„Hai cu noi la Arcul de Triumf să vedem soldații defilând !” țipă surescitat un băiețel înspre alții, nimeriți la ieșirea din bloc. Cad pe gânduri… Ce-l determină, oare, pe om să sărbătorească ziua de naștere a țării sale prin astfel de parade militare și azi, în 2025? Cum Dumnezeu să faci reclamă războiului și armelor aducătoare de moarte, cum? Se scot din cazarmele speciale mașini de luptă „ultimul răcnet”, deopotrivă cu muniția destinată nimicirii altor seminții și se cântă belicos în cadență… Ziua Națională a oricărei entități statale ar trebui să fie un imn închinat păcii, un omagiu pentru solidaritate internațională și un protest vehement împotriva arsenalului duhnind a praf de pușcă, nu credeți? Chiar într-atât de primitivi am rămas, de vreme ce am înlocuit ghioaga cu mitraliera și pornim din nou să ne vânăm semenii? „Ucide-ți aproapele!” este mesajul subliminal al sinistrelor spectacole derulate sub privirea excitată de puterea armelor a președinților aflați efemer în tribuna turpitudinii oficiale. Visez dintotdeauna la ziua în care nu vor mai exista armate, iar din nomenclatorul de meserii și profesii va dispărea și cea de militar. Da, și să aplaud detașamentele de cercetători și savanți, de constructori ai bunăstării colective, de creatori de artă cu faimă planetară, de mame cu prunci în brațe și de adolescenți porniți pe drumul culturii… Iar ca decor, ce altceva dacă nu opere artistice însămânțătoare de armonie și frumos, de spriritualitate și întrajutorare ? Știu, sunt naiv, însă nu-i bai, uneori, în loc să ascult „Treceți batalioane române Carpații !”, prefer să bat câmpii. Niște câmpi oricum îngroșați și cu sângele atâtor nevinovați uciși în conflagrațiile mondiale de prisos.
*
La ultimul eveniment de acest gen derulat la 1 Decembrie 2025, crainicii din studioul unei televiziuni repetau cu pieptul bombat cât să spargă micul ecran că România a încheiat contracte pentru a achiziționa fel de fel de aparatură militară, high technology ! Din păcate, paiațele respective nu ne spuneau și de unde și la ce preț. Nu de alta, dar ne-am fi explicat și noi îndestule în legătură cu întâmplările din ultimii doi, trei ani bugetari. Și, totuși, cum am fost, suntem și vom fi de-a pururea o țară pașnică, ce nevoie ne împinge la târguirea de tancuri și alte monstruozități de cazarmă, unele ofensive, nicidecum defensive? Apropo, ne comunică oare cineva dintre guvernanți listele cu astfel de aparatură casată în deceniile dindărăt? Ehe, ce curios aș fi să le citesc !
*
Sunt cumplit de atent la reacțiile compatrioților mei din ziua sorocită românismului. Aproape toți se declară emfatic patrioți, iubitori de glie strămoșească, apărători strașnici de datini și obiceiuri străvechi, pfu, întreaga sarabandă de cuvinte mari! Numai că ei uită un detaliu, nesemnificativ, se pare: sluțirea limbii moștenite de la moșii și strămoșii lor cronicari ! Pe care o pocesc fără rușine atât prin viu grai, cât și prin grafie… Diacriticele s-au aneantizat subit din variile înscrisuri (cu osebire cele emise de autoritățile centrale și locale), iar comunicarea prin e-mail și telefon mobil suferă de debilitate cronică, o blasfemie în stare să ne alunge tihna dacă am fi cu adevărat patrioți… Dacă…
