Ministerul Justiției a făcut în urmă cu o săptămână câteva propuneri de modificare a legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii.
Lumea e curioasă, vrea să înțeleagă ce se urmărește, cum va fi dacă… Cei de la cotidianul Adevărul1 îmi adresază șapte întrebări, și așa s-a născut interviul de față.
– Procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justiției, şi nu a preşedintelui. Eliminarea preşedintelui ţării din procedura de numire a procurorilor şefi va duce la depolitizarea sistemului, așa cum au afirmat mai mulți politicieni de la guvernare (Călin Popescu Tăriceanu, Tudorel Toader) sau dimpotrivă ?
– Nici măcar Mama Omida nu ar putea să dea au răspuns exact la această întrebare ! Depinde, în primul rând, de ministrul Justiției care va avea în pix propunerile respective, de capacitatea sa de a uita pentru o clipă că este un om politic. În al doilea rând, este important rolul secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care, iată, poate fi ceea ce ne dorim cu toții să fie. Căci acolo sunt reprezentanții tuturor procurorilor din țară și se presupune că propunerile lor se vor orienta nu doar spre profesioniștii cei mai buni, ci și către oamenii onești și integri. Prin urmare, i se recunoaște secției respective un atribut firesc, care ar putea feri numirile șefilor din parchete de imixtiunea politică. În definitiv, „depolitizarea sistemului” ține de fiecare procuror în parte, de cât de mult își doresc ei să slujească adevărul, iar nu pe vremelnicii stăpâni ai țării. Oricum, după experiența nefastă a „deceniului Traian Băsescu”, unul al turpitudinii, propunerea e mai mult decât necesară.
În realitate, discuțiile aprinse iscate de proaspăta propunere dovedesc iarăși că bătălia pentru controlarea Justiției noastre este o chestiune de viață și de moarte pentru politicienii români. O bătălie pentru desemnarea legală a celui ce va avea în mână, iar nu la mâini !, cătușele, restul e demagogie… Oricare ar fi soluția, ea nu va împăca toate forțele de pe scena actuală, iar gardienii democrației de pe caldarâmul Piața Victoriei vor rezista nătâng fără să știe de ce…
– Una dintre propuneri este ca Inspecția judiciară a CSM să treacă la Ministerul Justiţiei, ministrul Tudorel Toader motivând că ”avem un sistem juridic de model francez, iar în Franţa Inspecţia Judiciară este la Ministerul Justiţiei”. Va fi benefică acestă modificare pentru actul de justiție ?
– Invocarea diverselor modele mă amuză, m-am plictisit să tot ascult placa asta. Lumea uită că, acolo, modelele cu pricina funcționează de sute de ani, pe când la noi ce zidește un guvern, dărâmă cel care îi succede la putere… Trecerea acestei Inspecții judiciare de la CSM la Ministerul Justiției poate avea efecte benefice, ori nu. Sau va fi la fel, deoarece magistrații care o alcătuiesc nu se vor schimba peste noapte. În orice modificare legislativă, cel mai important detaliu este persoana care va aplica noua normă juridică. Norma juridică, din păcate, nu poate acționa și asupra moralității subiectului vizat…
– Tudorel Toader, a declarat că nu va trimite proiectul de modificare a legilor Justiţiei, pentru consultare, la DNA, DIICOT şi Ministerul Public, ci doar la Consiliul Superior al Magistraturii. Ar trebui să fie consultate și aceste structuri, dat fiind că unele propuneri de modificare a legilor justiției vizează în mod direct aceste instituții?
– Suntem ca într-un joc de copii… Adică vreți să spuneți că procurorii din cele trei structuri nu au luat cunoștință de conținutul proiectului ? Să fim serioși… Îl pot consulta așa cum și eu, și dumneavoastră o facem, să nu băgăm în seamă puseurile de orgolii ale actorilor în cauză. De vreme ce proiectul a fost trimis la CSM, discuțiile sunt de prisos. Și nimeni nu-i oprește să facă observații, sugestii, să nu ne prefacem mai naivi decât suntem !
– Este justificată înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraţilor suspectaţi de comiterea unor infracţiuni?
– La urma urmei, orice poate fi justificat pe lumea asta ! Problema trebuie pusă altcumva – va fi în măsură noua structură să prevină actele de corupție în rândul magistraților ? Țin minte că în urmă cu vreo 20 de ani, când eram procuror, am discutat despre subiectul acesta cu omologii din SUA. Știți ce mi-au povestit ei ? Cică la început au acționat în forță, arestându-i pe corupții în robă, dar mai apoi au constatat că prestigiul Justiției se duce pe apa… Potomacului. Lipsa încrederii cetățenilor în sistemul de Justiție scădea alarmant, așa că și-au schimbat strategia. Apăreau informații că un procuror sau judecător a făcut un pocinog, îl chemau și-l invitau să părăsească magistratura, altminteri vor declanșa ancheta penală. Sau aflau că un procuror sau judecător are de gând să săvârșească o faptă din asta, la fel, îl atenționau să stea în banca lui. Ceva asemănător ar trebui să se încerce și la noi, așa cum de altfel se și întâmplau lucrurile până prin 1995, însă există riscul favorizării infractorului, de pildă… Justiția nu trebuie lăsată să se sinucidă !
– Ce implicații poate avea posibila majorare a vechimii pentru promovarea magistraţilor ? Ar mai fi magistratura atractivă pentru tineri, în aceste condiții ? Pe termen lung, cum evaluați această măsură ?
– La prima vedere, pare o măsură binevenită, pare doar, căci lucrurile sunt infinit mai complicate. Sigur, știm cu toții că dușmanul cel mai mare al magistratului e lipsa de experiență, propria sa tinerețe. Numai că prin instituirea limitei de vârstă și vechime se pierd din vedere alte detalii. Să le luăm pe rând. Termini facultatea pe la 23 de ani și trebuie să mai aștepți, iată, vreo 7 ani ca să poți susține examenul la INM. Ce faci în această lungă și decisivă perioadă ?, e musai să te întrebi. Încerci să accezi în avocatură, alt examen teribil. Dacă îl promovezi, există două variante: îți place, câștigi bine și îți încropești un cerc de relații atractiv, situație în care nu te interesează cariera de magistrat. A doua variantă: nu-ți place, asiguri asistență din oficiu, onorariile sunt neîndestulătoare, acumulezi frustrări uriașe. Visezi să ajungi procuror sau judecător ca să-ți răzbuni anii de umilință. Și mai e ceva – în avocatură te poți alege cu „proaste obiceiuri” (program flexibil, libertate de opinie și nu numai), incompatibile cu profesia de magistrat, care înseamnă un anumit tip de educație, de caracter,de moralitate…
Există posibilitatea să intri consilier juridic pe ici-colo, numai că în curând vei învăța lecția comodității, și competiția te va speria. Vei deveni un biet lefegiu, cu program de lucru redus și cu nesemnificative responsabilități.
Mai ai varianta școlii de grefieri, dar în exercițiul acestei activități riști să capeți reflexe de subaltern…
Apoi, să nu omitem faptul că pe la 30 de ani individul e prins în vârtejul problemelor familiale, griji mari cu copiii mici. Și cum să te mai omori cu învățatul când prichindeii te cară cu ei ba la teatrul de păpuși, ba la piscină, ba la parcul de distracții, ba la mall…?
Prin urmare, la examenul de admitere în magistratură riscăm astfel să avem fie frustrați declarați, fie delăsători cu experiență, fie inși anume orientați…
– În concluzie, este o soluție bariera vechimii ?
– Mergem mai departe. După cursurile de la INM, absolventul, cu vârsta minimă de 32 de ani !, va păși în stagiatură și-și va face o socoteală simplă – până la o pensionarea anticipată mai am vreo 18 ani. Așa că se va întreba firesc: când le voi face pe toate ? Când să învăț meserie, când să-mi strâng o brumă de cheag și să asigur copiilor nu numai un prezent sigur, dar și un viitor rezonabil, când să mai trăiesc, când ? Iar de la angoasele astea existențiale își va vulnerabiliza statutul, va deveni o țintă facilă pentru cumpărătorii de influență, mult mai abili și mai potenți financiar și relațional.Sau va accepta compromisuri majore pentru a urca mai repede pe scara ierarhică, ori pentru a intra în grațiile vremelnicilor șefi. Unde mai pui că pe la 32 de ani pasiunile se cam sting, individul își domolește focul interior, îmblânzit de corvezile, multe și nesuferite, din viața de zi cu zi. Or, magistratura presupune, în afară de har, pasiune, entuziasm, care sunt atributele, nu în exclusivitate, ale tinereții !
Soluția propusă acum poate gripa magistratura neoașă, o poate infesta pe termen lung cu inși mediocri, fără vocație, niște inși cu mentalități de funcționari. Prin urmare, e de reflectat, trebuie găsit altceva, pârghii în interiorul instituțiilor în discuție pentru corijarea „excesului de tinerețe”, de pildă. Am mai spus-o, nu mi se pare o idee fericită ca viitorii procurori și judecători să urmeze aceleași cursuri, pentru că așa se naște obscenul și sinucigașul „parteneriat”, pe care capii Justiției dâmbovițene l-au mai actualizat o dată deunăzi.
Dar, haideți să ne păstrăm cumpătul, am asistat la atâtea minunății în aproape trei decenii de „desmădulare” a României, încât privesc cu detașare reacțiile unora sau altora, fiecare în funcție de interesul ce-i poartă fesul. În realitate, niciunuia dintre ei nu-i pasă, de fapt, de buna înfăptuire a justiției, ci de găsirea mijloacelor aparent legale de a o samavolnici pe mai departe. Pe de altă parte, am văzut de atâtea ori că legile se schimbă cu iuțeală nemaipomenită, așa că, dacă vor fi votate aceste propuneri, modificarea lor va fi „prioritatea zero” a viitorului executiv ori legislativ. Și, slavă Domnului, avem o tradiție prodigioasă în a legifera prin ordonanțe de urgență…
– Atunci, cum ar fi mai bine?
– Poate că ar fi bine ca perioada de stagiatură să fie extinsă la 2 ani, de exemplu, iar la judecătorii completul să fie colegial, astfel încât tinerii magistrați să crească feriți de erori…
Încă ceva: magistratura ar trebui să devină atractivă nu pentru tineri, ci pentru cei cu experiență, pentru că măsura face lucrurile frumoase ! Iar excesul înseamnă injustiție, ca și o mare clemență…
–––––––––––––––-
1Interviul a fost realizat de Sorin Ghica