Destui se miră că unul ca Donald Trump a ajuns șeful suprem al Statelor Unite, însă pe mine nu mă surprinde deloc. Zău că nu glumesc, păcatele mele! Păi, ca să pricepem cu adevărat ce înseamnă America politică, să ne amintim începutul poveștii lui Andrew Jackson, ales președinte în 1828, „caracterizat drept barbar ignorant și iute la mânie, participant la repetate dueluri și încăierări de frontieră, un om a cărui faimă se baza pe reputaţia de ucigaș, un om pe care însuși Thomas Jefferson îl considerase nepotrivit pentru funcţia de președinte datorită firii sale nesăbuite. Și, în plus, dușmanii au dezgropat o poveste veche, cum că Jackson ar fi trăit în adulter cu soția sa Rachel, înainte de a fi căsătoriți legal. De fapt, ei erau căsătoriţi de doi ani, având convingerea că divorțul lui Rachel de fostul soţ era definitiv şi s-ar putea ca suferința umilinței îndurate și neliniștea pentru modul în care va fi primită la Washington să fi contribuit la agravarea unei boli care i-a cauzat moartea înainte de instalarea în funcție a soțului său, o tragedie pentru care Jackson n-a putut să-i ierte niciodată pe dușmanii săi.
La rândul lor, susţinătorii lui Jackson și-au vărsat veninul împotriva lui Adams, acuzându-l că a fost corupt de străini la curţile europene şi că, fiind ministru în Rusia, ar fi oferit o tânără americană pentru a potoli poftele țarului. L-au numit cartofor și mână spartă pentru că își cumpărase o masă de biliard și un set de piese de șah pentru Casa Albă și puritan ipocrit pentru că îi dispreţuia pe oamenii obișnuiți și pentru că îndemnase Congresul să ignore voința alegătorilor săi. Partizanii lui Jackson mai pretindeau că ajunsese președinte datorită unui târg venal cu Henry Clay.
În campania electorală din 1828, Jackson deţinea toate avantajele. Ca erou militar era îndreptăţit să afirme că este patriot. Ca fiu al Vestului, în acea zonă nu avea rival. Ca plantator și proprietar de sclavi se bucura de încrederea plantatorilor din Sud. De asemenea, datornicii și bancherii locali care urau Banca Naţională îl susțineau pe Jackson. În plus, caracterul vag al afirmațiilor sale îl ferea de atacurile diferitelor grupări de interese. Și nu mai puţin important, Jackson beneficia de spiritul democratic al timpului în care oamenii de rând nu se mai mulțumeau să accepte să fie conduși de mai marii lor, așa cum o făcuseră în trecut. A fi etichetat aristocrat devenise fatal din punct de vedere politic.
După Războiul de Independenţă și în special după 1800 un număr crescând de state au acordat drept de vot bărbaţilor albi care plăteau impozite. Povestea tradițională a lărgirii dreptului de vot spune că din Vest s-a ridicat un val puternic de democraţie jacksoniană, susținut în principal de micii fermieri, îndreptându-se spre est. Dar în statele mai vechi existau și alte forțe care acționau pentru lărgirea dreptului de vot: doctrina revoluţionară a egalităţii și convingerea muncitorilor, meșteșugarilor și micilor negustori din orașe, precum și a micilor fermieri și a aristocraților proprietari de pământ că votul democratic asigura un mijloc de combatere a intereselor comerciale și manufacturiere în ascensiune. După 1815, noile state din Vest au intrat în Uniune fie acordând drept de vot bărbaţilor albi, fie impunând nivele scăzute de impozite plătite, în timp ce state mai vechi, ca Massachusetts (1821), Connecticut (1818) și New York (1821), au renunţat la condiţiile legate de valoarea proprietăţii.
Jackson întruchipa idealul acestei lumi politice noi, mai democratice. Născut într-o familie săracă din Carolina de Sud, la frontiera dintre regiunile cultivate și cele virgine, Jackson a parvenit prin voinţă și tenacitate. Era un om mândru, ferm, iute la mânie și care știa să urască. În Războiul de Independenţă, pe când era copil, și-a pierdut mama, doi dintre fraţii săi au fost uciși de soldaţii englezi și el însuși a fost însemnat de sabia unui ofițer englez. Această cicatrice îl va marca toată viața, ca și convingerea că nu este suficient ca un bărbat să fie drept, el trebuie să fie și dur. De fapt, duritatea lui a fost aceea care i-a determinat pe soldaţii lui să-i dea porecla «Old Hickory». Într-un duel cu un adversar renumit a fi cel mai bun trăgător din Tennessee, Jackson l-a lăsat totuși să tragă primul. În schimbul cavalerismului său a primit un glonte care i-a pătruns în piept chiar lângă inimă. Dar s-a ţinut drept, a ochit cu răbdare și l-a ucis pe dușmanul său consternat. «Trebuia să-l lovesc chiar dacă m-ar fi împușcat în cap», a spus Jackson. Atâta curaj și încredere în sine au câștigat deopotrivă respectul adversarilor și admiraţia susținătorilor. Daniel Webster remarca odată că Jackson «face ceea ce crede el că este bine și o face cu toată puterea».
Ostaș, negustor de cai, jucător la bursă și avocat al frontierei, Jackson era simbolul noului om aspru din Vest. Un coleg student la Drept l-a descris ca fiind un tip foarte «exuberant, plin de viață, agresiv, mare iubitor de curse de cai și de jocul de cărți». Într-unul din sloganurile campaniei sale se spunea: «Adams știe să scrie, Jackson știe să lupte». De scris, știa scrie și el, dar mărturisise odată că nu avea respect pentru un om care se putea gândi la un singur mod de a ortografia un cuvânt.
Rezultatele alegerilor din 1828 au relevat că Jackson câștigase cu o diferență confortabilă. Votul electoral fusese de 173 la 83. Adams câștigase toate voturile din Noua Anglie cu excepția celor nouă voturi electorale din Maine și câtorva voturi răspândite în New York și Maryland. Toate celelalte aparțineau lui Jackson. O eră nouă, tumultuoasă, era pe punctul de a începe în politica americană”[1].
Chiar, vi-l puteți pe Donald Trump admirând pe cineva care… știe să scrie? Vă pufnește râsul, nu ? Și pe mine…
[1] George Brown Tindall și David E. Shi, în America, o istorie narativă