Un an mai târziu, am fost prezent și în Africa de Sud, la Durban, la cea de-a IX conferință, prilej să-l intervievez și pe Kevin Ford, președintele Comitetului de organizare din acel an, înconjurat de cei care țineau să-şi exprime gratitudinea pentru exemplara desfășurare a manifestării. L-am cunoscut în 1995 la Beijing și l-am regăsit în 1997 la Lima, momente favorabile stabilirii unei prietenii, motiv pentru care i-am solicitat un interviu, propunerea fiind acceptată cu amabilitate.
„- Cine sunteți, de fapt, domnule Kevin Ford?
– Sunt cetățean american și aștept anul 2000 pentru a aniversa o jumătate de secol de viață. În tinereţe, am lucrat în Poliţia din San Francisco, unitatea de luptă contra crimei organizate, iar implicarea mea în mișcarea anticorupţie a fost rodul întâmplării, și nu al dorinței. Tânăr fiind, am fost desemnat de șeful departamentului de poliţie să efectuez investigații împotriva polițiștilor suspectați de corupție, ceea ce mi-a atras nepopularitatea colegilor. În aceeași perioadă, m-am înscris la Facultatea de Drept și am reușit să obțin licenţa în științe juridice. După numeroase succese, unii polițiști fiind condamnați în urma anchetelor mele, în 1982 m-am mutat la New York, în Departamentul de Investigații. Acest department are o istorie extrem de interesantă, fiind creat în 1873, ca reacţie la un mare scandal de corupție, municipalitatea hotărând atunci să înființeze în subordinea sa o instituție puternică pentru combaterea unor cazuri asemănătoare. În prezent, departamentul folosește, ca angajați, detectivi, contabili și juriști, ultimii proveniţi din rândul foștilor procurori, și a dobândit un bun renume în SUA, prin implicarea în rezolvarea unor cazuri celebre, constând în eliminarea structurilor mafiote, îndepărtarea oficialilor corupți din anumite segmente ale vieții sociale americane newyorkeze. În ultimii cinci ani, am fost adjunctul șefului departamentului, iar în acest an am hotărât să-mi valorific experiența în sectorul privat, devenind director executiv la firma Goldman Sachs International, așa încât m-am mutat la Londra. De fapt, această plecare a fost hotărâtă în condițiile în care actualul primar al New York-ului, Rudolph Giuliani, o legendară figură anticorupţie din SUA, a decis să candideze pentru Senat, iar eu am vrut să evit o situație neplăcută, când înlocuitorul său și-ar fi adus propria echipă și mi-aș fi pierdut postul. În noua calitate, trebuie să protejez buna reputație a firmei și să o feresc să încheie afaceri cu parteneri asupra cărora planează suspiciuni.
– Ce au însemnat acești ultimi doi ani, scurși de la ultima manifestare organizată la Lima, pentru președintele Comitetului de organizare a conferinței şi ce a adus nou aceasta?
– Perioada care a urmat conferinței de la Washington, din 1983, a însemnat cristalizarea mișcării la scara întregii lumi, ceea ce a permis, la Lima, adoptarea unei declarații, cuprinzând direcţiile și scopurile luptei anticorupție. Cred că a fost o idee curajoasă, întrucât am făcut cunoscute lumii intențiile noastre, iar, în acești ultimi doi ani, am lucrat în spiritul declarației, analizând nu numai realizările, dar și nerealizările, eforturile concretizându-se aici, la Durban, într-o rezoluție menită să continue lupta. Oricum, pot afirma, după atâţia ani de implicare directă, că, învățând tot mai multe despre corupție, observ că aceasta este o boală persistentă și, de aceea, este nevoie de un efort conjugat, la scară internă și internațională, pentru ca societatea să fie asanată, demersurile izolate și sporadice fiind ineficiente.
– Am remarcat participarea la această conferință a unui număr mai redus de polițiști și procurori, în comparaţie cu precedentele manifestări. În schimb,a sporit considerabil numărul reprezentanților organizaţiilor nonguvernamentale și al companiilor multinaționale. Este aceasta o nouă tendință în strategia combaterii corupției?
– Într-adevăr, remarca este exactă, dar participarea mai redusă, numeric, a polițiștilor și procurorilor se datorează unei greșeli ce ne aparține nouă, organizatorilor, în sensul că nu am anunțat din timp desfășurarea conferinței, pentru ca guvernele să aibă răgazul necesar alocării fondurilor și trimiterii propriilor reprezentanți. Dar și în aceste condiții, la conferință au participat noul secretar general al Interpolului, unul dintre directorii FBI (Divizia de Investigaţii) și un membru al Asociaţiei Internaționale a Procurorilor, care au prezentat teme deosebit de valoroase. Pe baza întâlnirilor avute aici, aceștia vor coopera mult mai activ, iar la următoarea conferință, ce va avea loc la Praga în 2001, rolul lor va fi major. În altă ordine de idei, participarea masivă a societății civile demonstrează maturizarea acesteia și o mai mare implicare în lupta contra corupției, renunțarea la atitudinea pasivă.
– Până unde se poate implica șeful statului în lupta împotriva corupției?
– În această privință, cred că cel mai important rol al șefului statului este acela de a asigura voința politică în combaterea corupției și de a-și exercita funcția de conducere în așa fel, încât să constituie el însuși un model. Dacă șeful statului nu-și conduce politica și executivul într-o manieră integră, democrată și transparentă, el își pierde credibilitatea și, deci, nu-și poate asuma o astfel de luptă. La această conferință, am invitat câțiva șefi de stat și miniștri, dar nu am ţinut să transformăm manifestarea într-un eveniment politic, în care vocea lor să fie mai puternică decât a celorlalți participanți.
-Care este rolul mijloacelor de informare în masă în această direcție?
– Mass-media sunt obligate să-și joace corect importantul rol preventiv, depistând și făcând publice cazurile de corupție. De asemenea, ele trebuie să explice efectele nefaste ale acestui fenomen, având grijă să aducă în prim-plan victimele corupției. Până în prezent, s-a acreditat în mod fals ideea că flagelul corupției nu creează victime, ori acolo unde nu sunt școli, case sau spitale, cauza o reprezintă coruperea funcționarilor statului și folosirea fondurilor în alte scopuri. Iată, cazul victimelor cutremurelor din Turcia, ca să mă refer la un exemplu recent și teribil prin dimensiunile tragice.
– Ce recomandări puteţi face României în direcţia combaterii corupției?
– Mulţumesc pentru interviul acordat cititorilor cotidianului Naţional și să ne vedem sănătoși la Praga!”[1]
La Praga n-am mai ajuns… Mă săturasem de parodia luptei anticorupție jucată în cele trei orașe. De pildă, la Durban, la finalul spectacolului de sunet și lumină, pe scenă a apărut un cârd de localnice, îmbrăcate în costume populare, care au cântat imnul conferinței sud-africane. „Anticoruption is a fight, and we are the fighters…”și dăi și dăi cu lozinci dintr-astea comice. Oho, și cum își mai unduiau coapsele, de parcă erau într-un music-hall.Tot acolo, țin minte cum, într-o caricatură, toți îi urmăreau pe toți, fiecare înarmat cu o… lupă. Și erau destui astfel de vigilenți, de cetățeni-model !Deh, așa, cică ar trebui să fim de-a valma, cu ochii pe ceilalți, în teribila și necontenita luptă cu corupția… Bleah, mi s-a făcut silă de transformarea ei într-o mișcare propagandistică planetară, prin care țările mici sunt puse la zidul infamiei și controlate strașnic de jandarmul planetar. Iar povestea României post-decembriste este tocmai o astfel de diversiune ticăloasă[2].
[1] Toate interviurile au fost realizate cu ajutorul colegului Dan Apostol, un fel de translator al meu, în condițiile în care engleza vorbită de mine nu depășește stadiul „începătorului”.
[2] Acest interviu este inclus în cartea mea Spovedania unui avocat