Nici țipenie de om prin păduricea de plopi de pe malul Dunării, la Islaz… O liniște învăluitoare și părelnic eternă a înhățat marginea asta de lume… Un soare sângeriu se arată dinspre dealul bulgăresc și tot coboară, coboară în apa vălurită de vânturile câmpiei… Mâine se schimbă anul, și nimeni nu știe dacă e de bine sau e de rău… De parcă ar avea vreo importanță, timpul oricum curge asemenea fluviului înspre care îmi arunc privirea însetată de frumosul pur al naturii… Și cară cu el viața și moartea, tot ce e, inițial, viu…
