MOTTO:

                                    „(…) Lloyd Austin, șeful Pentagonului, a spus clar că scopul                       SUA e să vadă Rusia slăbită astfel încît să nu mai poată face vreodată așa ceva (o invazie neprovocată într-o țară vecină), și nu să încheie pace.  Războiul nu e deci problema pentru administrația americană, războiul e soluția pentru a controla o Rusie care devenise prea agresivă, și prețul unei recesiuni europene e prevăzut, ca și întîrzierea țintelor în politica  schimbării de climat.”[1]

                                                                                    Alina Mungiu Pippidi

         

Lumea așteaptă cu sufletul la gură oprirea „misiunii militare speciale” ordonate de Putin. Lumea de aici, din zona noastră, fiindcă patagonezii ori samoanii poate nici n-au auzit de războiul pravoslavnic. Chiar, cum să-i împaci pe beligeranți, de vreme ce amândoi sunt frați de sânge ? Adică trufași, îndărătnici și încăpățânați… Găsesc o soluție cam prea intelectuală, totuși. Păi, „ceea ce trebuie  în fond ca să obţii un  fel de pace cu oamenii, ofițeri sau nu, armistițiu fragil, ce-i drept, dar preţios oricum, este să le permiţi în toate  împrejurările să se etaleze, să se tăvălească în lăudăroșenii imbecile. Nu există vanitate inteligentă. Vanitatea e un instinct. Și nu există om care să nu fie înainte de toate vanitos. Rolul de periuţă admirativă este aproape singurul în care omul tolerează semenul cu o oarecare plăcere. Cu acești soldaţi nu aveam nevoie să cheltuiesc prea multă imaginaţie.”[2] La câte elogii deșănțate li s-au adus celor doi generali, Vladimir și Volodimir, ce mai contează câteva ca să-i pui la aceeași masă și să semneze un hrisov  prin care să înceteze măcelul… Vast program, deoarece, e de părere profesorul Richard Sakwa, „Europa s-a autodistrus în acest război. Vorbăria despre unitate va supraviețui, dar va fi o victorie printre ruinele proiectului european al păcii. Prin urmare, UE nu poate fi un interlocutor. (…)

Singurii interlocutori pot fi forțele din exterior. Putem vorbi despre Turcia și Erdogan, care păstrează relații bune cu Putin și sunt membri NATO, deci există o anumită credibilitate. Apoi, avem China. Cred că singura modalitate prin care Europa poate ieși din această mizerie este China. Iar ceea ce este cel mai important în ultima vreme este apropierea dintre China și India, în ciuda încleștărilor din Himalaya. Europa trebuie să fie salvată de forțe dinafara Europei. Asta este catastrofa postbelică – eșecul ordinii pașnice europene, lipsa acțiunilor europene pentru pace. (…)

Cu alte cuvinte, nu a reușit încercarea de a construi pacea după 1989 într-un sens pur instituțional, sub conducerea Washingtonului și a Bruxellesului. Ursula von der Leyen a demonstrat că este un dezastru, un lider dezastruos în ce privește acest război. Nu a făcut decât să alimenteze tensiunile, acționând parcă pentru a arăta că UE este un subaltern al SUA în această situație conflictuală. Iar asta se reflectă foarte bine în Busola Strategică a UE, adoptată pe 21 martie.

Prima remarcă finală pe care vreau să o fac este că trebuie să înțelegem cum am ajuns în acest punct, trebuie să înțelegem că nu este suficient doar să dăm vina pe alții. Putin a apăsat pe trăgaci și este responsabil. Însă și Rusia suferă. Este un război economic împotriva Rusiei și a rușilor. Este neplăcut să avem ideea aceasta despre vina colectivă a rușilor.

A doua remarcă este că asistăm la o izbucnire extraordinară a militarismului. A fi împotriva războiului nu înseamnă doar să condamni războiul, ci să înțelegi cum s-a ajuns la război, să explici contextul. Or, nu se face asta. Relatările din presă sunt la fel de proaste ca și cele despre scandalul Russiagate din SUA, inclusiv rolul serviciilor secrete, modul în care informația este oferită selectiv, pentru a-i îmblânzi pe jurnaliști, modul în care sunt create camere de rezonanță. Nu este bine și mă tem că va fi și mai rău, până când vom găsi o cale spre pace.”[3]

La fel de vehementă și de sceptică este și Clare Daly, europarlamentar din Irlanda, aceasta declarând în discursul rostit în Parlamentul European  că „soluția Uniunii Europene la războiul din Ucraina este mai mult război, prin grămezi de arme și cheltuieli extravagante în militarizare, amenințări dure, atât economice, cât și financiare asupra Rusiei. Faceți aceleași lucruri pe care le-ați făcut deja și așteptați să dea alt rezultat, adevărata definiție a nebuniei. Cum va ajuta interzicerea vânzării de brânză Kerrygold în Rusia să salveze viețile ucrainenilor? Cum va opri războiul cumpărarea de gaz american? Desigur că nu-l va opri. Deoarece nicăieri sancțiunile nu au avut succes, nu au oprit războiul și nu au dus la schimbarea regimului. Dar ce au reușit să facă a fost să dezlănțuie un dezastru economic. Dezastru economic plătit de poporul rus, inclusiv de cei care protestează împotriva războiului, dar și de cetățenii europeni, care se confruntă cu creșteri masive ale prețurilor la energie, inflație și scăderea catastrofică a nivelului de trai. (…)

Nu numai că nu am condamnat aceste războaie ilegale ale SUA (n.m. invaziile militare din Irak și Afganistan), dar am ajuns să ne alăturăm și să continuăm să facem afaceri împreună. Nu există asemenea scrupule cu privire la genocidul Arabiei Saudite în Yemen. Nu suntem în stare să ajutăm financiar pe cei care se ocupă de crizele umanitare, în timp ce cheltuim miliarde de euro pentru prelungirea războiului din Ucraina. Este absolut dezgustător. Da, Rusia este  responsabilă de acest conflict, dar nu putem ignora rolul NATO. (…) Este nevoie de încetarea conflictului, încetarea focului și preluarea atribuțiilor de negociatori și promotori ai păcii. Ne face complici, dacă vrem să facem altceva.” Ceva mai limpede zău că  n-am găsit în retorica politică recentă !

Caut să înțeleg  cum s-a ajuns aici. Citesc, citesc, citesc, doar-doar m-oi dumiri orișicât… Găsesc ceva interesant, sunt două  puncte de vedere care coincid. Primul aparține unui profesor de studii ruse de la New York University (decedat în 2020), el susținând în noiembrie 2019 că „avem o situație care nu este înțeleasă pe deplin, că noul președinte al Ucrainei, Zelenski, a fost un candidat al păcii. Voi face o comparație care s-ar putea să nu spună multe generației actuale, însă Zelenski a candidat de pe pozițiile lui George McGovern, în 1972, împotriva lui Richard Nixon. Diferența este că McGovern a fost spulberat, în timp ce Zelenski a câștigat cu 70-72%. Deci, asta înseamnă că ar trebui să negocieze cu Vladimir Putin și sunt mai multe formate pentru asta, nu-i așa? Există așa-zisul format Minsk, care implică Germania și Franța. Există și formatul bilateral cu Putin. Însă în privința negocierii cu Putin – iar asta este o chestiune importantă, despre care nu se vorbește în SUA – Zelenski are nevoie de mult curaj, pentru că sunt mulți care se opun acestor negocieri în Ucraina, iar acești oponenți sunt înarmați. Unii spun că sunt fasciști, însă cu siguranță sunt ultranaționaliști și au spus că-l vor da jos pe Zelenski, dacă va negocia cu Putin.

Iar apoi a intrat în scenă președintele Trump. Trump a avut o discuție telefonica cu Zelenski și i-a cerut informații despre Biden. A fost o greșeală din partea lui Trump. Pe de altă parte, transcriptul integral al convorbirii este foarte important și noi nu avem acest transcript. Eu vreau să știu dacă Trump l-a încurajat sau nu pe Zelenski să negocieze cu Putin. De ce este important? Pentru că Zelenski, amenințat cu moartea, nu poate negocia cu Putin decât dacă are susținerea Americii. Poate că nici asta nu este suficient, însă, fără susținerea Casei Albe, Zelenski nu are nicio șansă să negocieze încheierea războiului.”[4]

Aidoma, alt dascăl de politică rusă ne atrage atenția că  „oamenii uită asta, dar Zelenski a fost ales în 2019, cu peste 70% din voturi, pentru că a promis să facă pace în Donbas și s-a arătat gata să plătească și un preț politic pentru asta. Însă nu s-a întâmplat așa, a fost imediat amenințat de extrema dreaptă. Profesorul Stephen Cohen spunea că mesajul pentru Zelenski a fost: «Dacă faci pace cu rebelii susținuți de ruși, vom da jos guvernul. Unii i-au spus că-l vor asasina». Profesorul Cohen arăta că, dacă SUA nu vor susține inițiativele de pace ale lui Zelenski, este imposibil să se pună capăt războiului din Donbas, pentru că extrema dreapta il va copleși. (…)

Cred că Zelenski a fost sincer. Cred că și populația, și el își doreau pacea. El provenea din partea rusofonă a Ucrainei. Iar o dovadă a fost faptul că a avut întâlnirea cu Vladimir Putin, în decembrie 2019, la Summitul în format Normandia de la Paris. A existat Formula Steinmeier pentru aplicarea Acordurilor de la Minsk. Însă Zelenski nu a avut susținerea Statelor Unite, nu a avut nici măcar susținerea UE, iar asta este de-a dreptul uimitor. Emmanuel Macron și Angela Merkel au vorbit mult, dar nu au făcut nimic.

Concluzia despre Zelenski: Personal, l-am apreciat mult, măcar ca actor în Servitorul Poporului, un show foarte bun. Cu toții am avut o simpatie pentru acest om. Am simțit că înțelege lucrurile. Cine se uită la interviurile date de el în 2012, 2013, 2014, în care vorbește fluent limba rusă, poate ajunge la această concluzie. Zelenski înțelegea lucrurile.

Însă tragedia lui Zelenski este că nu a reușit să devină un bărbat de stat independent. Nu a reușit în încercările sale de a negocia pacea. Acum, adulația pentru Zelenski este greșită. El nu mai este un om de stat serios. Este imaginea unui eșec de proporții. Dacă ar fi fost un om de stat cu adevărat, ar fi evitat acest război. La nivel public, Statele Unite au avertizat la nesfârșit despre izbucnirea războiului. Însă, până în ajunul războiului, Zelenski nu spunea că nu va fi nicio invazie, pentru că, în mod evident, el nu primea aceste informații de la americani pe alte canale decât cele publice.

Cu toții ne-am fi dorit ca ucrainenii să facă mai multe demersuri pentru pace. Am avut propunerile Rusiei din decembrie 2021, pentru cele două pacte de Securitate – NATO-Rusia și SUA-Rusia. Unde a fost Ucraina în aceste discuții? De ce nu a ieșit Zelenski să spună «haideți să facem ceva». Nu trebuia să spună decât: «Ucraina nu va adera la NATO».

Discursurile de astăzi ale lui Zelenski sunt aplaudate peste tot. Însă aceste discursuri au și partea lor de demagogie și de populism. Uneori le consider odioase. Nu le pot citi. Am citit multe din discursurile lui Zelenski, și pe cel de la Conferința de Pace de la Munchen, cu câteva zile înainte de război. Era îngrozitor, pentru că era plin de o ură primitivă, de limbaj agresiv. Zelenski nu dă dovadă că este om de stat. Câtă vreme va fi la putere, războiul va continua, pentru că, chiar și atunci când vorbește despre pace, vine imediat cu precizarea că va urma un referendum și nimeni nu știe care va fi rezultatul.(…)

Zelenski are partea lui de responsabilitate pentru acest război. Eu fac o analogie cu o piesă de Cehov. Dacă în Actul I ai un pistol agățat pe perete, poți fi sigur că se va trage cu el până la finaul Actului V. În cazul nostru, pe trăgaci a apăsat Putin, însă cine a pus pistolul pe perete? Cine a creat condițiile care au dus la folosirea pistolului? Cred că Zelenski are o mare responsabilitate.”[5]

Vasăzică, Cehov e vinovat ! Cine naiba  l-o fi îmboldit să introducă în scenă fatidica armă de foc? Lăsând gluma la o parte, până la tânjita pace,  în Ucraina mor  semeni de-ai  noștri, ce importanță mai are naționalitatea lor ?


[1] româniacurată.ro (https://româniacurată.ro/cînd-războiul-devine-soluția-nu-problema-și-alte-profeții.)

[2] Richard Sakwa (profesor de politică rusă și europeană la University of Kent) în interviul acordat jurnalistului  Aaron Mate (Călin Marchievici, Actorul Zelenski, armele SUA și europenii cei smeriți)

[3] Ibidem

[4] Stephen Cohen în interviul acordat  jurnalistului  Aaron Mate (Călin Marchievici, Actorul Zelenski, armele SUA și europenii cei smeriți)

[5] Richard Sakwa în interviul acordat  jurnalistului  Aaron Mate (Călin Marchievici, Actorul Zelenski, armele SUA și europenii cei smeriți)