• avocat
  • scriitor
  • publicist

Începutul celui de-al Treilea Război Mondial?

MOTTO:

                                                    „Doar un optimist nesăbuit poate

                                                    nega sumbrele realități ale  prezentului.”

                                                                  Franklin D. Roosevelt[1]

Pe frontul din Ucraina mor oameni în fiecare zi, însă nimeni  nu le știe numărul cu exactitate. Se fac speculații cu ghiotura, se pun la cale manipulări și  cacealmale cu duiumul, fără ca adevărul să preocupe pe cineva.   Propaganda n-are odihnă, fiindcă izvorul minciunii nu  seacă niciodată. Dar ceea ce mă miră până la perplexitate este ușurința inconștientă cu  care oamenii se lasă târâți în tranșeele morții. Și au trecut vreo șaisprezece luni de la declanșarea „operațiunii militare speciale” !? Nu pot pricepe și gata resorturile care stau în spatele consimțământului atâtor  nefericiți dispuși să se jertfească pentru țară… De undeva,  din vremuri deloc îndepărtate, un personaj cu inimă neliniștită mă lămurește cu  franchețe și recunoscută competență: „«Da, e o prostie fără seamăn (…) să mai  pui la socoteală astăzi voinţa sau lipsa de voință a materialului omenesc, căci în războiul viitor partea leului o vor avea maşinile, iar oamenii vor fi degradați la rolul de simple piese ale acestora.

În războiul trecut el nu prea întâlnise pe front oameni care să aprobe sau să nege categoric războiul. Cei mai mulţi au mers ca un nor de praf purtat de vânt; fiecare s-a pomenit în vârtejul cel mare, rostogolit fără voință ca un bob de mazăre într-un sac mare. În general, poate că mai mulți oameni s-au refugiat în război, decât s-au refugiat din el.»

Eu ascultam, surprins mai cu seamă de violența cu care el continua să vorbească: «Să nu ne lăsăm furaţi de iluzii. Dacă astăzi ar porni să sune goarnele pentru un război cu totul exotic, într-o țară oarecare, pentru o campanie în Polinezia sau într-un colț din Africa, s-ar aduna mii şi sute de mii, fără să ştie prea bine de ce, poate numai din simpla plăcere de a fugi de ei înşişi sau din pricina  unor condiţii nefavorabile.

Dar rezistenţa efectivă împotriva unui război n-o pot socoti mai mare decât zero. Împotrivirea unui ins izolat față de o organizație cere întotdeauna un curaj cu mult mai mare decât simplul conformism; şi anume, ea cere bărbăție individuală, iar aceasta dispare din ce în ce mai mult în vremea noastră de progresivă organizare şi mecanizare.

În război am întâlnit aproape numai fenomenul curajului în masă, al curajului înlăuntrul formaţiei militare; şi cine priveşte sub lupă această noțiune va descoperi componente dintre cele mai curioase; multă vanitate, multă ușurință şi chiar plictiseală, dar, înainte de toate, multă frică – da, da: frica de a rămâne în urmă, frica de ironizare, frica de acțiunea individuală şi frica de tot ce s-ar putea pune în opoziţie cu elanul maselor, al celorlalți; majoritatea celor care pe front erau socotiți drept cei mai viteji, i-am cunoscut apoi în civil ca eroi foarte dubioşi.»”[2]

Rămân încremenit în smârcul deznădejdii, cuvintele  mi se opresc în gât,  neputincioase să spargă aerul și așa irespirabil din jur. În definitiv, toate conflictele de acest gen au pornit la fel, cu o mică gâlceavă undeva, cândva… Pretexte provocate înadins de puterile planetare, pretexte transformate  apoi în războaie  mondiale. Două, deocamdată. Să fie cumva aidoma și acum ? Tot ce-i  posibil, căci aproape  de noi, la o frontieră  distanță, nu luptă numai frații pravoslavnici între  ei, ci și  americanii, francezii, englezii, germanii… O scânteie  și totul se va transforma  în altă conflagrație nimicitoare. A treia.

 Îmi simt limba uscată. Inima a zbughit-o din piept, mai, mai să n-o prind. Broboane  fierbinți de sudoare mi se preling în josul tâmplelor. Stomacul s-a strâns ghem și geme speriat ca nicicând. Încotro? Tăcere vinovată și apăsătoare.  Dezinformările au atins apogeul nerușinării. În Ucraina și Rusia morțile soldaților și civililor  sunt arhivate ca secrete de stat.  Nu departe, Kosovo stă pe un butoi de pulbere și  știm din istorie ce înseamnă o vâlvătaie aprinsă în Balcani… Însă îngrijorătoare apare restricționarea impusă  de China exportului a două metale rare utilizate la fabricarea cipurilor electronice. O lovitură năprasnică aplicată rivalului de la Washington[3]. Motivul? Necesitatea  „apărării siguranței și intereselor naționale”, cică. În sinergia  dialectică a evenimentelor, „Puterea tăcută”  a anulat fără explicații vizita șefului politicii  externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, ce urma să se desfășoare la Beijing. Să fi început oare al Treilea Război Mondial ? Nădăjduiesc  că nu, atent și la observația unei competențe prestigioase și respectate oriunde,  Graham Allison, potrivit căruia  „tehnologia a transformat SUA şi URSS (şi acum Rusia) în gemeni siamezi inseparabili. Deşi amândouă au un cap şi un creier şi o voință proprie de a acţiona, coloanele lor vertebrale au fuzionat, devenind una singură. În piepturile lor reunite bate o singură inimă. În ziua în care acea inimă va înceta să mai bată, fără îndoială că amândouă vor muri. Oricât de stângace şi de inconfortabilă ar fi această metaforă, ea sesizează elementul definitoriu din relaţia dintre SUA şi URSS în timpul Războiului Rece. Și rămâne adevărul definitoriu despre care mulți americani din secolul al XXI-lea îşi imaginează că  a dispărut cumva atunci când s-a încheiat Războiul Rece. Atât SUA cât şi Rusia dețin arsenale nucleare pe măsura unei superputeri. Aşadar, oricât de rea, oricât de demonică şi oricât de periculoasă şi de demnă de a fi strangulată este Rusia, SUA trebuie să se străduiască să găsească o modalitate de a trăi cu ea sau să se confrunte cu perspectiva de a muri împreună cu ea. Aşa cum spune fraza frecvent citată a lui Ronald Reagan: «Un război nuclear nu poate fi câştigat, şi de aceea nu trebuie purtat niciodată».”[4]

Și totuși, de ce întârzie atât armistițiul, binecuvântatul și multrâvnitul armistițiu? Că  nu-i o rușine să  te așezi la masa tratativelor  și să negociezi o  încetare a focului, a însămânțării de moarte !  Sau  beligeranții or gândi asemenea  lui Woodrow Wilson, care credea că „dreptatea  este mai prețioasă decât pacea”[5] ? Iar când vine vorba despre dreptate, lucrurile  se complică  într-atât încât rezolvarea lor miroase a praf de pușcă. Fiindcă, întotdeauna, dreptatea  e de partea celui puternic.

Așa să ne ajute Dumnezeu, deși, „după ce SUA au lansat bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki,  Einstein a observat că armele nucleare «au schimbat totul, în afară de modul în care gândim».”[6]   Măcar o dată să  se fi înșelat  și geniul fizician,  astfel ca omenirea să nu trăiască un al Treilea Război Mondial!


[1] Alocuțiunea rostită la 8 decembrie 1941 în fața Congresului american. (Discursuri care au schimbat lumea)

[2] Stefan Zweig, Inimi neliniștite

[3] Potrivit RFI, „China, care este principalul producător de galiu şi de germaniu, urmează să condiţioneze exportul de obţinerea unei licenţe în care sunt specificaţi destinatarul final şi obiectul întrebuinţării. Aprovizionarea cu semiconductori a întreprinderilor care produc cipuri electronice devine tot mai complexă, iar din această cauză China şi Statele Unite duc o bătălie feroce pentru a-şi păstra suveranitatea în acest domeniu, în contextul în care cipurile cele mai performante au devenit elementul-cheie al electronicii civile şi militare. Beijingul justifică aceste măsuri prin necesitatea «apărării siguranţei şi intereselor naţionale». El nu citează Washingtonul, însă China doreşte astfel să-şi sporească autonomia în conceperea semiconductorilor. Washingtonul a introdus în ultimii ani pe lista sa neagră întreprinderi chinezeşti, cu scopul de a le deconecta de la lanţuri de aprovizionare cu tehnologii americane, inclusiv cele mai avansate cipuri. Statele Unite au consolidat în ultimele săptămâni restricţiile de exportare a semiconductorilor şi exercită presiuni asupra aliaţilor lor să facă acelaşi lucru.”

[4] Graham Allison în Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

[5] Alocuțiunea ținută la 2 aprilie  1917, în Discursuri care au schimbat lumea

[6] Graham Allison în Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Articole similare

„Văz enorm” și… scriu!
VIZUALIZARI
Din făzănăria  dâmbovițeană
VIZUALIZARI
Despre viitoarea Renaștere a omenirii
VIZUALIZARI
„Rușine, rușine să vă fie !”
VIZUALIZARI
Elie Wiesel, „băiatul din Carpați”
VIZUALIZARI
Nasty, „zbanghiul” !
VIZUALIZARI
Portrete și portrete (2)
VIZUALIZARI
Portrete și portrete (1)
VIZUALIZARI
Războiul, ca profit ...
VIZUALIZARI
Gura lumii
VIZUALIZARI