Vineri, 3 iunie 2016, ora 18, la BOOKFEST. Târgul e aproape pustiu. Atmosferă dezolantă. La standul Editurii Corint, ceva animație. Alex Ștefănescu, Mircea Dinescu și Ion Caramitru s-au pus la taifas și așa se explică forfota de acolo. Nesemnificativă, însă, dacă e să ne gândim la greutatea intelectuală a invitaților. Deunăzi, la un mall din Piatra Neamț, s-au strâns vreo 2500 de tineri. Cânta o formație obscură, de zdrăngănitori tatuați și liberi… Din nefericire, cartea nu mai are căutare, frumosul a devenit delict cultural.
În același timp, în spațiul rezervat Editurii RAO, în prezența câtorva zeci de prieteni, eu și Ștefan Mitroi ne lansăm două cărți încărcate de nostalgie și revoltă – Suflet în exil și Dulce ca pelinul. El mă laudă uneori fără măsură, mă bănuiește de talent scriitoricesc. Am o insuportabilă senzație de rușine și neputință, parcă m-ar viola în public. Ce bine mi-ar prinde un surghiun acum ! Îmi vine rândul la microfon, bâigui vorbe. Ștefan Mitroi e cogeamitea prozatorul, o spun tuturor și nu exagerez cu nimic. Romanul său, abia ieșit din tipografie, în condiții grafice deosebite, nu prea are rival în literatura noastră postdecembristă. Poate Paraclet-ul lui Freddy Gârbaci, alt teleormănean atins de geniu, aflat și el în mulțimea iubitoare de artă. Vorbesc cu gândul la mama, stinsă în urmă cu un an, sunt strivit de dorul ei. Dar și Ștefan este măcinat de același dor, doi orfani căutându-și copilăria pierdută. Și țara, încăpută pe mâini străine, batjocorită și pribeagă… Iar Sufletul în exil este Dulce ca pelinul.
