• avocat
  • scriitor
  • publicist

Conflictul generațiilor

     Să mă mir de intoleranța tinerilor haștagiști ? Ar fi o râzgâială  indecentă  și greu scuzabilă. Asta ar presupune din partea mea o ignorare a  istoriei nu doar recente, căci „de la Revoluție încoace, adolescenții și intelectualii sunt veșnic atrași să conceapă politica precum urmărirea unui război dus cu mijloacele insultei. (…) Dar democratul a cedat locul democratistului. Pentru acesta, democrația nu este o scenă unde se schimbă opinii; e  o mișcare  irezistibilă: încarnând Istoria în marș,  democratistul  este indignat să întâlnească atâtea mumii, atâtea rebuturi, atâtea vestigii ale Vechiului Regim printre contemporanii săi. Neputând să le taie capul, îi face să înțeleagă că ar trebui să fie morți.” Citatul îi aparține gânditorului din „Hexagon” Alain Finkielkraut și  este reprodus de Radu Călin Cristea în monumentala sa carte – la propriu și la figurat – Împăratul cu șapcă, volum care i-a scos din țâțâni pe intelectualii talibani ai lui Băsescu, în cea mai recentă și abjectă manifestare de ură din nesfârșita ciorovăială a intelighenției dâmbovițene. Filosoful avea în vedere Revoluția franceză, însă considerațiile sale sunt actuale și pentru „România lucrului bine făcut”. Îndeosebi astăzi, când haștagiștii mărșăluiesc pe străzile Capitalei, asemenea legiunilor verzi, și ridică spânzurători în care se bălăngăne butaforic, deocamdată, reprezentanții puterii alese prin votul  universal și liber exprimat.  Adică, nu-i așa ?, le dă de înțeles că i-ar cam dori scurtați de scăfârlie… Cum altfel, de vreme ce,  să fie cam 80 de ani de atunci, în spațiul moldo-valah s-a strigat din toți rărunchii: „Cu mațele ultimului popă să spânzurăm ultimul rege !”[1] Degeaba ne-a povățuit Pitagora să fugim de  „poporul căruia îi place eșafodul”, blestemata și îndelungata tradiție a răzbunării sângeroase n-are leac și capăt la noi. Pesemne că  pe grec l-au ascultat milioanele de compatrioți ai mei care s-au decis să emigreze, însă nu putem da bir cu fugiții  chiar toți… Dar lucrurile astea s-au întâmplat aievea dintotdeauna, și nu numai în vatra traco-dacilor. Conflictul între generații nu s-a născut pe meleagurile neaoșe, nu, el aparține întregii planete, umanității în ansamblu. Ceea ce se petrece hic et nunc este o reluare a adversităților de odinioară, progresiști contra reacționari, nou versus vechi. Fiindcă nu foarte demult, prin  iulie 1967,  Alexandru Mironescu își nota în  jurnalul său o constatare valabilă și în prezent: „Generația de azi, tinerii (inclusiv cei care  au  acum 30-35 de ani), formează un grup de oameni,  era să zic o familie, dar m-am răzgândit, care nu mai e ca altădată o generație  nouă, ci o lume închisă  față de noi, streină,  înconjurată de un zid chinezesc, cu atribute noi, alte reacții, alte impresii depozitate în substanța lor, alte concepte despre  viață, despre lume, despre relațiile dintre oameni, dintre sexe, dintre ei și copii, dintre  ei și societate. Se constituie,  ca un stat în stat, ca un organism nou, în altul care într-un  fel l-a născut și l-a purtat, dar care aproape e altceva.”[2]  Sau, altcumva spus, „toată gândirea lor era că totul e greșit”[3] la ăi` expirați  și că doar ei, recenții, mai pot salva țara.

Așadar, să nu ne mai mirăm că sub semnul  # se  urlă în București și aiurea  sloganuri  într-atât  de  inepte și violente, să nu ne prefacem mai naivi decât suntem. Nimic nu s-a schimbat în rânduielile omenirii, lupii tineri îi sfârtecă de-a pururi pe părinții și bunicii lor roși de bolile bătrâneții. Haștagiștii au simțit mirosul de sânge și  nu  se  vor  lăsa  până  nu își vor subordona statul, e în firea  naturii, restul înseamnă văicăreală inutilă. Toți am crezut, la timpul nostru, că vom răsturna lumea, însă n-a ieșit  cum am sperat. Fiecare generație cu iluziile și disperările ei, fiecare cu Waterloo-ul ei ! Acum este ceasul lor și cine să li se opună? Deoarece noi am luat-o la vale, învinși de inevitabila scurtime biologică. Și, Doamne, ce banalitate, le știm de la-nceput pe toate…

––––––––––––––––––

[1] Alexandru Mironescu, Admirabila Tăcere

[2] Admirabila Tăcere (Editura Eikon, 2014)

[3] Andrei Crăciun, Aleea Zorilor

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

7 octombrie, 2024

Să mă mir de intoleranța tinerilor haștagiști ? Ar fi o râzgâială indecentă și greu scuzabilă. As

3 octombrie, 2024

Să mă mir de intoleranța tinerilor haștagiști ? Ar fi o râzgâială indecentă și greu scuzabilă. As

30 septembrie, 2024

Să mă mir de intoleranța tinerilor haștagiști ? Ar fi o râzgâială indecentă și greu scuzabilă. As

Articole similare

România dorită”
VIZUALIZARI
Vremuri depresive
VIZUALIZARI
Justiția „Marelui Licurici”
VIZUALIZARI
SUA, for ever!
VIZUALIZARI
Chibițeli fotbalistice
VIZUALIZARI
Nonagenara și sexagenarul
VIZUALIZARI
Genocidul american asupra indienilor (2)
VIZUALIZARI
Genocidul american asupra indienilor (1)
VIZUALIZARI
Olimpice, și nu prea !
VIZUALIZARI