Cum să faci un interviu bun
Cartea lui Marian Nazat Lumea de azi în aproape 16 interviuri. Partea a treia (RAO, 2024) vine ca o continuare firească a surorilor sale, prima apărută în 2017[1], iar a doua în 2022. De această dată, interlocutorii scriitorului sunt Răzvan Theodorescu, Gunther Krichbaum, Andrei Marga, Mircea Radu Iacoban, Dorel Vișan, Lavinia Betea, Pavel Șușară, Adrian Severin, Grigore Ilisei, Florea Burtan, Ion Țiriac, Gheorghe Sarău, Ionuț Vulpescu, György Frunda, Florian Saiu, Freddy Gârbaci și (cea mai neînsemnată!), subsemnata. După cum se vede, nume reprezentative din toate domeniile, politicieni, filosofi, scriitori, artiști, fiecare cu individualitatea lui, pe care Marian Nazat se străduiește să o reveleze cititorilor. Fiecare interviu merită cu prisosință citit, dar nu voi zăbovi asupra acestora, pentru că, mărturisesc, anvergura majorității numelor de mai sus mă copleșește. Voi încerca, în cele ce urmează, să descifrez „știința” autorului de a realiza un interviu, pentru că Marian Nazat reușește, prin seria acestor trei volume, să reabiliteze o specie ce pare căzută în desuetudine în presa și, de ce nu, în literatura recentă.
Interviul este, pentru Marian Nazat, „aidoma unei călătorii în doi. Îi propui celuilalt să te urmeze într-o destinație anume din lumea asta nemărginită. Viitorul tovarăș de drum nu-i fitecine, desigur, ci un om care a străbătut universul cunoașterii în lung și-n lat, lăsând, îndărătul său, obligatoriu, și niscaiva semne. Un fel de repere, ca nu cumva doritorii de aventură să se rătăcească. Și așa, umăr la umăr, o iei la pas, dar, în loc de marcaj și busolă, te folosești de întrebări, de nedumeriri, de mirări… Primești, la schimb, răspunsuri, lămuriri, dezvăluiri, certitudini…Vasăzică, un dans părelnic asincron, când unul călăuză, când altul, în stare să comprime timpul și distanțele. Pe nesimțite, te trezești în luminișul de la capătul călătoriei și zău dacă îți vine să te desparți de însoțitorul tău vremelnic.”
Cu modestie și eleganță, Marian Nazat îmi mărturisea, despre acest volum: „Asta nu e cartea mea, ci a interlocutorilor!”. La încercarea mea, timidă, de a-l contrazice, a adăugat: „Răspunsurile contează!”. Știind că nu este un fan al mesajelor lungi, am renunțat la a-l convinge că o carte de interviuri spune enorm de multe despre cel care pune întrebările. Am să încerc să-mi iau revanșa aici. Mărturisesc că, de fiecare dată când citesc asemenea cărți, încerc să le descifrez „mecanismele” interne, cum se urzește discursul, modul de a avansa al dialogului. (Să fie oare asta o reminiscență a înclinației mele din copilărie spre „șurubăreală”, când demontam tot ce îmi cădea în mână spre a reconstrui, după o logică a vârstei, spre disperarea părinților?)
Cred că principalele resorturi care l-au determinat pe autor să purceadă la intervievarea celor numiți sunt mirarea și curiozitatea sa perpetuă față de ceea ce ne înconjoară. De asemenea, după cum ne-o dovedesc cariera sa juridică și cărțile sale, scriitorul a fost mereu un om al binelui, pe care îl caută și apără cu curaj. Împreună cu interlocutorii săi, Marian Nazat încearcă să afle în ce direcție se îndreaptă România și lumea contemporană, care este momentul când lucrurile în țara noastră au luat-o razna și de ce. Pentru că, spre deosebire de alți intelectuali care au abdicat, scriitorul este „angajat” și își iubește cu disperare țara, fapt pe care cărțile precedente și blogul personal ni-l mărturisesc.
Fiecare interviu a presupus pentru autor o foarte temeinică documentare prealabilă, ceea ce i-a permis, pe nesimțite, să treacă de la întrebările clasice (cele ce vizează formarea interlocutorilor săi, modelele lor etc.) la întrebări incomode. Am observat, în fiecare capitol și răspunzându-i personal lui Marian Nazat, cum încet-încet s-a creat un climat de încredere, propriu unor confesiuni sincere pe care, probabil, cei în cauză nu le-ar fi făcut altcuiva. Asta ține, cred, de harul autorului, de talia sa culturală și morală. Îndărătul întrebărilor stau miile de cărți citite de scriitor, din varii domenii, literatură, istorie, politică contemporană etc. Niciuna din întrebările sale nu este de circumstanță, de altfel, pe parcursul a peste 500 de pagini, ele se repetă foarte rar, fiind calibrate după interlocutor.
Ce îl interesează pe scriitor despre cei cu care discută? Copilăria lor, timp mitic, modul în care s-au format, cei pe care îi prețuiesc și de la care au învățat, cărțile de căpătâi, trecutul României cu lumea satului, felul în care au traversat perioada comunistă, dezamăgirile de după decembrie 1989, chipul lumii de azi și al celei de mâine, manipularea la care am asistat în timpul pandemiei, realizările și neîmplinirile fiecăruia în domeniul ales, perspectiva personală asupra iubirii și morții și, nu în ultimul rând, sportul care unește, fotbalul. Toate acestea sunt și temele cărților de până acum ale lui Marian Nazat, ceea ce dovedește că Lumea de azi este, așa cum spunea Stendhal despre roman în Roșu și negru, „o oglindă purtată de-a lungul unui drum”. Această convingere îmi este întărită de mărturisirea lui Florian Saiu din carte: „Un dialog cu adevărat bun, o șuetă transparentă obligă la afinități între actori, la similitudini culturale, chiar la consonanțe emoționale, sentimentale, la deschideri de inimi și minți – context rarisim în orice etapă a istoriei omenirii”.
Unele interviuri sunt veritabile documente, de pildă cel cu Răzvan Theodorescu (ultimul acordat de marele om de cultură înainte de moarte) sau cel cu Adrian Severin, pe care l-aș recomanda ca lectură obligatorie tuturor politicienilor.
Interlocutorii lui Marian Nazat sunt care mai introvertiți, care mai locvace, cu răspunsuri telegrafice sau întinse pe pagini întregi, dar scriitorul îi iscodește pe toți cu abilitate, realizând portrete de neuitat.
După cum mărturisea în prefața volumului al doilea al seriei Lumea de azi, pentru Marian Nazat „interviul este nu doar o formă literară prin care oamenii cu oareșce însemnătate, locală, națională sau internațională, acceptă să se mărturisească publicului, ci și o perspectivă personală asupra lumii înconjurătoare”. Exact ce spuneam în primele rânduri ale acestor note, dincolo de mărturisirile pe care o asemenea carte le conține, ea ne permite să sesizăm anvergura intelectuală a celui care întreabă, preocupările, mirările și frământările sale, cărora dialogul le poate oferi un răspuns.
Întrebările din Lumea de azi ne dezvăluie un Marian Nazat consecvent cu ideile sale formulate în cărțile precedente, pe care le cunosc. Care ar fi acestea? Din punct de vedere al ponderii în volum, cele mai multe pagini conțin dialoguri referitoare la România, cu trecutul, prezentul și perspectivele ei; întrebările scriitorului sunt infuzate deopotrivă de patriotism (care pentru Marian Nazat nu este o vorbă goală!) și revolta la care prezentul îndeamnă orice spirit lucid. Scriitorul își provoacă interlocutorii să găsească împreună soluții. Se vorbește despre decăderea satului românesc (amintesc că pentru Marian Nazat Islazul este paradisul pierdut), despre trecutul comunist al României care nu ar trebui condamnat în bloc. Sunt evocate vârfuri ale intelectualității românești, din literatură, artă, filosofie, istorie, politică, diplomați, mentori ai celor intervievați. Autorul este preocupat de mult-clamatul „angajament” al intelectualilor și de limitele sale. În ce privește situația actuală internațională, România este considerată „între bocancul rus și cizma americană”; iarăși, Marian Nazat își îndeamnă interlocutorii să formuleze împreună o cale pe care țara noastră ar trebui să o urmeze pentru ieșirea din prezentul mlăștinos. Cei întrebați de scriitor sunt foarte des solicitați să facă previziuni asupra lumii de mâine (după analiza lumii de ieri), cu provocările sale legate de insecuritatea globală și dezvoltarea fără precedent a inteligenței artificiale. Interlocutorii sunt adesea întrebați asupra modului în care au trăit pandemia, considerată de Marian Nazat o uriașă manipulare a „păpușarilor mondiali” (vezi Homo homini… virus, RAO, 2022). Scriitorul este interesat de copilăria, formarea și modelele celor cu care discută, de cărțile lor preferate, constelație în care se regăsește adesea. El nu se ferește de întrebările delicate, care își provoacă interlocutorii să vină în fața publicului cu fațete mai puțin cunoscute ale personalității lor. Interogațiile sale, ce se constituie într-o adevărată maieutică vizând aflarea adevărului, sunt adesea neașteptate.
Întreprinderea interviului este, în cele din urmă, benefică pentru ambele părți. Cel întrebat este obligat să se formuleze pe sine, ceea ce îl obligă la o mai bună cunoaștere a eului său; de asemenea, „călătoria în doi” îl transformă pe cel care întreabă: „Abia atunci îți dai seama că ești altcineva, mai bogat, mai deștept, mai bun, la limanul atins dimpreună cu siamezul tău de frământări”, afirmă autorul cărții. La capătul acestui drum comun, niciunul dintre cei doi nu mai este același.
Volumul este completat de un extraordinar eseu al lui Freddy Gârbaci despre Mario Vargas Llosa, în care autorul pornește de la opera și activitatea politică a scriitorului peruan pentru a face o analiză extrem de lucidă a vremurilor în care trăim.
Lumea de azi se încheie cu un text din 2003 al lui Marian Nazat, o scrisoare imaginară adresată lui Octavian Paler, scrisă în urma relecturii romanului Viața pe un peron și care este azi mai actuală de oricând. Ea dă măsura admirației scriitorului pentru eseistul și romancierul plecat dintre noi, dar și a harului său literar și polemic.
Grație calibrului intelectual al lui Marian Nazat și al celor prezenți în volum, Lumea de azi partea a treia (ca de altfel și precedentele din această serie) oferă o panoramă veridică a României și a lumii în care trăim la ora actuală și propune, dintre cei prezenți în carte, veritabile modele de urmat.
Îmi dau seama, la capătul acestor note, că ele ar trebui să poarte numele Cum să faci interviuri de excepție! Felicitări lui Marian Nazat, interlocutorilor săi și editurii RAO! Pe când Lumea de azi volumul patru?
[1] Îndrăznesc, cu sfială, să sugerez prestigioasei edituri RAO reeditarea primului volum din Lumea de azi, care nu se mai găsește absolut nicăieri…