Apropo, useristul ajuns mai mare peste România pare o jucărie stricată, una care-ți stârnește ba compătimirea, ba furia, ba lehamitea. Dacă individul mi-ar intra în casă, printr-o întâmplare nefericită, l-aș sili să-și țină mâinile în buzunare și să nu se ridice de pe scaun, nu cumva să-mi provoace neorânduiala lucrurilor. Păi, în căminul lui conjugal, am văzut deja în timpul campaniei electorale ce… ordine e, ferească sfântu’ de așa ceva!
S-au scurs puține luni de la ungerea-i oficială în înalta dregătorie și n-a fost protocol pe care să nu-l caricaturizeze caraghios, o înșiruire de gafe stânjenitoare și compromițătoare, nedemne funcției. Merge șui, ca o mașină a cărei direcție s-a paradit, privirea îi pleacă mereu în altă parte, nicidecum în cea potrivită, își mișcă brațele alandala și nu bănuiești niciodată încotro o apucă, trupul e tot o smucitură, uită pașii ceremoniei, ce mai, o catastrofă publică în formă continuată! Apoi, a reținut careva dintre voi o propoziție (nu o frază!) inteligentă, rostită de mediocrul și inadecvatul personaj de când taie frunză oengistă la câini prin mahalaua dâmbovițeană ? Dă impresia oricând și oriunde că niște bestii sadice l-au luat cu forța și-l supun acestui experiment sortit inevitabil eșecului plenar. Ce rușine pentru o țară să aibă o asemenea calamitate prezidențială…
Oare să nu existe în diplomația neaoșă un tip cu personalitate și cu exercițiul negocierii, al reprezentării interesului național în străinătate, apt să ne fie șef de stat, iar nu jucărie stricată? Și cum să nu-i dai la toți dracii pe păpușarii din Serviciile Secrete, autorii cinici ai stupidei farse și ai sinistrei bătăi de joc la adresa României?
Iertați-mă, dar, ori de câte ori îl zăresc pe bietul condamnat la silnicie în Deal, îmi vine în minte un banc cu Gheorghe. Care Gheorghe ? Gheorghe, țăranul nimerit în târg cu gloaba, scoasă la tarabă, și dialogul acela haios tare ! Așadar,
„- Cum trage calul ăsta la căruță, bade?
– D-apoi, nu prea trage…
– Da’ la plug trage?
– Nu prea…
– O fi bun dă călăreală, atunci !
– N-aș crede…
– Păi, și de ce l-ai adus să-l vinzi ?
– Nu l-am adus ca să-l vând…
– Dar ce, păcatele mele, vrei să faci cu el, bade ?
– E, vreau să-l fac de râs, ete, d-aia l-am adus!”
Nu că realitatea seamănă tălâmb cu povestea aia populară ?
*
Culmea ipocriziei, în jurul neputinciosului Nicușor Dan s-au strâns adulatorii, ciopor! Din oportunism, nu de altceva ! De-ar ști el că „lingușirea este plata anticipată a trădării care ți se pregătește”[1]… Măcar să-i întrebe pe foștii locatari de la Cotroceni, căzuți în aceeași capcană. Sigur îi vor spune cum devine situația, fiindcă la fel au pățit-o și ei… Si, neapărat, atenție la vorbele încredințate posterității de Denis Decrès referitoare la Talleyrand, acuzat că „i-a vândut pe toți cei care l-au cumpărat”[2] ! Deoarece abilul și amoralul francez a prăsit discipoli cu duiumul oriîncotro îți întorci capul, inclusiv la București !
[1] Nicolae Iorga
[2] Citat de Paul Morand în Jurnal de război. București, 1943-1944