Mda, „sunt un cântec vechi, traseul meu se sfârșește, curând am să mă prăbușesc în râpa morții personale…”[1]. Ce-ți mai rămâne după ce conștientizezi că te-ai apropiat de inevitabila râpă, ce? Implorarea divinității: „Pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia ta, căci şi eu te pomenesc pe tine, dă-mi ceva efectiv, rogu-te!”[2]
Și nu te speria, „poţi trăi degeaba vreo patruzeci de ani, iar apoi, cu un ceas înainte de mormânt, să împlineşti iute şi frumuşel toată menirea pentru care te-ai născut!”[3]. Iar de mai ai chef, fredonează împăcat cu tine însuți versurile:
„Toate-n viaţa asta-s trecătoare,
Anii fug în ne-ncetat suiş,
Azi e nuntă, mâine-nmormântare,
Bătrâneţea vine pe furiş.”[4]
*
„- Dar ai iubit multe femei, Komiaghin, ăsta pesemne a fost norocul tău.
– Ce noroc vrei să găseşti la unul ca mine! N-a fost noroc, ci sărăcia unei pofte neînfrânate! Dragostea e întotdeauna o nevoie amară şi nimic mai mult.
– Dar nu eşti prost deloc, Komiaghin!”[5]
Voi ce ziceți, e prost?
*
„Dacă toată omenirea ar sta întinsă şi ar dormi, după chipul ei ar fi imposibil să-i afli caracterul adevărat şi ai putea să te înşeli.”[6]
Oricum, și chipul ei treaz ne-a indus în eroare de atâtea ori, încât e cu neputință să-i prevezi următoarea mișcare!
*
Luați aminte, de nu vreți s-o pățiți:
„- Du-te şi nu te băga, îi răspunde directorul. Dacă ştim ceva despre cei din vechime, asta-i pentru că ei nu s-au băgat! Du-te, că şi eu trebuie să plec undeva, ca să-i strunesc pe unii care se bagă. (…) se străduia să pătrundă taina şi melancolia timpurilor istorice, convingându-se tot mai mult că veşnice patimi şi suferinţe se iscă pe lume pentru că oamenii se poartă ca nişte prunci ce-şi bagă nasul peste tot, trecând peste hotarele seninătăţii.”[7]
Oho, am cunoscut atâția care nu s-au băgat și au trăit bine, bine rău! E cea mai la îndemână rețetă a succesului în viață!
*
Nu mai încape vreo îndoială, „lumea trebuie primenită cât mai repede cu putință, deoarece până și animalele au început să-și iasă din minți”[8] ! Și-i cu neputință să mai deosebești oamenii de animale și invers !
*
„A doua zi dimineaţă, Bostaloeva se prezentă la întreprinderea în care îşi petrecuse prima noapte Şi aici i se înmână o citaţie prin care era chemată în faţa tribunalului poporului, pentru că insultase un funcţionar al statului, numindu-l lepădătură.
Judecătorul poporului citi în faţa persoanelor interesate dosarul Bostaloevei şi, pe neaşteptate, dădu verdictul: pârâta să fie achitată şi să i se mulţumească public pentru vigilenţa manifestată în privinţa economiei de metal, iar funcţionarul reclamant să fie considerat într-adevăr o lepădătură şi să fie pedepsit, ca persoană indezirabilă. Cei de faţă au părut la început uimiţi, însă apoi s-au bucurat de sentinţă: reclamantul îşi plecă ochii în pământ, făcut fiind public de ruşine, ruşine care nu va putea fi spălată decât câştigând merite deosebite faţă de clasa muncitoare.
Din sala tribunalului, Bostaloeva ieşi ca o artistă, în rumoarea salutărilor tuturor, şi chiar judecătorul îi strigă:«La revedere! Mai treceţi pe la noi, ca să demascaţi aceste elemente!»”[9]
La fel a fost și la noi deunăzi, demascatorii primeau onoruri cu ghiotura din partea societății multilateral prostite, iar parteneriatul dintre judecători și procurori duduia de mama focului în „câmpul tactic”…
*
„- Da’ tu de ce plângi aşa puţin? îl întrebă ea pe Bojev. Iote ce uscăţel mi-ai venit!
– Vântul îmi usucă lacrimile, Mavra Federatovna, îi explică Bojev.
– Vântul? se miră Federatovna. Păi întoarce-te în partea de unde nu bate şi plângi!
Bojev se întoarse cu spatele şi încercă să plângă suplimentar, trecându-şi palma de la frunte spre obraji; însă, după un timp, Federatovna se apropie de el, îşi plimbă palma peste faţa lui, încercă cu limba umezeala lacrimilor şi-l demască:
– Zici că astea-s lacrimi? Păi nu-s sărate! îţi împingi pe ochi sudoarea de pe frunte, sămânţă de chiabur ce eşti!
– Zău că-s lacrimi, Mavra Federatovna! încerca Bojev s-o convingă. Limba dumitale nu simte.
– Limba mea să nu simtă? îl luă la rost bătrâna. Păi, chiar dacă ar fi simţit, nici ei nu i-aş fi dat crezare, căci eu nu mă încred decât în mintea mea şi în partidul bolşevicilor!”[10]
Fragmentul tocmai citat mă duce cu gândul la tefeliștii, la progresiștii ce nu se mai încred decât în ei și-n influencerii cu apucături bolșevice, neo-marxiste. O turmă cu ștaif corporatist, înnebunită să-i demaște pe dușmanii de clasă, pe bandiții noii corectitudini politice și sexuale…
*
Orice „veselie prelungită prea mult se preface în mâhnire”[11]… Morala ? Prelungiți cât e posibil veselia ! În definitiv, unul dintre secretele unei vieți bune e să amâni cât de mult mâhnirea…
*
„În seara aceleiaşi zile, culcându-se la hotel, Umrişcev gemu o bucată de vreme, vrând să spună ceva şi neavând curaj.
– Mavruşa! Ei, Mavruşa! i se adresă el Federatovnei, după o lungă şi chinuitoare tăcere.
– Ce vrei, bătrâne? îl întrebă Federatovna cu dragă inimă.
– Mă-ntreb, Mavruşa, dacă nu cumva Nikolai Edvardovici şi Nadejda Mihailovna, când or să-nceapă să facă electricitate din lumina zilei, oare n-o să se lase întunericul pe pământ? Că doară, Mavruşa, lumina o să intre-n cabluri, şi cablurile, Mavruşa, îs negre, că-s din fontă!
Auzind aceste cuvinte, Federatovna se întoarse cu faţa spre Umrişcev şi-l ocărî pentru oportunism.”[12]
Ce vizionar s-a vădit a fi muscalul! Da, deoarece s-a întunecat de-a binelea pe pământ, e o beznă s-o tai cu cuțitul! Dar nu de la fonta cablurilor, ci de la mintea de catran a pământenilor, năpustiți asupra luminii!
*
Încântător, miezos și ironic, scânteietor de ironic acest Andrei Platonov, o sărbătoare literară fiecare întâlnire cu operele sale memorabile! Și cum să nu-i fiu recunoscător pe veci prietenului meu Radu Cosașu, care mi l-a prezentat într-o clipă de grație divină?
[1] Andrei Platonov, Moscova cea fericită
[2] Andrei Platonov, Moscova cea fericită
[3]Andrei Platonov, Moscova cea fericită
[4] Andrei Platonov, Marea din adâncuri
[5] Andrei Platonov, Moscova cea fericită
[6] Andrei Platonov, Moscova cea fericită
[7] Andrei Platonov, Marea din adâncuri
[8] Andrei Platonov, Marea din adâncuri
[9] Andrei Platonov, Marea din adâncuri
[10] Andrei Platonov, Marea din adâncuri
[11] Andrei Platonov, Marea din adâncuri
[12] Andrei Platonov, Marea din adâncuri