Îmi fac curat prin sertarele biroului și dau peste ziarul Șansa buzoiană din 3 martie 2003… Oare de ce l-oi fi păstrat? mă întreb curios. Mă uit la hârtia îngălbenită de atâta vechime și citesc în grabă titlurile de pe prima pagină… „Foștii șefi ai Vămii fac presiuni asupra martorilor «afacerii Ceptura»” e unul dintre acestea. Încep să mă dumiresc, în vremea aceea i-am asigurat asistență juridică lui Lilică Dinu în cauza respectivă, ăsta-i motivul păstrării gazetei! Autorul articolului este D.G. – numai inițialele !? -, un semianonimat îndărătul căruia poți scrie orice bazaconie. Cum ar fi, de pildă, o asemenea născocire: „Un alt aspect deosebit de important e faptul că din dosarul penal al afacerii (D.P. 10490/2002), aflat pe rol la Judecătoria sectorului 5 București, au început să dispară probe zdrobitoare, iar completul de judecată se manifestă fățiș pentru mușamalizarea cazului. Sursele noastre spun că nicio sumă nu e prea mare pentru salvarea întregii găști, punându-se problema ca alături de maestrul avocat Marian Nazat să se ocupe de caz și cunoscutul Niculae Cerveni. La Buzău, lucrurile sunt clare: Gheorghe Lăzărescu a început deja să facă presiuni asupra martorilor, căutându-și de zor de lucru la comisionarii vamali din zonă. Și asta pentru a ține sub observație din apropiere Biroul Vamal Buzău”… Oho, e groasă rău, bibicilor !
Vasăzică, după ce își informează cititorii că „numele răsunătoare” sau „așa numitele« gulere albe», aflate în spatele lor” au fost puse în libertate („ies mai spălați și plăcut uscați”), în arest rămânând „doar plevușca”, ziaristul „două litere” minte de îngheață apele, în sensul că :
- din dosar au dispărut probe zdrobitoare (nu se menționează măcar una, una singură!);
- completul de judecată „se manifestă fățiș pentru mușamalizarea cazului” (culmea, în sala de judecată nu zărisem niciun angajat de presă !);
- un inculpat „a început să facă presiuni asupra martorilor”…
Prin urmare și-așa deci, procesul „se îndreaptă încet, dar sigur, către un final previzibil”…
Pfu, textul pare încropit după dictarea organelor, interesate să-și apere odorul juridico-judiciar prin toate mijloacele, inclusiv prin astfel de mizerii mass-media. Încă de pe atunci presa neaoșă s-a nărăvit la minciună, conștientă că restabilirea adevărului durează și nu mai interesează pe nimeni la final droaia de inepții și ticăloșii scrise. Prin astfel de texte de înfierare li se arăta pisica magistraților și se crea o presiune publică deloc de neglijat asupra lor, în sensul pronunțării unor soluții pe placul uneltelor sistemului ! Mda, obligația de a informa corect cetățeanul… Zău că mă umflă râsul… Câinele de pază al societății și-a asumat „fățiș” (sic!) rolul de potaie cu simț de orientare, lătrând și mușcând în funcție de comanda primită, la pachet cu osul de ros… Chiar, o metaforă mai potrivită nici că se nimerea, fiindcă, se știe, mamiferul acesta carnivor este de-o loialitate și credință exemplare față de stăpân ! Nicidecum de restul comunității, să ne înțelegem! Ajunge un semn de asmuțire și instinctul de fiară al slugoiului patruped se dezlănțuie… animalic!
Să ne mai mirăm astăzi că ziarele au dispărut și că de credibilitatea ziariștilor s-a ales praful? Au cules ce-au semănat, un act suicidar în prime time și în regim de breaking-news, Dumnezeu să-i ierte!