, Eusébio…
Mexic 1970… o ţară misterioasă, în care noaptea venea când eu mă trezeam… azteci, popor care se închina zeilor cu pene şi cap de şarpe… Guadalajara, ce sonoritatea gâdilicioasă!… Dumitrache şi fentele sale irezistibile, reluate întruna de televiziunile locale… Petráš, cehoslovacul blond care a amuţit vreo câteva minute Brazilia lui Pelé… absenţa lui Dobrin… ceafa pleşuvă a neamţului din Vest, Uwe… eleganţa portarului uruguayan Mazurkiewich… Beckenbauer şi mâna prinsă de gât, cu un bandaj uriaş, într-o semifinală de poveste cu Italia… samba brazilienilor şi bustul gol al regelui Edson Arantes do Nascimento, purtat pe braţele coechipierilor după finala câştigată lejer… întoarcerea tricolorilor şi emisiunile de divertisment dedicate lor…
Germania Federală 1974… decepţionanta Italie… fascinanta Olandă… exotica Argentina, cu Brindisi, Balbuena, Babington, Ayala, Yazalde… surprinzătoarea Germanie Democrată… seducătoarea Polonie, luminată de Żmuda, Deyna, Lato, Gadocha… controversata Brazilie, cu Jairzinho şi Rivelino la apus… Suedia lui Edström şi Sandberg… înfrângerea lui Cruyff, lacrimile tristeţii…
Argentina 1978… cel mai spectaculos campionat … entuziasmul şi confetii-le gazdelor… pletoşii Kempes, Luque, Houseman, Passarella, Tarantini… ristul exterior al senzaţionalului Cubillas… Wunderteam-ul Austriei renăscute, cu Krankl, Pezzey, Prohaska, Schachner şi Kreuz… blatul peruanilor… ungurul Töröcsik, aducând cu Dumitrache… torpilele olandezului Haan… bara ghinionistului Rensenbrink… cotonogeala din finală… amărăciunea olandezilor… forţa exuberanţilor argentinieni…
Spania 1982… portarul suedez Hellströem, miraculos… imprevizibila Honduras… rispitoarea Iugoslavie… irezistibila Brazilie, cea mai frumoasă dintre frumoasele fotbalului dintotdeauna… stângul lui Eder, eleganţa lui Sócrates… bafta macaronarilor… nesuferitul Rossi… euforia preşedintelui italian Sandro Pertini… drama francezilor… golănia germanului Schumacher şi maxilarul zobit al lui Battiston…
Mexic 1986… valurile mexicane… reinventata Belgie… iarăşi boema Brazilie… Dar, mai ales, Maradona. Maradona, Maradona, Maradona… unic, irepetabil, înger și demon…
Italia 1990… România, ezitantă, copleşită de o decomunizare neaşteptată… nesăraţii irlandezi şi neinspiratul Timofte… neputinţa lui Maradona… Toto Schillaci, de unde o fi apărut?… mohoreala germanilor, învingători fără glorie…
SUA 1994… Hagi, strălucitor, debordant, charismatic, genial… Stoicikov, talent uluitor, derbedeu superb al fotbalului… rătăcirea lui Prunea şi căderea din vis… şpiţurile rafinatului Romário şi gestul lui Bebeto, proaspăt tătic… alungarea lui Maradona…
Franţa 1998… apusul românilor… Ronaldo şi suspecta lui stare de leşin… apatica Brazilie… Zidane, Henry, Thuram… invincibila Franţă, categorică şi imperială…
Coreea de Sud şi Japonia 2002… improvizaţie… absenţa României… arbitri „găzdari“… eliminarea Italiei, întru globalizarea fotbalului blatterian… uluitorul Khan… Ronaldo, renăscut… revanşa Braziliei, incontestabilă….
Germania 2006… blestemul în formă continuată al englezilor… debutul puștiului stratosferic Messi… orbirea inexplicabilă a lui Zidane… reinventata Italie… nescontata înfrângere a nemţilor…
Africa de Sud 2010… vuvuzelele mai agasante decât ţânţarii… experimentul expansionist al aceluiaşi Blatter… figura aproape apostolică a lui Mandela… Spania, autoritară şi fermecătoare… perdanta Olandă, mereu şi mereu…
Brazilia 2014… marșul triumfal al Panzerului… umilirea gazdelor și amărăciunea din ochii înlăcrimați ai nenorocosului Messi, apăsat de povara maradoniană… dominația autoritară a Europei…
Rusia 2018… umbrela țarului Putin… campania victorioasă a francezilor, acolo unde Napoleon s-a umplut de rușine… corporatizarea fotbalului, transformat ireversibil în afacere…
Qatar 2022… suspendarea Rusiei pe motive de corectitudine politică, chipurile… destrăbălarea obscenă a activiștilor simbriași, ațâțați să terfelească tot ce contravine bunelor moravuri ale patronilor lor planetari… deziluzionanta Belgie… „catastrofa absolută”[1] a nemților… nesărata Spanie… nedefinita Portugalie… indolența Africii și emanciparea Asiei… crepusculul cenușiu al idolilor Cavani, Bale, Suárez, E. Hazard… amurgul zeului Ronaldo… sinuciderea pe ritmuri de samba a „porumbeilor” brazilieni… revanșa meritată a qatarezilor, gazdele celui mai bine organizat turneu final al Mondialelor de până acum… dârzenia marocanilor… brava Croație… jocul meschin, „la ciupeală”, al francezilor… hattrick-ul degeaba al gazelei Mbappé… Messi, copilul adorat al infinitului… vedi Argentina – Franța e poi muori …
De la Montevideo la Doha este chiar povestea căreia nu-i rezistă nimeni, indiferent de vârstă, sex, religie ori de culoare a pielii, fiindcă, da, n-o considerați blasfemie, NIHIL SINE… FOTBAL!
[1] Thomas Müller, Gazeta Sporturilor