Multă vreme după ce am citit cartea lui Graham Allison, Capcana lui Tucidide, m-a urmărit ca un coșmar subtitlul ales de autor: Mai pot evita Statele Unite și China războiul? Firesc, fiindcă reputatul analist nu-i oricine, ci o figură marcantă a cercetării istorico-politice din patria lui Abraham Lincoln, inclusiv consilier prezidențial la un moment dat. Și ce-am mai meditat la reflecțiile sale, scrise la finalul prefaței: „Va duce ciocnirea iminentă dintre aceste două mari națiuni la război? Preşedintele Trump și Xi sau succesorii lor vor călca pe urmele tragice ale conducătorilor Atenei și ai Spartei, ori ai Angliei şi ai Germaniei? Sau vor găsi o cale la fel de eficientă pentru a evita războiul, aşa cum au făcut cu un secol în urmă Anglia și SUA, sau SUA şi Uniunea Sovietică în timpul celor patru decenii de Război Rece? Fireşte, nimeni nu ştie. Dar putem fi siguri că dinamica pe care a identificat-o Tucidide se va intensifica în anii următori. Negarea Capcanei lui Tucidide nu o face să fie mai puţin reală. Recunoaşterea ei nu înseamnă să acceptăm pur și simplu orice s-ar întâmpla. Suntem datori faţă de generaţiile viitoare să înfruntăm una dintre cele mai brutale tendințe din istorie şi după aceea să facem tot ce putem pentru a sfida destinul”[1]. Lunile s-au scurs bezmetic, cu declarațiile belicoase ale dezaxatului Donald Trump, însă nimic nu prevestea tsunami-ul ce s-a pornit devastator. „Extragerea chirurgicală” a hematomului Nicolás Maduro și amenințarea Groenlandei au trecut ca simple derapaje ale insului de la Casa Albă, suspectat oricum de paranoia. Naivitatea ce ne-a adormit mereu și mereu simțurile s-a spulberat odată cu bombardarea Teheranului, silindu-ne să ne trezim la realitate. Brusc, am constatat îngroziți și scârbiți iremediabil că „Jandarmul planetar” s-a transformat în … „Gangsterul planetar”, iar „națiunea indispensabilă”, în „națiunea complice” a asasinului în serie, mandatat prin vot și aclamat ca erou național la el acasă. Căci, să nu fim într-atât de tonți să credem că amestecul brutal al Americii trumpiste în treburile interne ale Venezuelei și Iranului au fost dictate de considerente democratice! Haida-de, nu,neșansa celor două state stă în zăcămintele uriașe de petrol purtate în pântecele terestru, mama lui de ghinion! Că bine zicea șeful de trib zimbabuwean Robert Mugabe: „Dacă aș putea călători în timp, m-aș întoarce în 1946, l-aș găsi pe tatăl lui Donald Trump și i-aș da un prezervativ”! Dacă, dacă… Numai că aiasta-i imposibil, iar omenirea va suporta din plin ponoasele unei alte nașteri aducătoare de rău global…
Încetul cu încetul, întrebarea allisoniană își găsește răspunsul, unul părelnic negativ, din nefericire. Da, întrucât proscrisul de la Caracas avusese neinspirația în 2018 să încheie relații comerciale cu Beijing-ul, căruia îi vindea pe yuani marfa deținută din belșug în subteranele teritoriale. La dracu’, „munca și capitalul american au creat industria petrolieră a Venezuelei, iar naționalizarea ei a fost cea mai mare lovitură pentru noi!” răbufnise nu demult un consilier oarecare de pe Potomac[2], pregătind sinistra operațiune de terorism guvernamental a administrației de la Washington.
Dar nu era îndeajuns, nici pomeneală, ca să îngenunchezi ditamai puterea sinoistă[3] ! Și cum SUA „au eșuat în a înțelege realitatea”[4] (nouă și enervantă, ce-i drept !), pistolarii yankei, în cârdășie cu israelienii, și-au asmuțit câinii războiului asupra „Imperiului răului”, din ale cărui izvoare de „aur negru” se îndestulau și chinezii. Uciderea ayatollahului Ali Khamenei a însemnat perpetuarea sloganului: „Moarte Americii ! Moarte Israelului!”, însămânțător de răzbunare și vrajbă de-a lungul timpului. Ah, de n-ar fi existat miile de victime, ticăloșii ! Este clar, „Marea putere blândă” se vede pusă în situația de a negocia de acum înainte prețul petrolului necesar susținerii ritmului amețitor de dezvoltare chiar cu cealaltă superputere mondială, devenită stăpâna averii altora prin forță militară, deci ilegitim! Să nu fi aflat banda donaldistă de atenționarea napoleoniană – „Lăsați China să doarmă, când se va trezi, va face lumea să se cutremure”[5] ? Pesemne că l-au ignorat pe francez, cu toate că mutările de pe tabla de șah internațională efectuate de jucătorul de dincolo de Ocean invită fățiș azi Europa la un parteneriat militaro-strategic. Că nu degeaba portavocea „Nașului Alb”, Marco Rubio, le-a spus-o direct la München: „Statele Unite și Europa trebuie să fie împreună ! Suntem parte a unei singure civilizații, civilizația occidentală ! Știu că soarta Europei nu va fi niciodată independentă de a noastră”. Iată-ne, așadar, în faza declanșatoare a confruntării americano-chineze pe resurse, purtată însă nu direct, ci prin fel de fel de interpuși, cauza fiind una pur economică.
Mă tem că zarurile fură aruncate, iar salvatoarea călătorie în timp a liderului african, o fantezie și atât, nu mai e nici posibilă, decesul acestuia în 2019 împiedicându-ne să visăm cai verzi pe pereți și remedii elastico-anticoncepționale întru prevenirea răului …
[1] Graham Allison, Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?
[2] Stephen Miller, consilier pentru Securitate internă
[3] „Superputerea chineză a sosit”, The New York Times
[4] The New York Times
[5] Napoleon Bonaparte, citat de Graham Allison în Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?