„După cum sublinia în mod stalinist Manifestul comunist, lumea modernă necesită categoric incertitudine și dezordine”, citesc în cartea lui Yuval Noah Harari, Homo deus, și rămân pe gânduri. Nu de alta, dar stalinismul cică a fost abolit nu numai în spațiul ex-sovietic, ci oriunde pe glob, însă de ce atâta incertitudine și dezordine în jurul nostru ? Chiar că nu mai pricep nimic, deși am văzut atâtea până azi… Și, totuși, ce-i de făcut ca să ordonăm orișicât haosul planetar, unul ce a umplut clinicile de psihiatrie cu pacienți de toate vârstele și rasele ? Același istoric, angajat în solda oligarhiei mondiale, ne oferă un posibil răspuns: „Să creăm sens pentru o lume fără sens”[1]. Chipurile, astfel ar suna principala poruncă pe care i-ar fi dat-o umanismul ! Dar nu-i suficient, căci „fără convingerile religioase, locomotivele nu pot decide încotro să meargă”[2]… Cam într-acolo își îndrepta nădejdile și Albert Eisntein: „Știința fără religie este șchioapă, iar religia fără știință este oarbă”… Care religie? mă trezesc mirându-mă ca un țânc surprins de o avalanșă de întrebări la ora învățării versetelor biblice…
Părăsit de certitudine într-o mahala universală, în care ordinea își trăiește o lungă agonie, te pomenești izbit frontal de un paradox a cărui existență n-o sesizezi încă și repeți împreună cu gânditorul evreu: „ Să fie o coincidență că drepturile universale au fost proclamate tocmai în momentul istoric în care a fost decretat serviciul militar universal?”. Zău dacă am un răspuns, știu, din păcate, că, în multe țări avansate din Occident, libertățile civile au căzut pradă „statului securității naționale”[3], iar „reglementarea a devenit disfuncțională, încât sporește fragilitatea sistemului. Legislatorii, care pot fi revoluționari într-o societate dinamică, au devenit paraziții într-una staționară. Iar societatea civilă se usucă într-un teren al nimănui între interese corporate și guvern mare. Luate împreună, acestea mă fac să mă refer la situație ca Marea Degenerare”[4].
Mă consolez grabnic, căci „pentru orice rău există două leacuri: timpul și tăcerea”[5]. Cum timp nu prea mai am și tăcerea n-am exersat-o nicicând, scriu, în strădania de a diminua câtuși de puțin incertitudinea și dezordinea actuale…
[1] Yuval Noah Harari, Homo deus
[2] Yuval Noah Harari, Homo deus
[3] Andrei Marga, „Elita degradării”
[4] Niall Ferguson, citat de Andrei Marga în „Elita degradării”
[5] Alexandre Dumas