Ori de câte ori îl privesc pe premierul Ciucă căznindu-se să ne transmită ceva, îmi apare în minte, inevitabil, o remarcă célineiană valabilă și azi: „Atât timp cât nu ucide, militarul e un copil. Îl câștigi ușor. Neavând obiceiul să gândească, de îndată ce-i vorbeşti este obligat să se hotărască la eforturi copleșitoare ca să înțeleagă. Căpitanul Frémizon nu mă ucidea, nici nu era gata să bea, nu făcea nimic cu mâinile, nici cu picioarele, încerca numai să gândească. Era mult prea mult pentru el. De fapt îl țineam de cap.”[1] Așa și cu nepotul ăsta al lu’ moș Teacă, pe care îl ține de cap taman funcția  de staroste peste miniștrii valahi… Ce păcate o trebui să ispășească biata mea Românie, îndurând un președinte ca Iohannis și un trio caragialean – Ciucă, Cîțu și Ciolacu (cacofonia grăiește totul !)? Și da, inevitabila neliniște: „Ce viitor are o țară care nu cheltuiește pe cultură și educație, aruncă bani pe înarmare, dar e prea ineficientă ca să se înarmeze pe bune, unde intelectualii nu mai deschid gura decît ca să fie de partea serviciilor și societatea civilă iese în stradă doar cînd o scot influencerii de la servicii?”[2]

                                                            *

Fiindcă sunt ruși, alde Medvedev, Rublev, Azarenka și nu numai n-au primit  dreptul de a evolua la Wimbledon. Pentru aceeași vină, oligarhilor putinici strămutați strategic în patria făgăduinței li se vor confisca averile  întru ajutorarea ucrainenilor[3]. Ciudat, bombardarea Irakului  și a Iugoslaviei nu i-a ținut departe de arene pe sportivii americani, țara agresoare de atunci… Omenirea pare să ducă dorul altui holocaust, unul îndreptat, de data aceasta, împotriva mujicilor. Și dacă mai aveam niscaiva îndoieli cu privire la  sănătatea mintală a comunității internaționale, deciziile din urmă mi le-au spulberat definitiv. Căci aberantele măsuri, ca să-l citez pe Traian Ungureanu, vin „din alinierea minții umane la rigorile cele mai proaspete ale absurdității. Iar absurditatea e  fructul favorit al modernității.”[4] Un fruct otrăvit, desigur ! N-o zice ziaristul, o rostesc eu.

                                                            *

Ascultând autoproclamatele voci ale închipuiților lideri de opinie din spațiul mediatic neaoș (aceiași, culmea, ca și în chestiunile pandemice !!), opintindu-se să ne limpezească în problema rusească,  m-am  zădărât mai,  mai să distrug telecomanda televizorului. Mi-am înfrânat iute pornirile mânioase, amintindu-mi că „Domnul nu dă coarne unei vaci care împunge”[5]…  Măiculiță, ce mugete se revarsă din cutia de manipulare !

                                                            *

Nu foarte demult, într-un interviu de colecție acordat lui Florian Saiu, Mihail Șișkin făcea o mărturisire pripită: „Acum însă, din când în când, scriu și gândesc pentru un cititor concret articole și eseuri actuale. Există o explicație foarte simplă pentru asta. Romanele sunt turnuri mult prea mari, prea înalte pentru a trage din ele în dictatorii contemporani. Viitorii mei cititori nici n-o să-și mai aducă aminte cine a fost Putin, o să caute pe Wikipedia. De aceea în romanele mele Putin nu va apărea niciodată. Dar nu pot și nici nu vreau să tac în privința a ceea ce se întâmplă acum în lume și în Rusia. A tăcea înseamnă a susține, a fi de acord. Și atunci scriu (și) texte pentru anumiți cititori cărora le vorbesc despre ce e important azi, acum.”[6] Scriitorul s-a înșelat amarnic anticipând uitarea ce se va așterne peste numele actualului țar de la Kremlin. În schimb, a  ochit în plin  boala Apusului: „Dar ce au arătat democrațiile occidentale? Că atunci când sunt în joc bani mulți, sume mari, statul de drept se termină.”[7] Din nefericire, întâmplările din ultimele luni au marcat începutul agoniei statului de drept. Cum s-a ajuns aici? Simplu, romancierul născut la Moscova ne lămurește sec: „Iar cetățeanul «mediu» din Rusia și Elveția îndură toate astea și tace, cât timp nu este afectat personal. O mentalitate de rob: cât timp nu mă afectează pe mine, viața nu e deloc așa de rea.”[8]  Nu era, însă a devenit și va  deveni tot mai rea, puțini  ar fi în stare să mă contrazică. Țineți seama și de faptul că „eu nu sunt politician și sunt bucuros că nu trebuie să-mi murdăresc mâinile”[9] scriind ceea ce vrea să audă electoratul sau patronul. Dimpotrivă, aștern pe hârtie orice năstrușnicie, condeiul mi-e slobod și teafăr, conștient că „numai vocile izolate spun adevărul.”[10] Izolat, însă nu-i deajuns, întrucât, ca să-l citez iarăși pe disidentul Șișkin, mutat în Elveția de bunăvoie (ori de nevoie ?!), și „libertatea mea e limitată, ca a tuturor, de suma din cont.”[11]


[1] Louis-Ferdinand Céline, Călătorie la capătul nopții

[2] Alina Mungiu Pippidi, româniacurată.ro (https://româniacurată.ro/cînd-războiul-devine-soluția-nu-problema-și-alte-profeții.)

[3] Potrivit agențiilor internaționale de presă, președintele Joe Biden a propus un pachet legislativ care să  permită  urmărirea, blocarea, confiscarea și folosirea banilor și bunurilor  oligarhilor ruși – aflați pe listele de sancțiuni ale statelor occidentale – pentru a sprijini  Ucraina. De altfel, „în luna martie a.c., SUA și partenerii internaționali au lansat un așa-numit grup operativ Elite, care se ocupă de identificarea, înghețarea și confiscarea activelor cleptocrate rusești din întreaga lume. Care sunt rezultatele până în acest moment? Statele Unite au confiscat active de un miliard de dolari, în timp ce Uniunea Europeană a înghețat active de aproape 30 miliarde dolari. Dintre acestea, yachturile, elicopterele, bunurile imobiliare și operele de artă valorează aproximativ 6,7 miliarde dolari. Conform Comisiei Europene, evaluarea activelor este în curs, la care se adaugă și o blocare a unor tranzacții în valoare de 196 miliarde euro, cu precizarea că doar jumătate din statele membre au detaliat măsurile luate pentru înghețarea activelor oligarhilor ruși. De exemplu, Spania a acceptat cererea SUA de a sechestra un yacht de 90 milioane dolari al unui miliardar rus, aliat al lui Putin. Canada a anunțat că vrea să fie prima țară din grupul G7 care a lichidat activele rusești și a aplicat noi sancțiuni împotriva a încă 203 persoane implicate în încercarea de anexare a regiunii Donbas. Polonia a impus și ea sancțiuni împotriva a 50 de oligarhi și companii rusești.

Recent, un grup de economiști, printre care francezul Thomas Piketty și americanul Joseph Stiglitz, a cerut grupului G20 să înființeze un registru global al activelor pentru a ținti averile ascunse ale oligarhilor ruși. Acestea sunt estimate de economiști la 1 000 miliarde dolari, o valoare imensă, dar dificultățile menționate în scrisoarea economiștilor sunt legate de opacitatea companiilor din zonele offshore care împiedică de multe ori eforturile statelor de a identifica averile ascunse. Statele Unite ale Americii au mai făcut un pas pentru a găsi banii oligarhilor și a-i da Ucrainei. Urmează Europa.” (Constantin Rudnițchi, Averile confiscate ale oligarhilor ruși vor fi folosite pentru reconstruirea Ucrainei).

[4] Traian Ungureanu, 3 M, în Gazeta Sporturilor

[5] Aleksandr Zinoviev, Homo Sovieticus

[6] Interviul a fost publicat în Evenimentul zilei

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Aleksandr Zinoviev, Homo Sovieticus

[11] Interviul a fost publicat în Evenimentul zilei